Plângere contravenţională. Sentința nr. 5257/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5257/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 43387/212/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5257
Ședința publică din data de 7 mai 2015
Instanța de judecată constituită din:
Președinte: C. D.
Grefier: S. E. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petentul M. I. M. în contradictoriu cu intimatul P. M. C. având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile și susținerile părților asupra fondului au avut loc în cadrul ședinței de judecată din data de 24 aprilie 2015, fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a deliberat următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 16.12.2014 sub nr._ /2013, petentul M. I. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul P. M. C., anularea procesului verbal de contravenție nr._/03.12.2014.
În motivarea cererii, petentul a arătat că a cumpărat, în anul 2008, un imobil, fără a cunoaște că se efectuaseră anumite lucrări de modificare a construcției, fără ca vânzătorul să obțină autorizațiile necesare.
A mai arătat că planul cadastral pe baza căruia s-a vândut apartamentul nu era real, ceea ce a condus la înșelarea sa și la păcălirea autorităților.
A mai arătat că a efectuat o lucrare, respectiv gol ușă la terasă către exterior în parapetul de cărămidă, datorită stării de rugină avansată a cornierului geamurilor terasei, motiv pentru care terasa se inunda la ploaie.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.
La solicitarea instanței, intimatul a depus la dosar documentația în temeiul căreia a fost întocmit procesul verbal de contravenție.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție nr._/04.12.2014, petentul M. I.-M. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1000 lei, în temeiul dispozițiilor art. 26.alin.2 din Legea nr. 50/1991, reținându-se în sarcina sa că a executat la apartamentul deținut în C., .. 16A, lucrări de construcții fără a deține autorizație de construire, constând în: creare gol de fereastră la camera dinspre . suprafață de 3x1,5 mp, desființare perete despărțitor între două camere, pe o suprafață de aproximativ 3 ml, creare gol fereastră la bucătărie cu suprafața de 1 x 0,7 mp, creare gol fereastră la cameră cu suprafața de aproximativ 2x1,4 mp, creare gol ușă la fereastră către exterior în parapetul de cărămidă, în suprafață de 0,7 x 0,7 mp, închiderile fiind realizate din tâmplărie PVC și geam termopan.
Petentul a semnat cu obiecțiunea că modificările menționate au existat la data cumpărării imobilului – 2008.
Intimatul a dispus, pe lângă amendarea petentei, și sistarea executării lucrărilor, obținerea autorizației de construire pentru lucrările ilegal executate, în termen de 60 de zile de la primirea procesului verbal, în caz contrar, desființarea lucrărilor ilegal executate și aducerea imobilului la starea inițială, în termen de 30 zile de la expirarea celui anterior.
În privința legalității procesului-verbal de contravenție, instanța constată că din punct de vedere formal, actul de sancționare îndeplinește condițiile prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din OG nr. 2/2001 și sub sancțiunea nulității relative de art. 16 alin. 1 din același act normativ, de altfel petentul neinvocând aspecte de nelegalitate ale procesului-verbal de contravenție.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție, instanța reține că potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 50/1991, executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, autorizația de construire fiind emisă la solicitarea deținătorului titlului de proprietate asupra unui imobil - teren și/sau construcții - ori a altui act care conferă dreptul de construire sau de desființare, în condițiile legii.
Executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), de către investitor și executant, constituie contravenție, conform art. 26 alin. 1 lit. a) din același act normativ, sancționată cu amendă de la 1.000 lei la 100.000 lei.
Se reține că petentul invocă, în fapt, prescrierea dreptului organului constatator de a constata fapta și de a aplica amenda, urmare a trecerii unui termen mai mare de 3 ani de la data săvârșirii faptei.
Petentul afirmă că respectiva construcție a fost cumpărată de acesta în anul 2008, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2425/14.07.2008 la BNP F. V. (filele 12-14).
Se mai observă că intimatul nu a depus la dosar nicio dovadă în sensul că respectivele modificări au fost efectuate recent, din planșele foto depuse de către petent nerezultând că modificările erau efectuate în cursul controlului.
Conform declarațiilor petentului, respectivele modificări existau la momentul cumpărării imobilului și se regăsesc în planurile depuse la filele 7-11.
Față de această dată, instanța apreciază că fapta a fost constatată după împlinirea termenului de prescripție de trei ani, prevăzut de art. 31 din Legea nr. 50/1990: „Dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârșirii faptei, motiv pentru care va admite plângerea, cu consecința nulătii procesului verbal de contravenție și a exonerării petentului de sancțiunile stabilite în sarcina sa.
În temeiul art. 453 C.proc.civ., constatând că intimatul a pierdut procesul, îl va oblige pe acesta să plătească petentului suma de 20 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbre achitată conform dovezii de plată aflate la fila 4.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul M. I. M., CNP_ cu domiciliul în C., .. 16A, județul C. în contradictoriu cu intimatul P. M. C., cu sediul în C., județul C..
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/15.07.2014 și, pe cale de consecință, exonerează petenta de sancțiunile aplicate prin acesta.
Obligă intimatul să plătească petentei suma de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. DUȚĂSILVIA E. M.
Red. și tehnored. Jud. CD
Ex. 4/01.09.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 5695/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5240/2015.... → |
---|