Plângere contravenţională. Sentința nr. 2574/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2574/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 25241/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2574/2015
Ședința publică din data de 06.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte - G. M.
Grefier - C. B.
Pe rol, soluționarea plângerii contravenționale formulate de către reclamantul S. C.-M., domiciliat în municipiul Oradea, ., ., jud. Bihor, împotriva procesului-verbal . nr._/ 23.07.2014, emis de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C., cu sediul în C., ., jud. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S–a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art. 131 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța procedează la verificarea competenței sale de soluționare a cauzei, constatând că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial – potrivit art. 32 alin. 2 O.G. nr. 2/ 2001.
Instanța, în temeiul art. 258 rap. la art. 255, 250 și 265 din Codul de procedură civilă, încuviințează ambelor părți proba cu înscrisuri.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 din Codul de procedură civilă, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și, în temeiul art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța declară încheiate dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
JUDECĂTORIA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 06.08.2014, sub număr dosar_/ 212/ 2014, reclamantul S. C.-M. a contestat procesul-verbal de contravenție . nr._/ 23.07.2014, emis de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. (I.P.J.), solicitând – în principal - anularea acestuia, iar – în subsidiar – înlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivarea plângerii, reclamantul arată:
- prin procesul-verbal contestat a fost sancționat cu amendă în cuantum de 360 lei și cu 4 puncte de penalizare, reținându-se în sarcina sa că, la data de 23.07.2014, a condus autoutilitara cu nr. de înmatriculare_, pe Șoseaua Mangaliei din C., fără a purta centura de siguranță și vorbind la telefonul mobil fără a folosi sistemul „mâini libere”;
- ambele fapte au fost reținute în mod greșit în sarcina sa de către agentul constatator, reclamantul nesăvârșind niciuna dintre acestea.
În drept, au fost invocate prevederile O.G. nr. 2/ 2001 și ale O.U.G. nr. 195/ 2002, iar în susținere a fost atașat procesul-verbal contestat.
Plângerea a fost formulată în termen legal, fiind timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei, conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/ 2013.
Intimatul a formulat întâmpinare potrivit dispozițiilor art. 205 din codul de procedură civilă (f. 18), prin care a solicitat respingerea plângerii, apreciind că procesul-verbal este legal și temeinic. În apărare, a depus raportul agentului constatator.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri – încuviințată părților.
Examinând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/ 23.07.2014 (f. 15), reclamantul a fost sancționat cu 4 puncte-amendă (360 lei), precum și cu 4 puncte de penalizare, în temeiul dispozițiilor art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/ 2002, pentru încălcarea prevederilor art. 36 alin. 1 din același act normativ și în temeiul art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/ 2002, pentru încălcarea prevederilor art. 36 alin. 3 din același act normativ, reținându-se în sarcina sa că, la data de 23.08.2014 – ora 1601, a condus autoutilitara cu nr. de înmatriculare_, pe Șoseaua Mangaliei din C., fără a purta centura de siguranță și vorbind la telefonul mobil fără a folosi dispozitiv „mâini libere”.
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16-17 din O.G. nr. 2/ 2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
Astfel, art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/ 2002 prevede - „Conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament.”
Art. 36 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/ 2002 stipulează - „conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceștia se află în timpul mersului, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive tip «mâini libere»”.
Art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/ 2002, prin raportare la art. 108 alin. 1 lit. a) pct. 2, sancționează încălcarea acestor obligații cu amenda prevăzută în clasa a I de sancțiuni și cu două puncte de penalizare.
Conform art. 98 alin. 4 lit. a) din același act normativ, clasa a I de sancțiuni constă în aplicarea a 2 sau 3 puncte-amendă.
Prin urmare, instanța apreciază că temeiul legal al incriminării faptelor este corect indicat în procesul-verbal, faptele sunt corect și suficient descrise, iar sancțiunile au fost aplicate în limitele prevăzute de lege.
De altfel, se observă că petentul nu aduce critici cu privire la legalitatea actului.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Prezumțiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă, pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională, prin raportare la CEDO), dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauza, atât miza litigiului, cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/ 2005 reglementează circulația pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor și a celorlalte categorii de participanți la trafic, drepturile, obligațiile și răspunderile care revin persoanelor fizice și juridice, precum și atribuțiile unor autorități ale administrației publice, instituții și organizații.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/ 2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul contator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
În atare situație, singura apărare a petentului rămâne propria sa afirmație făcută în cuprinsul plângerii, prin care neagă faptul că ar fi săvârșit fapta reținută în sarcina sa, în condițiile reținute de agentul constatator.
Cu toate că prin plângerea formulată petentul a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, instanța constată că acesta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora, nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia și nici nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001, astfel că procesul-verbal apare ca fiind legal și temeinic.
Apoi, potrivit art. 1 alin. 1 teza a doua din O.G. nr. 2/ 2001 - „constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București”. În cazurile în care lipsește vinovăția, o faptă prevăzută de legea contravențională nu poate fi considerată contravenție. Este de reținut însă că, atunci când vinovăția există chiar și sub forma culpei, fapta constituie contravenție.
Cum actul sancționator se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, iar în speță nu există indicii care să conducă la răsturnarea prezumției, instanța apreciază ca fiind îndeplinite condițiile răspunderii contravenționale stabilite prin O.G. nr. 2/ 2001.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii principale aplicate contravenientului pentru fapta reținută prin procesul-verbal contestat, instanța constată că agentul constatator a aplicat sancțiunile cu amenda în limita minimă prevăzute de lege (câte 2 puncte-amendă), situație față de care se apreciază că nu se impune reindividualizarea acestora, cu atât mai mult cu cât ne găsim în situația unui concurs de fapte, iar istoricul sancțiunilor aplicate reclamantului (f. 38) relevă perseverența acestuia în încălcarea legislației rutiere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de către reclamantul S. C.-M. - CNP_, domiciliat în municipiul Oradea, ., ., jud. Bihor, împotriva procesului-verbal . nr._/ 23.07.2014, emis de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C., cu sediul în C., ., jud. C..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. C. B.
Red. jud. M.G./24.07.2015;
Tehnored. jud. M.G./24.07.2015/ 4 ex.
Comunicat 2 ex./ .
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3621/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3121/2015. Judecătoria... → |
|---|
