Plângere contravenţională. Sentința nr. 3034/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3034/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 29484/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3034
Ședința publică din data de 17.03.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: M. TIMOAȘCĂ
GREFIER: F. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent D. A. SRL și pe intimat I. T. DE munca CONSTANTA, având ca obiect plângere contraventionala . NR._.
La apelul nominal facut in sedinta publică atât la prima strigare, cât si la a doua strigare, se constată lipsa părtilor
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care, instanța rămâne in pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., in soluționarea prezentei plângeri contravenționale, invocată de instanță, din oficiu.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
La data de 15.09.2014, petenta D. A. SRL a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . NR._, emis de INSPECTORATUL T. DE MUNCA CONSTANTA
În motivarea plângerii, petenta a arătat că, prin procesul verbal de contravenție criticat, s-a reținut in sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute și pedepsite de dispozițiile art.4 punctul 1, litera a din Hotărârea nr.500/2011 privind registrul general de evidență al salariaților; petenta a apreciat că actul sancționator este nelegal și netemeinic.
La data de 27.01.2015, instanța, din oficiu, a invocat necompetența teritorială a Judecătoriei C. în soluționarea cauzei.
Analizând cu prioritate, în conformitate cu disp. art. 248, alin. 1, C.p.c.., excepția necompetenței teritoriale a JudecătorieiC. în soluționarea cauzei, instanța constată următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . NR._, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 lei, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute și pedepsite de dispozițiile art.4 punctul 1, litera a din H. G.nr.500/2011 privind registrul general de evidență al salariaților.
Astfel, în procesul-verbal s-a reținut că în urma controlului efectuat la punctul de lucru al petentei din . București, nr. 184, au angajatorul nu a transmis în registrul electronic de evidență a salariaților elementele contractului individual de muncă încheiat cu S. M. C., fiind încălcate astfel prevederile art. 4 alin. 1 lit. a din HG nr. 500/2011, care stipulează obligația angajatorului de a înregistra în registrul electronic de evidență a salariaților elementele contractului de muncă a fiecărei salariat cel mai târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de salariatul în cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, competența teritorială pentru soluționarea plângerilor formulate împotriva proceselor-verbale de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Potrivit art. 4 alin. 1 lit. a din HG nr. 500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților, „Completarea, respectiv înregistrarea în registru a elementelor prevăzute la art. 3 alin. (2), și transmiterea registrului se fac după cum urmează: a) la angajarea fiecărui salariat, elementele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a)-g) se înregistrează în registru cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză”. Conform art. 9 alin. 2 lit. a din HG nr. 500/2011, „Constituie contravenții următoarele fapte săvârșite de angajatori, persoane fizice sau juridice: a) netransmiterea registrului cu elementele contractului individual de muncă prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a)-g), cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză”.
De asemenea, conform art. 5 alin. 1 din HG nr. 500/2011, registrul se transmite la inspectoratul teritorial de muncă în format electronic, iar potrivit art. 6 alin. 1 din același act normativ, angajatorii sau, după caz, prestatorii de servicii au obligația de a completa și transmite registrul la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială își au angajatorii sediul sau domiciliul, după caz, cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către primul salariat, cu obligația completării acestuia conform art. 3.
Instanța constată că petenta a fost sancționată pentru netransmiterea, în termen, a datelor din registrul general de evidență a salariaților referitoare la elementele contractelor individuale de muncă pentru salariați. Întrucât obligația legală ce revenea petentei, ca angajator, de a transmite registrul de evidență a salariaților cu elementele contractelor individuale de muncă cel mai târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariații în cauză, urma să se execute la sediul intimatei în a cărui rază teritorială își are sediul angajatoarea petentă – rezultă că și fapta contravențională imputată petentei și determinată de încălcarea acestei obligații a fost pretins săvârșită la sediul intimatei.
Totodată, instanța constată că locul situării punctului de lucru al petentei unde au fost identificați salariații pentru care nu ar fi transmis registrul de evidență în termenul legal nu prezintă relevanță sub aspectul stabilirii locului săvârșirii faptei, având în vedere în vedere natura faptei reținute în sarcina petentei, faptă diferită de contravenția prevăzută de art. 276 alin. 1 lit. e din Codul Muncii, care sancționează primirea la muncă a persoanelor fără încheierea contractului individual de muncă.
În consecință, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională, în temeiul art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, art. 132 și art. 129 alin. 3 C.proc.civ., instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocată din oficiu și să decline competența de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei Medgidia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..
Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulate de petenta D. A. S.R.L. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL T. DE MUNCĂ C. în favoarea Judecătoriei Medgidia.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.03.2015.
P. GREFIER
M. TIMOAȘCĂ F. S.
Red jud. MT
Tehnored gref SF
Data redactării: 16.04.2015/4 ex
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3023/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2964/2015. Judecătoria... → |
---|