Plângere contravenţională. Sentința nr. 3944/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 3944/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 39761/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3944/2015

Ședința publică de la 6.04.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. E. A. GREFIER: S. L. C.

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect plângere contravențională formulată de petent C. N., CNP_, domiciliat in mun. C., ., ., ., in contradictoriu cu intimat P. M. CONSTANTA DIRECTIA POLITIA LOCALA, cu sediul in mun. C., ., jud. C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 30.03.2015 și au fost consemnate in incheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța a dispus amânarea pronunțării la data de 6.04.2015, când in aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ petentul a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/05.11.2014, respectiv a măsurii dispuse la pct. 6 –obținerea procesului-verbal de debranșare/deconectare emis de RADET C., în caz contrar rebranșarea/reconectarea la sistemul centralizat de energie termică.

În susținerea plângerii arată, în esență, că procesul-verbal nu respectă prevederile art. 16 din oG 2/2001 întrucât nu cuprinde ocupația contravenientului și locul său de muncă, împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei, nu precizează și nu evaluează eventualele pagube pricinuite.

Petentul susține că RADET C. nu a răspuns cererii sale în termenul prevăzut de art. 8 al.1 din OG 27/2002 și nu a dispus verificarea în termen legal a îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 246 și 247 din Ordinul 91/2007.

RADET C., fără a fi izvor de drept, a emis o procedură privind modul de deconectare de la sistemul de termoficare, adresându-se consumatorilor individuali, deși nu are relații contractuale cu aceștia, care încalcă prevederi legale în vigoare și drepturi fundamentale ale cetățenilor. Totodată, susține că RADET C. acționează de pe poziții de forță, încercând intimidarea cetățenilor,eludând un principiu fundamental al dreptului-un act subsecvent nu poate mări sau micșora normele actului principal.

Petentul arată că îndeplinește condițiile stabilite de art. 30 al. 2 din Legea 325/2006 și, având în vedere că RADET C. nu a răspuns solicitării sale în termen legal, la data de 10.09.2014 a întrerupt alimentarea cu energie a tuturor receptoarelor termice.

La data de 08.10.2014, cu adresa nr. B_, i s-a comunicat că nu sunt îndeplinite condițiile legale în vederea avizării favorabile a cererii de deconectare formulată de petent.

În drept invocă disp. OG 2/2001, dispozițiile invocate în cuprinsul plângerii.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

Intimatul susține, în esență, că deconectarea de la SACET a unui utilizator individual dintr-un condominiu situat pe teritoriul municipiului C. se poate realiza, în mod legal, numai cu avizul prealabil, favorabil, emis de furnizorul RADET C., materializat în cuprinsul unui proces-verbal de deconectare, care să ateste îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege de către utilizator, modul de soluționare de către RADET C. a cererii de deconectare formulate de utilizatorul individual fiind supus cenzurii instanțelor de judecată.

În drept invocă disp. art. 30, 39, 246, 254, 247 din Legea 325/2006, 205 c.p.civ.

Petentul a depus răspuns la întâmpinare, f 39-40.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/05.11.2014 petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 500 lei în baza art. 45 lit. b al.1 din Legea 325/2006. S-a dispus totodată obținerea procesului-verbal de debranșare/

deconectare emis de RADET C. în termen de 30 de zile de la primirea procesului-verbal, în caz contrar rebranșarea/reconectarea . centralizat de energie termică în termen de 10 zile de la expirarea termenului de 30 zile menționat anterior.

S-a reținut în acest sens faptul că petentul a debranșat/deconectat apartamentul nr. 99 situat în C. ., ., de la sistemul centralizat de energie termică fără a deține procesul-verbal de debranșare/deconectare.

Potrivit art. 45 al.1 lit. b din Legea 325/2006, constituie contravenții, altele decât cele prevăzute în Legea nr. 51/2006, și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei următoarele fapte:

b)debranșarea/deconectarea de la SACET a utilizatorului sau consumatorului de energie termică fără respectarea dispozițiilor prezentei legi.

Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:

Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, instanța apreciază că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu.

Totodată, se reține că potrivit art. 46 al.1, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 45 se fac de către reprezentanții împuterniciți ai autorităților de reglementare competente și/sau ai autorității administrației publice locale, conform atribuțiilor stabilite în prezenta lege și în Legea nr. 51/2006.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate invocate de petent se reține că în art. 16 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt înscrise anumite cerințe specifice pe care trebuie să le îndeplinească, în anumite situații, procesul-verbal încheiat de agentul constatator al contravențieie fără a se mai menționa că nerespectarea lor ar atrage nulitatea actului.

Or, situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanță.

Astfel, prin acest text de lege se prevede că "lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal", specificându-se că numai în astfel de situații "nulitatea se constată și din oficiu".

În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, vătămare pe care petentul nu a dovedit-o.

De asemenea, se reține că fapta este descrisă corespunzător și permite instanței verificarea existenței sau nu a contravenției.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Bosoni v. Franța).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza A. v. România).

Potrivit art. 30 al.5 din din Legea 325/2006, deconectările/debranșările prevăzute la alin. (1)-(3) se efectuează numai de către operatorul care are și calitatea de furnizor, în termen de maximum 45 de zile de la data solicitării, după verificarea documentelor care dovedesc îndeplinirea condițiilor cumulative impuse.

În cauză, petentul nu a făcut dovada avizului emis de RADET pentru debranșare de la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice.

Susținerea petentului în sensul că, deși îndeplinește condițiile prevăzute de lege, a primit aviz negativ nu are relevanță în prezenta cauză și nici instanța nu este investită cu verificarea îndeplinirii sau nu a acestor condiții.

Se reține în acest sens faptul că petentul avea posibilitatea contestării acestui aviz și avea deschisă calea unei acțiuni prin care să solicite obligarea furnizorului la debranșarea imobilului de la sistemul centralizat.

În ceea ce privește individualizareea sancțiunii aplicate, având în vedere și disp. art. 5 corob cu art. 21 al.3 din OG 2/2001, precum și consecințele pe care debranșarea individuală, fără acordul furnizorului le poate avea asupra sistemului centralizat de furnizare a energiei termice, instanța reține că sancțiunile applicate sunt legale și proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar procesul-verbal contestat este legal și temeinic.

Pentru considerentele arătate instanța constată că plângerea formulată este nefondată, astfel că urmează să o respingă.

Avâd în vedere soluția data plângerii și disp. art. 453 c.p.civ, urmează să oblige petent la plata către intimat a sumei de 370 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat, conform chitanței nr. 254/11.12.2014, f 28.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul C. N., CNP_, domiciliat in mun. C., ., ., ., in contradictoriu cu intimat P. M. CONSTANTA- DIRECTIA POLITIA LOCALA, cu sediul in mun. C., ., jud. C.,ca nefondată.

Obligă pe petent la plata către intimat a sumei de 370 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității.

Pronunțată astăzi, 06.04.2015, conform art. 396 al.2 c.p.civ, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

PREȘEDINTE: GREFIER

D. E. A. S. L. C.

Red jud DEA 25.06.2015

Conform art. 426 al.4 c.p.civ, întrucât judecătorul

benefiază de concediu de odihnă, semnează

președintele instanței, jud. G. M. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3944/2015. Judecătoria CONSTANŢA