Plângere contravenţională. Sentința nr. 3763/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3763/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 41472/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3763
Ședința publică din data de 01.04.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: SINCU-B. A. I.
GREFIER: M. E. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta Z. R. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ și pe intimatul I. T. DE MUNCĂ C., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile asupra fondului și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 30.03.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având în vedere prevederile art. 396 alin.1 Cod procedură civilă instanța a amânat consecutiv pronunțarea, respectiv la data de 31.03.2015 și la data de 01.04.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petenta Z. R. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. T. DE munca CONSTANTA, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/27.11.2014, anularea procesului-verbal de control, suspendarea măsurilor abuzive și exonerarea de la plata amenzii. În subsidiar, s-a solicitat aplicarea avertismentului.
În motivarea plângerii, petenta învederează că, în data de 26.11.2014, la punctul de lucru situat în localitatea Valu lui T., s-au prezentat doi inspectori ITM. La aceeași dată, cumnata petentei, numita O. I. R., a venit la magazin pentru a-și face cumpărături și a discuta ultimele detalii privind angajarea acesteia de către petentă. Cu această ocazie, Z. R. i-a solicitat cumnatei sale să aștepte în magazin până merge la contabilă pentru a lua contractul de muncă, interval de timp în care s-au prezentat inspectorii ITM în control. Mai arată petenta că O. I. R. nu era angajatul societății și nu presta muncă în folosul acesteia. Cu privire la încheierea contractului de muncă, se arată că, la momentul controlului, petenta avea cererea de angajare, carnetul de protecția muncii și analizele medicale, ce puteau dovedi intenția de a o angaja pe O. R., iar angajarea s-a efectuat în aceeași zoi, la două ore de la efectuarea controlului. În ce privește declarația dată de O. R. în fața inspectorilor ITM, aceasta a fost scrisă și semnată sub impulsul emoțiilor.
În drept, au fost invocate disp. OG 2/2001 și Legii 53/2003 R.
Intimatul, căruia i-a fost comunicată plângerea în conformitate cu prevederile art.201 alin.1) C.Proc.Civ., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată. A învederat că, în urma controlului realizat la data de 26.11.2014 la punctul de lucru al petentei, a fost identificată numita O. I. R., care a declarat că prestează activitate la II Z. R. începând cu data de 24.11.2014, norma de 3 ore/zi, în funcția de vânzător, menționând că în perioada de probă nu a semnat contract de muncă. Din verificările efectuate în registrul de evidenta al salariaților a rezultat că petenta nu a efectuat înregistrări și transmiteri de contracte pe specificul activității sale – cod CAEN 4711. Se arată în continuare că obligația angajatorului este de a încheia contracte individuale de munca în formă scrisă înainte de începerea raporturilor de muncă, subzistând inclusiv în perioada de probă, ce constituie tot o perioadă de executare a contractului de muncă. Cu privire la sancțiunea aplicată, intimatul a solicitat instanței să aibă în vedere regimul sancționator aspru stabilit de legiuitor, motivat de faptul ca neîncheierea contractelor individuale de munca afectează acumularea vechimii în muncă de către salariați, precum și regimul asigurărilor sociale și pe cel fiscal.
În probațiune a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiată martora O. I. R..
Din materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/27.11.2014, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 lei, în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii. S-a reținut în cuprinsul actului sancționator că, în urma controlului desfășurat la data de 26.11.2014 la punctul de lucru al petentei, a fost identificată numita O. I. R., care a declarat că prestează muncă pentru petentă din data de 24.11.2014, fără a avea încheiat contract individual de muncă.
Controlul a fost desfășurat în data de 26.11.2014, rezultatul său fiind consemnat în procesul-verbal de control nr._/27.11.2014, însoțit de anexa de constatare.
În urma examinării din oficiu a legalității procesului-verbal de contravenție, din perspectiva cauzelor de nulitate prevăzute de art.16-17 din O.G. nr.2/2001, s-a constatat că acesta nu este afectat de nici una dintre aceste cauze, fiind legal întocmit.
În ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, instanța reține că aceasta este confirmată prin probele administrate.
Potrivit disp.art.1 alin.1) teza a II-a din OG nr.2/2001, „Constituie contraventie fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata prin lege, ordonanta, prin hotarare a Guvernului sau, dupa caz, prin hotarare a consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti, a consiliului judetean ori a Consiliului General al Municipiului Bucuresti”.
De asemenea, potrivit art.260 alin.1) lit.e) din Codul Muncii, “Constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte: e) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată (…)”.
Raportând aceste texte de lege la materialul probator administrat, instanța reține următoarele:
Potrivit fișei de identificare depuse de intimat, rezultă că numita O. I. R. a declarat că prestează muncă în cadrul societății petente, în calitate de vânzător, începând cu data de 24.11.2014, având un program de 3 ore pe zi. A precizat totodată că nu a semnat un contract individual de muncă până la momentul controlului nici pentru perioada de probă.
Numita O. I. R. a fost audiată în prezenta cauză și în calitate de martor, declarând că în data de 26.11.2014 se afla împreună cu fiica sa în magazinul petentei, pentru a-și face cumpărăturile și pentru a discuta cu privire la angajarea sa în cadrul magazinului, în calitate de vânzătoare. A învederat martora că, pe perioada cât a rămas în magazin în absența cumnatei sale, Z. R., nu a vândut produse clienților. În ce privește declarația dată inspectorilor ITM, martora a recunoscut în fața instanței că scrisul și semnătura îi aparțin, dar a motivat că a fost constrânsă de inspectori să dea respectiva declarație, care nu corespundea realității.
Referitor la declarația de martor a numitei O. I. R., instanța apreciază, prin raportare la conținutul acesteia, la apărările petentei și la relația de afinitate dintre martoră și reprezentantul petentei, Z. R., că aceasta este o probă « pro causa », urmând a o înlătura din ansamblul probator.
Astfel fiind, instanța apreciază neverosimil că martora a dat o declarație, fiind constrânsă de inspectorii ITM, fără a avea reprezentarea consecințelor declarării unor fapte contrare realității. Astfel, martora nu a dat o simplă declarație că ar presta muncă în folosul petentei, dar a specificat și funcția în care a prestat activitatea, programul de lucru, data începerii activității și faptul că în perioada de probă nu a avut încheiat contract individual de muncă. Toate aceste elemente conduc instanța la concluzia că declarația martorei este necredibilă, fiind dată « pro causa », exclusiv pentru a sprijini apărările petentei.
Totodată instanța reține că, sub aspectul constrângerii martorei O. de a completa și semna fișa de identificare, declarația dată de aceasta în fața instanței nu se coroborează cu cea dată de martorul C. N., care s-a aflat la data controlului în magazin și care a afirmat că O. R. a avut o dispută cu inspectorii ITM și că aceștia i-au solicitat să completeze o declarație. Martorul C. N. nu a relatat însă cu privire la nicio constrângere din partea inspectorilor sau la faptul că aceștia ar fi impus numitei O. I. conținutul declarației.
Pentru aceste considerente, instanța urmează a nu ține cont, la soluționarea prezentei cauze, de declarația martorei O. I. R..
În ce privește declarația martorului C. N., aceasta privește strict ziua de 26.11.2014, când a avut loc controlul ITM, fără a prezenta detalii cu privire la perioada anterioară, când s-a reținut că O. I. R. a prestat muncă fără a avea încheiat contract individual, astfel că, în lipsa coroborării cu alte mijloace de probă, această declarație de martor, « ut singuli », nu poate face dovada inexistenței faptei contravenționale.
Astfel fiind, instanța reține că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, prezumție relativă, pe care cel care contestă procesul-verbal trebuie să o răstoarne prin proba contrarie.
Este real că și contravenientul se bucură de prezumția de nevinovăție până la proba contrară, însă în egală măsură și aceasta este o prezumție relativă, de forță egală cu cea a legalității procesului-verbal. A afirma că în procedura plângerii contravenționale sarcina probei revine în mod absolut organului constatator ar însemna a lipsi de efecte juridice actele pe care acesta le întocmește, simpla formularea a unei plângeri fiind suficientă în această ipoteză pentru a răsturna prezumția de legalitate a procesului-verbal.
În situația de față, prin probele administrate, petenta nu a reușit să răstoarne această prezumție de legalitate și temeinicie a procesului-verbal, nefăcând dovada inexistenței contravenției.
În ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța apreciază că, prin raportare la disp.art.21 alin.3) din OG 2/2001, se impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul.
Fără a nega gradul pericolului social al faptei contravenționale, cu implicații pe planuri multiple, inclusiv al fiscalității, instanța va reține totuși, pe baza înscrisurilor depuse de petentă (f.23-43), că demersurile acesteia în vederea angajării erau într-un stadiu avansat la momentul controlului, intervalul scurs între momentul în care martora O. R. a declarat că a început activitatea – 24.11.2014 și cea la care s-a depus spre înregistrare contractul de muncă - 26.11.2014 (conform extrasului depus la fila 43) fiind unul redus. Totodată, față de specificul activității petentei și locația acesteia, instanța apreciază că amenda contravențională în cuantum de 10.000 lei, chiar dacă aceasta reprezintă minimul special prevăzut de lege, este unul foarte ridicat, putând echivala cu încetarea activității.
Pentru toate considerentele expuse, instanța urmează a admite în parte plângerea contravențională și a dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, atrăgând atenția petentei asupra pericolului social al faptei sale și asupra necesității respectării dispozițiilor legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta Z. R. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ cu sediul în ., ..36, jud. C. și cu sediul procesual ales la SCPA „Calafus și Asociații” din C., ., ., ., în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ C., cu sediul în Mun. C., . C, jud. C..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 lei aplicată prin procesul-verbal . nr._/27.11.2014 cu sancțiunea avertismentului.
În temeiul art.7 alin.1) din OG 2/2001, atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei sale, respectiv primirea la muncă a unei persoane fără încheierea în formă scrisă și înregistrarea în evidențele publice a contractului individual de muncă, precum și asupra necesității respectării dispozițiilor legale.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Judecătoria C.. Pronunțată în ședință publică astăzi, 01.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
SINCU-B. A. I. M. E. S.
Red. Jud. S.B.A.I./ 22 .04.2015
Tehnored. Gref. M.E.S./ 06.04.2015/4 ex.
Comunicări./ 2 ex/23.04./2015
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2647/2015.... | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
---|