Plângere contravenţională. Sentința nr. 2198/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2198/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 2198/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2198
Ședința publică din data de 27.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte: D. G.
Grefier: M. O.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent P. D. și pe intimat C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA, având ca obiect plângere contraventionala R 14_.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, față de excepția de necompetență teritorială exclusivă a Judecatoriei Constanta în soluționarea cauzei invocata din oficiu, o respinge având în vedere disp.art. 10 indice 1 din OG 15/2002 modificata prin Legea 2/2013 conform cărora „Prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 2/2013, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.”
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art. 10 indice 1 din OG 15/2002.
Instanța constată că plângerea contravențională este formulată în termenul legal prevăzut de art. 31 din OG2/2001.
In baza disp.art. 258 alin.1 raportat la art. 255 c.p.civ., constată proba cu înscrisuri ca fiind utilă, concludentă si pertinentă în soluționarea cauzei, și o încuviințează pentru ambele părți.
INSTANȚA,
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 26.06.2014 sub număr unic de dosar_, petentul P. D. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/02.06.2014 emis de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN.
În motivarea plângerii, petentul a învederat că la data săvârșirii faptei contravenționale, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ nu îi mai aparținea petentului, anexând contractul de vânzare-cumpărare al autoturismului din care reiese că acesta a fost înstrăinat la data de 24.08.2012.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei, potrivit art. 19 din OUG nr. 80/2013.
Prin întâmpinarea formulată la data de 27.10.2014, intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN a solicitat respingerea ca nefondată și ca neîntemeiată a plângerii contravenționale, întrucât acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor OG nr. 15/2002 și ale OG nr. 2/2001. Se mai arată că, potrivit art. 7 și 8 coroborate cu art. 1 alin. 1 pct. b) din OG nr. 15/2002, responsabilitatea achitării rovinietei aparține persoanei înscrise în cartea de identitate a autoturismului, ca deținător sau utilizator al autoturismului, indiferent de persoana care conduce efectiv autoturismul la momentul constatării contravenției. Se mai menționează că înscrierea în cartea de identitate a utilizatorului este o condiție de opozabilitate, iar formalitățile prevăzute de OG 15/2002 sunt necesare pentru a face actul încheiat de părți opozabil și persoanelor care nu au participat la încheierea lui. În contextul în care petentul sau noul proprietar al autoturismului nu au făcut demersurile necesare transcrierii dreptului de proprietate asupra autoturismului, înstrăinarea acestuia nu îi este opozabilă intimatei. Se arată că, potrivit Ordinului 1501/2006 privind procedura înmatriculării, radieri și eliberări autorizației de circulație provizorie sau probe a vehiculelor, art. 24 alin. 2 lit. d), petentul avea obligația să procedeze la efectuarea formalităților privind înstrăinarea autoturismului în sensul radieri acestuia de pe numele său și în baza de date a MAI – Direcția Regim Permise de conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, tocmai pentru opozabilitate.
În susținerea poziției sale procesuale, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator, certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare egală, dovada de comunicare către petent a procesului-verbal contestat.
Analizând plângerea petentului, prin prisma motivelor invocate de acesta și a mijloacelor de probă administrate în cauză, prin raportare la dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/02.06.2014 emis de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, s-a reținut că la data de 02.06.2014, vehiculul de categoria B cu nr.de înmatriculare_, aparținând petentului D. P. a circulat la data de 19.12.2013, ora 19:17, pe DN22A km1+138m în localitatea Cataloi, jud. Tulcea, fără a deține rovinietă valabilă. S-a reținut că fapta săvârșită constituie contravenției continuă conform art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 și s-a aplicată amendă contravențională în cuantum de 750 de lei, potrivit art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002. Procesul-verbal a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001 de către agentul constatator A. M., fără să poarte semnătura olografă a agentului constatator.
Acest proces-verbal de contravenție a fost comunicat prin poștă cu aviz de primire, către petent, la data de 18.06.2014 – fila 13.
Instanța trebuie să analizeze cu prioritate împrejurările referitoare de legalitatea emiterii procesului-verbal de constatare a contravenției, înainte de a proceda la verificarea aspectelor de netemeinicie invocate de către petent, în susținerea plângerii contravenționale.
Astfel, instanța consideră că trebuie să procedeze la verificarea legalității, din perspectiva îndeplinirii condiției semnăturii agentului constatator, prevăzută de art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, sub sancțiunea nulității absolute, a procesului-verbal încheiat potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, de personalul împuternicit din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., pentru contravenția continuă prevăzută de art. 8 din același act normativ, constând în fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă.
Art. 9 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 prevede că, "Începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției".
În situația acestor contravenții, constatate cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, potrivit art. 9 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, procesul-verbal de constatare se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne - Direcția regim permise de conducere și înmatricularea vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a aceleiași contravenții.
Art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 conține o normă de trimitere la Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, astfel încât această reglementare este aplicabilă, ca lege generală, și în privința contravenției prevăzute de art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002.
Constatarea contravenției prevăzute la art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 se efectuează în condițiile art. 11 din Normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 769/2010, cu ajutorul mijloacelor tehnice, parte a sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei (SIEGMCR).
Aceste procese-verbale, comunicate persoanelor sancționate contravențional, potrivit dispozițiilor art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau la sediul acestora, nu cuprind semnătura olografă a agentului constatator, ci doar mențiunea că documentele au fost generate și semnate electronic, în baza prevederilor Legii nr. 455/2001 și ale Hotărârii Guvernului nr. 1.259/2001, prin folosirea semnăturii electronice extinse, bazată pe un certificat calificat.
Prin Decizia nr. 6/2015 pronunțată de Înalta Curte – Completul competent să judece recursul în interesul legii – publicată în Monitorul Oficial Partea Întâi nr. 199/25.03.2015 – s-a stabilit că „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.”
Pentru a adopta această soluție – general obligatorie, potrivit art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă – Înalta Curte a avut în vedere, pe de o parte, că în temeiul art. 5 din Legea nr. 455/2001, "Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.", astfel încât legiuitorul a prevăzut expres că actul în format electronic ce poartă o semnătură electronică extinsă este asimilat unui act sub semnătură privată, însă acesta este destinat exclusiv folosirii în sistemul electronic, iar, pe de altă parte, că art. 17 din OG nr. 2/2001 reglementează un caz de nulitate absolută a procesului-verbal, determinat de lipsa unui element procesual esențial – semnătura agentului constatator -, fiind obligatorie semnătura olografă a agentului constatator, având în vedere forma de emitere și de comunicare a procesului-verbal de contravenție, în caz contract actul neputând beneficia de prezumția de autenticitate, care, de regulă, este specifică actelor administrative emise cu respectarea condițiilor procedurale de formă.
În prezenta cauză, instanța reține că procesul-verbal contestat de către petent poartă semnătura electronică, conform Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001, fără a avea și semnătura olografă a agentului constatator, că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost comunicat către petent prin poștă, adică pe suport de hârtie.
În contextul faptic expus, prin raportare la dispozițiile legale menționate și cu aplicarea Deciziei nr. 6/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, instanța va admite plângerea petentului P. D. și va anula procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/02.06.2014 emis de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, cu consecința exonerării petentului de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 750 de lei, care i-a fost aplicată prin procesul-verbal anulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul P. D. având CNP_, cu domiciliul in CONSTANTA, ELIBERARII, nr. 43, ., . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN cu sediul in sector 6, București, .. 401A.
Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/02.06.2014 emis de intimată.
Exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 750 de lei.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la Tribunalul C. în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității, conform art. 471 alin. 1 Cod procedură civilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 februarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. G. M. O.
Red jud. D. G./01.04.2015
Tehnored.gref. M.O./2com/05.03.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3630/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4995/2015. Judecătoria... → |
---|