Plângere contravenţională. Sentința nr. 2077/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2077/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 19508/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar civil nr. 19._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2077
Ședința Publică din data de 25 Februarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: Judecător C. I.
Grefier: L. B.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională împotriva Procesului-Verbal de Constatare a Contravenției . nr._/02.06.2014, formulată de petentul T. Ș. (CNP_), cu domiciliul în Mun. C., ., J. C., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – C.E.S.T.R.I.N.,înregistrată la O.R.C. sub nr. J_, având CUI_, cu sediul în București, Bvd. I. M. nr. 401A, Sector 6.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 09.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 C.proc.civ., potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat succesiv pronunțarea la 24.02.2015 și la 25.02.2015 când, după ce a deliberat în secret, conform art.395 C.proc.civ., a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 24.06.2014 sub nr.19._, petentul T. Ș. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună anularea Procesului verbal de constatare a contravenției . numărul_/02.06.2014.
Instanța constată că în redarea numărului actului sancționator contestat, petentul a indicat _ în loc de _.
Instanța apreciază că aceasta este o eroare materială neesențială de vreme ce, din toate datele cuprinse în motivarea cererii de chemare în judecată și din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă fără dubiu rezonabil că petentul contestă procesul verbal de contravenție _/02.06.2014.
Sub aspectul temeiniciei actului sancționator, petentul a învederat că, la data constatării faptei contravenționale, autoturismul fusese deja înstrăinat, conform contractului încheiat la data de 29.10.2012 cu numita G. M..
În drept, petentul nu a invocat nici un temei legal.
În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei, înscrisuri (filele nr.4 - 9, din dosar).
Petentul a solicitat judecarea și în lipsă a prezentei cauze (fila nr.3, din dosar).
Cererea a fost legal timbrată conform art.19 O.U.G. nr.80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru (În materie contravențională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate se taxează cu 20 lei), la dosarul cauzei fiind depusă chitanța ../Data C_/23.06.2014 (fila nr.4, din dosar).
Prin rezoluție, instanța a pus în vedere intimatei să depună întâmpinare, în condițiile prevăzute de art.201 alin.1 C.proc.civ., sub sancțiunea prevăzută de art.208 alin.2 C.proc.civ..
La data de 18.07.2014, intimata a depus întâmpinare prin care și-a precizat poziția procesuală față de plângerea contravențională formulată de petent, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.
În motivarea în fapt a întâmpinării, s-a arătat că, la data de 30.12.2013, pe DN 2A Km 193+000m, pe raza localității O., vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând S. T., cu domiciliul/sediul în CONSTANTA mun. CONSTANTA . Nr. 1 . mun. CONSTANTA, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 02.06.2014, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.
Intimata învederează instanței următoarele argumente:
(1). Actul sancționator îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, coroborate cu cele prevăzute de O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv:
– în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere Gestiune Monitorizare și Control a Rovinietei – S.I.E.G.M.C.R, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, deci cu respectarea art.9 alin.2 și alin.3 din O.G. nr.15/2002;
– procesul verbal de contravenție poartă mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator Vidrascu I. A., cu certificatul calificat emis de Cert SIGN S.A., fiind deci întocmit și semnat în condițiile art.7 din Legea nr.455/2001 coroborat cu art.19 din O.G. nr.2/2001;
(2). Contractul de vânzare–cumpărare nu îi este opozabil.
(3). Din prevederile art. 7 și art. 1 al. 1 lit. b) din O.G. 15/2002 rezultă că obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare; utilizator fiind persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.
În drept, prin întâmpinare, intimata a invocat O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor; O.G. nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România; Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică; Ordinul M.T.I. nr.769/2010 cu modificările și completările ulterioare – Norme metodologice privind aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
În dovedire, intimata a depus la dosarul cauzei documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție contestat, cuprinzând: Certificat calificat privind pe agentul constatator Vidrascu I. A. (fila nr.15, din dosar); planșă foto (fila nr.15, din dosar).
În temeiul art.411 alin.1 C.proc.civ., intimata a solicitat judecarea și în lipsă a prezentei cauze (fila nr.14, din dosar).
Analizând cererea de chemare în judecată și înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:
1. Asupra legalității procesului verbal de contravenție contestat:
Potrivit art.17 din O.G. nr.2/2001,lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, ….. a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Din interpretarea textului legal precitat, rezultă că mențiunile a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție sunt, în cazul contravenientului persoană fizică, următoarele:
- numele, prenumele și calitatea agentului constatator;
- numele și prenumele contravenientului;
- fapta săvârșită;
- data comiterii faptei;
- semnătura agentului constatator.
Analizând procesul verbal de contravenție contestat raportat la mențiunile anterior expuse, instanța constată că acestea se regăsesc în cuprinsul acestuia, după cum urmează:
- numele, prenumele și calitatea agentului constatator – Vidrascu I. A., angajat al C.N.A.D.N.R – funcția de Agent Constatator, cu autorizația de control nr.083;
- denumirea contravenientului – T. Ș.;
- fapta săvârșită – la data de 30.12.2013, locul DN 2A Km 193 + 00 m, O., vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_ aparținând T. Ș. … a circulat fără a deține rovinietă valabilă.
- data comiterii faptei – 30.12.2013;
- semnătura agentului constatator – document…generat și semnat electronic, conform prevederilor Legii nr.455/2001 și ale H.G. nr.1259/2001, de către: Vidrascu I. A., …. .
Instanța reține că prin Decizia nr.6/2015, ÎCCJ a admis Recursul în Interesul Legii formulat de Avocatul Poporului, statuând că: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art.4 pct.1-4 și art.7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art.8 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art.9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
2. Soluția instanței:
Având în vedere Decizia nr.6/2015 pronunțată de ÎCCJ în Recursul în Interesul Legii, instanța va admite plângerea formulată de către petentul T. Ș. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN și va dispune anularea procesului verbal de constatare a contravenției . numărul_ întocmit la data de 02.06.2014, cu consecința exonerării petentului de plata amenzii contravenționale în cuantum de 250,00 lei aplicate prin acesta.
3. Instanța din oficiu:
În temeiul art.22 alin.6 C.proc.civ., cu referire la art.453 C.proc.civ., instanța va lua act de faptul că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Reținând dispozițiile legale ce succed,
- art.34 alin.2 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la art.466 alin.1 C.proc.civ. coroborat cu art.483 alin.2 C.proc.civ.;
- art.468 alin.1 C.proc.civ.;
- art.471 alin.1 C.proc.civ.,
prezenta hotărâre este supusă numai apelului la Tribunal – Secția de C. Administrativ și Fiscal, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria C. (instanța a cărei hotărâre se atacă).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul T. Ș. (CNP_), cu domiciliul în Mun. C., ., J. C., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – C.E.S.T.R.I.N.,înregistrată la O.R.C. sub nr. J_, având CUI_, cu sediul în București, Bvd. I. M. nr. 401A, Sector 6.
Anulează Procesul verbal de constatare a contravenției . numărul_/02.06.2014.
Exonerează petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 250,00 lei aplicate prin Procesul verbal de constatare a contravenției . numărul_/02.06.2014.
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la Tribunal, în termen de 30 de zile, de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității, conform art.471 alin.1 C.proc.civ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Judecător C. I. L. B.
Red. Jud. C.I. / 25.02.2015;
Tehnored. Grf. L.B. / 25.02.2015/ 4 exp.
Comunicat 2 exp.
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1240/2015. Judecătoria... | Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2033/2015.... → |
---|