Pretenţii. Sentința nr. 03/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 03/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 12820/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civilă nr._
ȘEDINȚA DIN DATA DE 03.11.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: Jud. M. O. - C.
GREFIER: T. E.
Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect pretenții, acțiune formulată de reclamant ORAȘUL NĂVODARI prin PRIMAR, cu sediul în Năvodari, ., județ C. în contradictoriu cu pârâta A. I., cu domiciliul în Năvodari, ..A, ., județ C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 28.10.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod proc. civilă, potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat pronunțarea la data de 03.11.2015 când, după ce a deliberat în secret, conform art. 395 Cod proc. civilă, a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.06.2015 sub nr._, reclamantul Orașul Năvodari prin Primar a solicitat obligarea pârâtei A. I. la plata sumei de 62,47 lei reprezentând debit de bază pentru contravaloarea livrării de agent termic în perioada 30.11._10 și 61,43 lei majorări de întârziere, precum și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii acesta a arătat că la data de 09.12.2011 a fost încheiat proiectul de tranzacție între . – în insolvență și creditorul Oraș Năvodari prin care s-a propus compensarea creanței deținute de Primăria Orașului Năvodari împotriva . înscrisă la masa credală a debitorului. Prin notificarea nr._/06.06.2012 trimisă de Orașul Năvodari pârâtei aceasta a fost notificată pentru a i se aduce la cunoștință preluarea creanței. Cu ocazia comunicării, debitoarea a confirmat debitul în sumă de 123,9 lei și a fost de acord să beneficieze de facilitățile aprobate prin HCL nr. 170/31.05.2012, respectiv eșalonarea debitului.
A susținut reclamanta că potrivit art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Deși nu există un contract în sensul de instrumentum, acesta există în sensul de negotium iuris, prin furnizarea energiei termice către pârât, existența facturilor emise și, de asemenea, confirmarea tuturor facturilor și a debitelor. Potrivit art. 42 alin. 10 din Legea nr. 51/2006, neachitarea facturii de către utilizator în termenul de 30 de zile de la scadenței atrage penalități de întârziere, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, fără a depăși valoarea facturii.
Reclamanta a mai precizat că toate facturile au fost comunicate lunar pârâtei, s-a procedat la notificarea acesteia, moment în care facturile au fost recomunicate în vederea confirmării debitului. A intervenit cesiunea creanței la data de 25.05.2012, astfel că s-a transmis dreptul patrimonial asupra sumei arătate în titlu și asupra celorlalte garanții de la cedenta . către cesionar. Chiar dacă de la emiterea facturilor a trecut un termen mai mare de 3 ani, prin contractul de cesiune s-a întrerupt termenul de prescripție în momentul în care debitorul cedat a recunoscut debitele restante prin notificarea transmisă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 969 și ale art. 1391 Cod civil.
Reclamanta este scutită de plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu art. 30 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013.
Reclamanta a anexat cererii înscrisuri: (f.10-50).
Pârâta nu a depus întâmpinare.
Analizând cu prioritate excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, instanța reține următoarele:
În fapt, . a furnizat pârâtei A. I. energie termică constând în apă caldă de consum, pentru contravaloarea acestui serviciu emițând 31 facturi aferente perioadei noiembrie 2007 – noiembrie 2010.
Prin tranzacția încheiată între ..A și reclamanta Orașul Năvodari la data de 25.05.2012, aceasta din urmă a preluat calitatea de creditor față de pârâtă, contractul încheiat având ca obiect cesiunea unor creanțe.
Instanța constată că de la data emiterii facturilor de către reclamantă și până la înregistrarea pe rolul instanței a prezentei cauze a intervenit o succesiune de legi civile în timp, astfel încât trebuie determinată legea aplicabilă prescripției extinctive.
Potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute înainte de . Codului civil (Legea nr. 287/2011, în vigoare de la 1 octombrie 2011), sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Având în vedere că facturile cu privire la care a fost ridicată excepția prescripției au fost emise în intervalul noiembrie 2007 – noiembrie 2010, acestei instituții urmează a-i fi aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958, în vigoare la data nașterii raportului juridic obligațional.
Prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune reprezintă acea sancțiune îndreptată împotriva pasivității titularului dreptului subiectiv ce constă în pierderea unei componente a dreptului material la acțiune, respectiv a posibilității acestuia de a apela la forța coercitivă a statului în realizarea dreptului său.
Întrucât reclamanta este titulara unui drept de creanță, potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani, care începe să curgă de la data la care aceasta avea posibilitatea de a solicita debitorului executarea obligației asumate, deci de la data la care facturile au devenit scadente.
Potrivit mențiunilor de pe facturile depuse la dosarul cauzei, scadența a fost convenită de părți la 15 zile de la data emiterii. Pentru fiecare dintre acestea curge un termen de prescripție distinct, ultima factură fiind scadentă la data de 20.12.2010.
În ceea ce privește împlinirea termenului de prescripție, acesta se va determina potrivit dispozițiilor art. 101 alin. 3 și 4 Cod procedură civilă de la 1865 (în vigoare la momentul instituirii prescripției), respectiv în ziua corespunzătoare din ultimul an al termenului. Aplicând aceste reguli în prezenta cauză, rezultă că termenul de prescripție pentru ultima factură s-a împlinit la data de 20.12.2013.
Potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția. Recunoașterea poate fi expresă sau tacită, în acest din urmă caz recunoașterea avându-și izvorul în fapte sau neechivoce, din care să poată fi desprinsă concluzia că debitorul înțelege să recunoască creanța deținută de creditor.
Confirmarea debitului depusă de către reclamantă la dosarul cauzei nu are ca efect întreruperea cursului prescripției întrucât există o neconcordanță între persoana debitoare (pârâta A. I.) și persoana care a semnat confirmarea, respectiv „nepoata” debitoarei (f. 12). Astfel, recunoașterea nu a fost făcută de cel în folosul căruia curge prescripția
Având în vedere că termenul de prescripție pentru facturile depuse la dosarul cauzei s-a împlinit, pentru ultima dintre acestea la data de 20.12.2013, precum și că nu s-a făcut dovada unui act care să întrerupă sau să suspende cursul termenului, instanța urmează a admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, ridicată din oficiu de către instanță.
De asemenea, făcând aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, instanța constată că s-au stins prin prescripție și dobânzile solicitate de către reclamantă, acestea fiind accesorii ale debitului principal.
În consecință, instanța urmează a respinge cererea formulată de către reclamantul Orașul Năvodari prin Primar în contradictoriu cu pârâta A. I., ca fiind prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată din oficiu.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Orașul Năvodari prin Primar, cu sediul în Năvodari, ., județ C. în contradictoriu cu pârâta A. I., cu domiciliul în Năvodari, ..A, ., județ C. ca prescrisă.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Jud.M. O.-C. T. E.
Red.Jud.M.O.C./12.02.2016
Tehnored.Grf.T.E./12.02.2016/4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 01/2015.... | Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 21/2015.... → |
---|