Plângere contravenţională. Sentința nr. 2469/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2469/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 18534/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2469 /2015
Ședința publică de la 05.03.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. F.
GREFIER: E. G.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent . cu sediul în C., ..1, jud. C. și pe intimat A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA cu sediul în București, sector 5, ., având ca obiect plângere contraventionala DGAF_.
Dezbaterile asupra fondului, au avut loc în ședința publică din data de 19.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea data ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 05.03.2015, când:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ în data de 16.06.2014 petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimata ANAF – Direcția Generală Antifraudă Fiscală anularea procesului verbal . nr._/03.06.2014 iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertismentul.
În motivarea cererii sale, se arată că, în urma unui control inopinat la punctul de lucru al petentei, s-a constatat că petenta avea în casierie suma de 311 lei care provenea din prestarea de servicii către populație fără emiterea de bonuri fiscale.
Totodată, s-a constatat că nu exista registru de control unic, la data constatării faptei.
Arată petenta că suma găsită de agenții constatatori nu provenea din vânzarea mărfurilor, ci era destinată plății facturii fiscale nr._/03.06.2014. Învederează că punctul de lucru al societății are ca obiect de activitate comercializarea de materiale de construcții, având mai mulți agenți pe teren care se ocupă cu strângerea comenzilor. Ulterior strângerii comenzilor și încasării sumei reprezentând contravaloarea mărfurilor comandate, agentul se prezintă la punctul de lucru al societății, în vederea predării banilor către administratorul societății și emiterea facturii fiscale aferente comenzilor luate de agent.
Această procedură s-a efectuat și în data de 03.06.2014, când agentul F. I. a venit la punctul de lucru al societății cu comanda luată de pe teren, a înmânat banii către administratorul societății M. S. iar aceasta chiar începuse să întocmească la calculator factura fiscală pentru avans marfă comandată de clientul B. V., pentru care agenții constatatori nu au găsit bonuri fiscale. Astfel, suma găsită de agenții constatatori nu reprezintă sumă provenită din vânzări, ci reprezintă avans pentru marfa comandată și luată de agentul F. I., fiind ținută într-un sertar separat de casa de marcat, tocmai in vederea întocmirii facturii fiscale pentru avans marfă, factura fiscală_/03.06.2014, pentru care a fost emisă chitanța nr._/03.06.2014.
Mai arată că înaintează copia registrului unic de control, sens în care solicită reindividualizarea amenzii.
Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată. În motivarea întâmpinării, a arătat că toate documentele depuse de către petentă odată cu plângerea contravențională nu au putut fi prezentate la momentul controlului, fiind emise după aceea, cu încălcarea prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 28/1999. Cu referire la cea de-a doua contravenție, arată că la plângerea contravențională a fost anexată o copie a registrului unic de control al sediului social al petentei situat în C., .. 14 bis, deci la sediul unui alt punct de lucru decât cel pentru care a fost întocmit procesul verbal.
În probațiune, intimatul a depus la dosar înscrisuri constând în actele care au stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție contestat, respectiv, copia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, nota explicativă, copia monetarului făcut la momentul controlului și raportul X.
In drept, intimatul a invocat prevederile art. 34 OG 2/2001, art. 1, art. 11 alin. 1 lit. B, art. 14 din OUG 28/1999 rep. și HG 479/2003.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială cu doi martori, respectiv I. F. A. și B. A. R. cele declarate fiind consemnate în declarațiile atașate la dosarul cauzei.
Analizând plângerea contravențională prin prisma dispozițiilor legale incidente și a înscrisurilor administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, petenta a fost sancționată contravențional de către cu amendă în cuantum de 8000 lei, fiind aplicată sancțiunea complementară a confiscării sumelor de 311 lei și cea a suspendării activității punctului de lucru situat în loc. O. ., . și A 492/4 pentru o perioadă de trei luni, întrucât s-a constatat săvârșirea contravenției prevăzute de art. 10 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999, care sancționează încălcarea obligației agenților economici de a emite bonuri fiscale pentru suma totală de 311 lei. De asemenea, a fost sancționată cu amendă de 1000 lei pentru fapta prevăzută de art. 7 lit. b din Legea nr. 252/2003, reținându-se că pentru punctul de lucru anterior arătat nu deține registru unic de control.
Conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța constată că plângerea contravențională a fost introdusă în termenul de 15 zile de la înmânare prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001.
Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, instanța apreciază că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Bosoni v. Franța).
Totodată, prevederile art. 6 par. 2 din Convenția europeană a drepturilor omului nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza H. v. România).
Din împrejurarea că agentul constatator trebuie să fi perceput ex propriis sensibus faptele consemnate în procesul verbal contestat, rezultă că procesul verbal de constatare a contravenției face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. Prezumția permite proba contrară, potrivit art. 249 C. proc. civ., care, dacă este făcută în cauză, înlătură puterea probatorie a procesului-verbal de contravenție.
Instanța reține că, în raport de probele administrate în prezenta cauză, petenta nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate a procesului verbal contestat.
Dimpotrivă, în ceea ce privește prima contravenție, constatările personale ale agentului constatator se coroborează cu monetarul și raportul nefiscal al casei de marcat –f. 39 și urm.
În acest sens, instanța reține că deși situația de fapt expusă de petentă în cuprinsul plângerii este confirmată în parte de către martorii audiați, aceasta nu este de natură să conducă la exonerarea petentei de răspunderea contravențională pentru prima faptă constatată.
Astfel, din declarația martorei B. A. R. rezultă că, în baza unui avans estimativ, se emite o factură de mână în avans, se încasează banii, se taie chitanța și apoi clientul vine și ia produsul final care este cântărit și atunci se stornează avansul și se facturează fierul beton în cantitatea astfel cum rezultă în urma cântăririi. Petenta a arătat însă în cuprinsul plângerii că ulterior strângerii comenzilor și încasării sumei reprezentând contravaloarea mărfurilor comandate, agentul se prezintă la punctul de lucru al societății, în vederea predării banilor către administratorul societății și emiterea facturii fiscale aferente comenzilor luate de agent.
Potrivit Normelor Metodologice din 27 noiembrie 2008 de întocmire si utilizare a documentelor financiar-contabile, aprobate prin Ordinul 3512/2008 „1.Persoanele prevăzute la art. 1 din Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, consemneaza operatiunile economico-financiare, în momentul efectuarii lor, în documente justificative, pe baza carora se fac înregistrari în contabilitate (jurnale, fise si alte documente contabile, dupa caz)”.
În aceste condiții, pentru toate operațiunile invocate, inclusiv încasarea avansului de la client, trebuiau întocmite documentele contabile justificative.
Potrivit art. 1 alin. 1-2 din O.U.G. nr. 28/1999 „ (1)Agenții economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum și prestări de servicii direct către populație sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale. (2)Agenții economici prevăzuți la alin. (1), denumiți în continuare utilizatori, au obligația să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale și să le predea clienților. La solicitarea clienților, utilizatorii vor elibera acestora și factură fiscală”.
Excepțiile de la această regulă sunt expres prevăzute la art. 2 din această lege – forma în vigoare la data controlului 03.06.2014 – iar petenta nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele arătate. De asemenea, excepția prevăzută la art. 2 lit. s din această lege, potrivit căreia sunt exceptate și „vânzările de bunuri și prestările de servicii care nu se încasează integral în momentul livrării bunului sau prestării serviciului”, a fost abrogată prin O.G. nr. 47/2007, în aceste condiții fiind implicit abrogate și prevederile art. 16 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 28/1999 care arăta că „intra sub incidenta prevederilor art. 2 lit. s) din ordonanta de urgenta bunurile livrate si serviciile prestate în baza unor contracte în care se prevede ca plata se face în rate, la termen sau sub forma de avansuri. Prin avansuri se întelege încasarea partiala a contravalorii bunurilor sau serviciilor înaintea livrarii, respectiv prestarii acestora”.
Instanța constată că amenda contravențională aplicată se încadrează în limitele prevăzute art.11 alin.1 lit.b din O.U.G. nr.28/1999. Sub aspectul modului de individualizare a sancțiunii, este de subliniat că fapta reținută în sarcina societății petente, prin natura și consecințele pe care le poate produce (agentul economic nu se înregistrează cu încasările pentru care nu s-au emis bonuri fiscale, prin urmare nu va înregistra în evidența contabilă TVA-ul aferent și se va sustrage corespunzător impozitului pe profit), prezintă un grad de pericol care justifică aplicarea amenzii contravenționale.
Conform art.11 alin.3 din O.U.G. nr.28/1999, sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând operatorilor economici prevăzuți la art. 1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menționat la art. 1 alin. (4), ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără proveniență și se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat. Instanța constată că, în respectarea dispozițiilor imperative ale art.11 alin.3 din O.U.G. nr.28/1999, intimatul a dispus confiscarea sumei de 311 lei, după ce a constatat că societatea petentă nu a putut justifica proveniența acestei sume.
De asemenea, potrivit art.14 alin.2 din din O.U.G. nr.28/1999, nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art.10 lit. b), referitoare la ....neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, ...., atrage și suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni. Prin urmare, și sancțiunea complementară a suspendării activității punctului de lucru pe o perioadă de 3 luni a fost legal aplicată petentei, tocmai în considerarea textului legal precitat.
În ceea ce privește cea de-a doua contravenție constatată, potrivit art. 7 lit. b din Legea nr. 252/2003 constituie contravenție „b) neprezentarea registrului unic de control la solicitarea organelor de control specializate, potrivit prevederilor art. 3 alin. (1)”.
Astfel cum rezultă din nota explicativă dată de administratora S. M., aceasta nu a putut prezenta agenților constatatori registrul unic de control. De asemenea, registrul unic atașat la f. 24 din dosar se referă la sediul din .. 49 și, într-adevăr, potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 252/2003 „(2)Registrul unic de control se ține la sediul social și la fiecare sediu secundar pentru care s-au eliberat avize/autorizații și/sau acorduri de funcționare”, apărările intimatei fiind fondate.
Asupra cererii subsidiare formulate de societatea petentă:
În sensul celor anterior arătate, instanța apreciază că înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul și înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării activității punctului de lucru pe o perioadă de 3 luni nu corespund unei juste individualizări a sancțiunii față de natura și consecințele faptei reținute în sarcina societății petente.
Neînregistrarea încasărilor prin eludarea obligației de a emite bon fiscal împiedică efectuarea verificărilor care au drept scop identificarea și combaterea evaziunii fiscale, neputându-se identifica veniturile reale impozabile realizate de agentul economic.
Conform dispozițiilor art.65 alin.3 din H.G. nr.479/2003 – privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr.28/1999 rep., registrul special și raportul Z reprezintă documentele pe baza cărora se înregistrează veniturile din activitatea de comerț cu amănuntul și prestări de servicii direct către populație în evidența contabilă a utilizatorului, cu excepțiile prevăzute de lege. În plus, acestea sunt documentele pe care organele fiscale le au în vedere cu ocazia verificării veniturilor care stau la baza determinării impozitelor și taxelor datorate de agentul economic bugetului de stat (art.4 alin.4 din O.U.G. nr.28/1999 rep.). Prin urmare, din dispozițiile legale anterior amintite, se deduce rolul important pe care îl au, în cadrul evidenței contabile, aceste documente emise de aparatul de marcat electronic fiscal. Întrucât agentul economic nu s-a înregistrat cu încasările pentru care nu a emis bonuri fiscale, acesta nu va înregistra în evidența contabilă TVA-ul aferent colectat, creându-se premise favorabile sustragerii de la plata TVA-ului, a impozitului pe profit, etc. Asemenea consecințe evidențiază, fără putere de tăgadă, gradul de pericol social pe care îl prezintă faptele prin care sunt încălcate obligațiile instituite în acest domeniu.
În plus, trebuie avut în vedere că scopul urmărit de legiuitor prin instituirea normei contravenționale nu se limitează la prevenirea evaziunii fiscale, norma fiind edictată și pentru protecția consumatorilor care, numai prin prezentarea bonului fiscal și-ar putea valorifica drepturile legate de achiziționarea unor bunuri/prestarea unor servicii necorespunzătoare.
În consecință, instanța apreciază că sancțiunea aplicată a fost judicios evaluată, fără a se impune reindividualizarea acesteia, întrucât răspunde exigențelor principiului proporționalității în raport cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite și de urmările generate prin lezarea valorilor sociale ocrotite de norma incriminatoare.
În temeiul art.22 alin.6 C.proc.civ., cu referire la art.451 C.proc.civ., instanța va lua act de faptul că în cauză nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Raportat la art.34 alin.2 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, coroborat cu art.468 alin.1 C.proc.civ. și la art.471 alin.1 C.proc.civ., prezenta hotărâre este supusă numai apelului la Tribunal – Secția de C. Administrativ și Fiscal, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria C. (instanța a cărei hotărâre se atacă).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta . cu sediul în C., ..1, jud. C. în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Antifraudă Fiscală Regională 2 C. cu sediul în București, sector 5, ., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria C..
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței conform alin. (2) al art. 396 C. proc. civ. azi, 05.03.2015.
P. GREFIER
L. F. E. G.
Red.jud.L.F./ 14.08.2015
Tehnored.E.G. 4ex
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 3079/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3398/2015.... → |
|---|
