Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2033/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 2033/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 15947/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

Sentința civila nr.2033

Ședința publică de la 25 februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C.-D. I.

GREFIER L. M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant P. N. cu dom ales și pe pârât S. F., pârât ., având ca obiect actiune in raspundere delictuala - pretentii .

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în sedinta publica din data de 11.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta, pentru când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 18.02.2015 si respectiv 25.02.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constata următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamantul P. N. a chemat în judecată pe pârâții S. F., pârât ., pentru ca instanta, prin hotararea ce o va pronunta, să oblige pârâții în solidar la plata sumei de 12.285,31 lei reprezentând contravaloarea parțiala a avariilor înregistrate la autovehiculul SKODA O. cu nr de înmatriculare_, a sumei de 922 lei reprezentând dobanda penalizatoare, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat următoarele:

- in data de 31.01.2012 in loc. O., jud. Constanta, pe DN2A, a avut loc un eveniment rutier in care au fost implicate doua autovehicule. In urma cercetărilor efectuate de organele de politie, a fost întocmit procesul verbal de contravenție . NR_, constatandu-se culpa exclusiva a paratului S. F. care in timp ce conducea auto marca Mercedes cu nr de înmatriculare_ si datorita neadaptariî vitezei la condiții de carosabil alunecos, a intrat in coliziune cu auto Skoda cu nr de înmatriculare_ condus de către reclamant care in acel moment oprise pe partea dreapta a drumului din cauza unei defecțiuni.La data accidentului paratul S. F. ce conducea microbuzul marca Mercedes Sprinter era angajat al . si acționa in calitate de prepus al acestei societăți;

- având in vedere ca la data evenimentului rutier din 31.01.2012, microbuzul marca Mercedes era asigurat de răspundere civilă obligatorie la ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP, a fost avizata apariția riscului asigurat, deschizandu-se la acest asigurător, dosarul de daună_.In urmă instrumentării dosarului de daună, valoarea maximă de despăgubiri ce a fost achitată in data de 31.05.2012 reclamantului P. N. conform Ordinului CSA in vigoare 14/2011, a fost cuantificata la nivelul sumei de 16.946 lei;

- a solicitat obligarea in solidar a celor doi parați la plata sumei de 12.285,31 lei, având in vedere ca, in urma inspectării autovehiculului avariat aparținând reclamantului, s-a întocmit devizul de reparații, contravaloarea reparațiilor cuantificându-se la suma de 29.231,31 lei si conform disp. art. 54 din legea 136/1995, asigurătorul de răspundere civilă obligatorie neputând depăși valoarea maximă de despăgubiri, sumă achitată fiind doar o plata parțiala.F. de aspectele învederate si fata de achitarea parțiala echivalentă a valorii maxime de despăgubire acordată de asigurator se impune ca pentru restul de despăgubiri a fi obligați la plata parații, prepusul S. F. si comitentul ..

În drept, au fost invocate prevederile art.1357,1373 C.civ. și OG nr.13/2011.

Acțiunea a fost legal timbrata.

Pârâta . a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia și a solicitat respingerea cererii arătând următoarele:

- art.64. alin.l din Anexa la Ordinul CSA nr.14/2011 prevede ca: "După acceptarea ofertei de despăgubire, persoana prejudiciată va precisa modalitatea de plată: în numerar sau prin ordin de plată, în contul bancar personal ori în contul bancar al unității de specialitate. " In mod similar, art. 65 alin. (3) prevede ca: " In situația efectuării plătii de către asigurătorii" RCA direct în contul indicat în declarația de acceptare a despăgubirii de către persoana prejudiciată, aceasta se consideră a fi integral despăgubită dacă în termen de 30 de sile de la data intrării sumei în contul său bancar nu a notificat asigurătorului RCA eventualele obiecții referitoare la cuantumul despăgubirii, dacă plata efectuată conține elementele necesare identificării acesteia de către creditor. "Or, in cauza, după cum insusi reclamantul a depus la dosar extrasul sau de conturi din data de_ acesta a primit in data de 14.05.2012 suma despăgubirilor stabilite de asigurător, in valoare de 16.946 Ron. Data înregistrarii prezentei cereri de judecata la Judecătoria Constanta, este 14.06.2013, la peste un an dupa primirea despăgubirilor, in cauza fiind prescris dreptul la acțiune al reclamantului pentru a formula obiectiuni, termenul fiind de 30 de zile de la data intrarii sumei in contul sau bancar. Dreptul reclamantului de a formula obiectiuni poate echivala cu dreptul sau de a acționa fie asigurătorul in judecata pentru diferența de sume achitate, nu mai exista prin acceptarea tacita a sumei acordate cu titlul de despăgubiri.Or, fiind de acord cu suma primita de la asigurător, ca reclamantul nu poate la mai mult de un an e formula o cerere in instanța pentru diferența de sume;

- pentru incidentele in trafic auto_, proprietatea aceteia si condus de S. F., avea asigurare valabila la data producerii accidentului, iar pe de alta parte reclamantul nu mai poate solicita alte despagubiriri fata de cele deja primite si necontestate;

- in data de 31.01.2012 in localitatea O., jud. Constanta, pe DN 2A a avut loc evenimentul rutier in care au fost implicate doua autovehicule, cel al reclamantului si cel conclus de paratul S. F., aparținând acesteia.In urma cercetărilor efectuate de organele de politie rutiere a fost întocmit procesul verbal de contravenție . nr._ si in urma căruia s-a stabilit culpa exclusiva a paratului S. F., care conducea auto marca Mercedes cu nr. de inmatriculare_ si datorita neadaptarii vitezei la condiții de carosabil alunecos am intrat in coliziune cu auto marca Skoda cu nr. de inmatriculare_ condus de către reclamant, care era oprit pe partea dreapta a drumului.Având in vedere ca microbuzul la data producerii accidentului era asigurat de răspundere civila obligatorie la ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP, a fost avizata aparitia riscului asigurat, deschizandu-se in acest caz de către asigurător dosarul de dauna nr._. In urma instrumentarii dosarului de dauna, asigurătorul a achitat in data de 14.05.2012 reclamantului P. Nicolac valoarea maxima a despăgubirilor, conform art. 27 din Legea nr.136/1995, despăgubirile nu pot depăși valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantificata la nivelul sumei de 16.946 lei.Or, in măsura in care asigurătorul subscrisei a acordat reclamantului o suma fixa, aceasta trebuie avuta in vedere ca despăgubire maxima, ea putând fi contestata de catre reclamant direct la asigurător, situație ce nu s-a intamplat;

- analizând înscrisurile depuse de către reclamant se pot constata o . inadvertențe, in sensul ca reparațiile pentru auto avariat sunt in plus fata de cele suferite in urma accidetului.Astfel, in Autorizația de reparații . nr._ emisa de Politia Rutiera Constanta sunt menționate următoarele avarii: bara spate, haion portbagaj, luneta sparta, aripi spate dreapta + stânga, stopuri spate stânga + dreapta, plafon ușor deformat, ansamblu roata stânga spate, panou spate, avarii sub mașina spate, bara protecție spate. Dupa analiza obiectiva asupra calcului de reparații se pot observa mai multe elemente de manopera care nu isi au rostul in cauza. Astfel, inca de la primele operații de manopera trecute in fisa de calcul se poate observa demontata si inlocuita acoperirea barii fata, incluzând si spoiler-ul, a fost demontata si remontată capota fata si de asemeanea parbrizul. Ori avariile suferite de autoturismul reclamantului au fost in partea din spate a mașinii.Se pot observa manopere efectuate asupra planșei de bord, a ornamanetului planșei de bord si a torpedoului, asupra scutului de protecție, a galeriei intercooler, a tevii de presiune a radiatorului de aer supraalimentat, asupra intercooler - ului, a volanului, a suportului de bara fata, a înlocuirii si vopsirii barei etc. Se poate observa cu ușurința ca multe din lucrările expuse in calculul de reparații nu isi au rostul, raportate la accidentul produs si la avariile consemnate in avizul de reparații intocmit de către agentul politiei rutiere;

- nu poate fi obligata la plata unor reperării care nu isi au izvorul in accident.

Pârâtul S. F. a depus întmăinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția lipsei calității procesuale pasive și a solicitat respingerea cererii invocând disp. art. 39 alin.3 și art.50 alin.12 din Anexa la Ordinul nr.14/2011.

La termenul din 12.03.2014, instanța a respins excepția dreptului material la acțiune ca fiind neîntemeiată și a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantului(f145-146), pârâtei(f.147) și expertiza auto având următoarele obiective: stabilirea avariilor autovehiculului marca Skoda cu nr. de înmatriculare_ stabilirea contravalorii reparatiilor, daca exista o legatura de cauzalitate intre avariile suferite si culpa retinuta, valoarea despagubirilor ce putea fi acordata de asigurator la data evenimentului rutier, raportul de expertiză auto fiind întocmit de către expertul tehnic N. I.(f.131-144, 159-160).

La solicitarea instanței a fost depus de către . VIENNA INSURANCE GROUP SA dosarul de daună nr._, în copie conformă cu originalul.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

În data de 31.01.2012 in loc. O., jud. Constanta, pe DN2A, a avut loc un eveniment rutier in care au fost implicat autovehiculul marca Skoda cu nr de înmatriculare_ condus de către reclamant și autovehiculul marca Mercedes cu nr de înmatriculare_, condus de pârât.

Potrivit procesului verbal de contravenție . NR_/31.01.2012 întocmit de MAI -Serviciul Rutier C. culpa producerii accidentului a aparținut pârâtului, datorita neadaptării vitezei la condiții de carosabil alunecos.

Instanța reține că la data producerii evenimentului rutier autovehiculul marca Mercedes cu nr de înmatriculare_, condus de pârât, era proprietatea pârâtei, fiind asigurat RCA la . VIENNA INSURANCE GROUP SA, iar autovehiculul marca Skoda cu nr de înmatriculare_ ,condus de către reclamant era proprietatea reclamantului.

Totodată, instanța reține că pârâtul la data producerii evenimentului rutier era angajat al pârâtei.

La solicitarea reclamantului asiguratorul RCA al autovehiculului marca Mercedes cu nr de înmatriculare_, condus de pârât, conform poliției nr._/02.11.2011, proprietatea pârâtei, a deschis dosarul de daună nr._.

Asiguratorul RCA a achitat reclamantului suma de 16.946 lei la data de 14.05.2012.

Conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză contravaloarea reparațiilor avariilor produse ca urmare a accidentului rutier din data de 31.01.2012 sunt în cuantum de 29.213,31 lei, iar valoarea despăgubirii ce poate fi achitată de asigurator este de 21.808,30 lei.

Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, conform art. 248 alin.1 cpc, instanța reține următoarele:

Calitatea procesuală este titlul legal care îndreptățește o persoană să fie parte în proces, iar calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.

Reținând că la data producerii evenimentului rutier autoturismul autovehiculul marca Mercedes cu nr de înmatriculare_, condus de pârât, era proprietatea pârâtei, pârâtul fiind angajat al pârâtei, prin raportare la disp.art. 1357 și 1373 pe care a fost întemeiată cererea de chemare în judecată, instanța reține că cei doi pârâți au calitate procesuală pasivă, motiv pentru care va respinge excepția ca fiind neîntemeiată.

În ce privește fondul cauzei, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 54 alin.1 din Legea nr. 136/1995: “Despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați.

Instanța reține că potrivit art. 49 din Legea nr.136/1995: “ Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu:

a)legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de autovehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectivă și cel prevăzut în contractul de asigurare;

b)legislația românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, dacă nu există birou național pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul..”

Reținând că autoturismul nr. de înmatriculare_, condus de pârât, era asigurat la momentul producerii accidentului la . VIENNA INSURANCE GROUP SA conform poliției nr._/02.11.2011, prin raportare la disp.art. 49 și 54 alin.1 din Legea nr. 136/1995, instanța constată că pârâții nu datorează despăgubiri ca urmare a pagubei produse reclamantului.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge acțiunea ca fiind neîntemeiată.

În temeiul art. 453 cpc, reținând că reclamantul a căzut în pretenții, instanța va obliga reclamantul la plata către pârâta . sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expert.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților S. F., domiciliat in RAZOARE, . și . sediul in CONSTANTA, RASCOALEI DIN 1907, nr. 38, ., CUI RO_ J_, ca fiind neîntemeiată.

Respinge acțiunea formulată de către reclamantul P. N., domiciliat in CONSTANTA, .. 5, în contradictoriu cu pârâții S. F. și . ca obiect acțiune în răspundere delictuală, ca fiind neîntemeiată.

Obligă reclamantul la plata către pârâta . sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.02.2015.

P., GREFIER,

C.-D. I. M. L.

RED.JUD.CDI/2EX/06.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2033/2015. Judecătoria CONSTANŢA