Plângere contravenţională. Sentința nr. 5935/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5935/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 29993/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civila nr. 5935/2015
Ședința publică din data de 21.05.2015
Instanța constituită din:
Președinte: Minaev I.
Grefier: I. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent A. L. și pe intimat P. M. CONSTANTA DIRECTIA POLITIA LOCALA, având ca obiect plângere contravențională .
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 14.05.2015, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință întocmite la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în aceeași constituire, a amânat pronunțarea pentru data de 21.05.2015, când a hotărât următoarele.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 19.09.2014, petentul A. L. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul P. M. C., în principal, anularea procesului verbal de contravenție ., nr. 42.827/03.08.2014, iar, în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 400 de lei, aplicată prin acesta, cu sancțiunea avertismentului, obligarea intimatului la plata sumei de 50 de lei, cu titlu de prejudiciu material produs în urma dispunerii, în mod nelegal, a măsurii de blocare a autovehiculului său și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei.
În motivare, acesta a arătat că, în data de 03.08.2014, și-a imobilizat voluntar autovehiculul marca Dacia, înmatriculat sub numărul_, într-o zonă neamenajată din stațiunea Mamaia, în apropierea unui loc în care erau depozitate deșeuri menajere, nu pe spațiul verde, astfel cum, în mod eronat, a reținut agentul constatator, iar, în momentul întoarcerii la autoturism, a constatat că roata acestuia este blocată, ulterior, în momentul sosirii agentului constatator, i-a explicat acestuia că zona în care a parcat nu poate fi considerată spațiu verde, nefiind amplasat niciun indicator relativ la interzicerea staționării, însă acesta, fără a ține cont de explicațiile sale, a încheiat actul administrativ de sancționare pe care îl contestă, apreciindu-l ca fiind abuziv și neîntemeiat.
Sub aspectul legalității actului administrativ de sancționare contestat, contravenientul a învederat că acesta a fost încheiat cu nesocotirea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, necuprinzând mențiuni cu privire la ocupația și locul său de muncă, iar descrierea faptei ce i s-a reținut în sarcină este una pur formală, asimilabilă lipsei descrierii faptei, nefiind de natură a permite instanței cercetarea legalității actului sancționator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o și a individualizării sancțiunii aplicate, fiind, astfel, lovit de nulitate absolută.
Acesta a mai menționat că procesul verbal este ineficace, în privința sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 400 de lei, aplicată prin acesta, intervenind prescripția dreptului de executare a acesteia, ca urmare a necomunicării actului administrativ de sancționare în termenul de o lună prevăzut de art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, aceasta în condițiile în care procesul verbal a fost încheiat în data de 03.08.2014 și i-a fost comunicat în data de 05.09.2014.
Relativ la capătul de cerere privitor la angajarea răspunderii civile delictuale a intimatului și obligarea acestuia la plata sumei de 50 de lei, petentul a arătat că, întrucât măsura blocării autoturismului său a fost dispusă cu nesocotirea dispozițiilor legale, prin raportare la dispozițiile înscrise în art. 1357 și art. 1381 Cod civil, în vederea reparării prejudiciului ce i s-a produs prin aceasta, constând în taxa pentru blocarea și deblocarea autoturismului în cuantum de 50 de lei, pe care a plătit-o, se impune angajarea răspunderii civile delictuale a intimatului și obligarea acestuia la plata sumei de 50 de lei, cu acest titlu.
În privința capătului de cerere subsidiar, acesta a arătat că se impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate în cuantum de 400 de lei cu sancțiunea avertismentului, motivat de aceea că gradul de pericol social al faptei ce i s-a reținut în sarcină este redus, iar circumstanțele sale personale sunt favorabile, acesta nemaifiind sancționat anterior pentru astfel de fapte.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001 și cele ale art. 1357 și art. 1381 Cod civil.
În probațiune, a fost solicitată încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, fiind depuse la dosar, alăturat cererii introductive de instanță, în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul: procesul verbal de contravenție contestat, cartea de identitate și permisul de conducere ale petentului, precum și bonul de achitare a taxei în cuantum de 50 de lei.
De asemenea, petentul a solicitat ca judecarea cauzei să se desfășoare și în absența sa.
Cererea a fost legal timbrată, la dosar fiind depusă dovada de achitare a taxei judiciare de timbru datorate, în cuantum de 20 de lei, stabilită în conformitate cu prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Prin întâmpinarea depusă în termenul defipt de lege, intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulate de petent, ca neîntemeiată, iar, în privința capătului de cerere având ca obiect obligarea sa la plata sumei de 50 de lei, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu motivarea că suma în litigiu a fost încasată de o altă persoană juridică: S.C. TECDELTA SERV S.R.L., prestatoarea serviciului de blocare și deblocare a autovehiculelor, care, în aceste condiții, ar trebui obligată la plata acestei sume de bani, solicitând, totodată, obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cererii, constând în onorariu de avocat în cuantum de 300 de lei.
Pe fondul cauzei, în fundamentarea poziției sale procesuale, intimatul a arătat că petentul a fost sancționat contravențional în mod legal și temeinic, de un agent constatator din cadrul Direcției Poliției Locale C., în temeiul art. 7 lit. a și b din Legea nr. 155/2010, cu amendă în cuantumul minim de 400 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 9 pct. 38 și sancționate de art. 10 alin. 1 din H.C.L.M. nr. 184/2013, fiind întocmit procesul verbal de contravenție contestat ., nr. 42.287/03.08.2014, care respectă condițiile de formă și de fond prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, nulitățile invocate de petent fiind relative, iar acesta nu a dovedit vătămarea care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal, reținându-se în sarcina contravenientului că, în data de 03.08.2014, pe locul destinat spațiului verde din zona Hotelului Laguna, stațiunea Mamaia din municipiul C., și-a imobilizat voluntar autoturismul marca Dacia, înmatriculat sub numărul_ .
Intimatul a mai învederat că procesul verbal de contravenție contestat, ca act administrativ întocmit de un funcționar public aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, pe baza constatărilor efectuate cu propriile simțuri, se bucură de o prezumție relativă de veridicitate, care nu a fost răsturnată în cauză de către contravenient, situația de fapt reținută de agentul constatator fiind probată inclusiv cu planșele fotografice depuse în probațiune alăturat întâmpinării.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și urm. Cod procedură civilă, ale R.A.O.U.G. nr. 195/2002, ale O.U.G. nr. 195/2002 și cele ale H.C.L.M. nr. 184/2013.
În probațiune, intimatul a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, depunând alăturat întâmpinării, în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul: 2 fotografii efectuate în momentul constatării, fotocopia lizibilă și transcrierea mecanică ale procesului verbal de contravenție contestat, dovada de comunicare prin poștă și procesul verbal de afișare ale actului administrativ de sancționare contestat, precum și împuternicirea avocațială, în original.
Prin răspunsul la întâmpinare depus în termenul defipt de lege, contravenientul a reiterat motivele de nulitate la adresa procesului verbal de contravenție contestat menționate în cuprinsul cererii introductive de instanță, arătând suplimentar că nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată solicitate de intimat, ci doar la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de lei, prevăzută de art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013. Totodată, acesta a mai învederat că, în conformitate cu dispozițiile art. 7 lit. h din Legea nr. 155/2010, polițiștii locali, categorie din cadrul căreia face parte și agentul instrumentator care a dresat actul administrativ de sancționare contestat în cauză, sunt abilitați să dispună numai măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar, nu să dispună măsuri de blocare a acestora, măsura de blocare a autovehiculului său, dispusă de agentul constatator, fiind astfel nelegală, ca urmare a necompetenței funcționale a polițistului local de a o dispune.
La termenul de judecată din data de 16.04.2015, după punerea în discuția contradictorie a părților, instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului în privința capătului de cerere având ca obiect obligarea acestuia la plata sumei de 50 de lei, invocată de intimat, pentru considerentele menționate în cuprinsul încheierii întocmite la acel termen.
A fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, solicitată de petent și intimat, inclusiv planșele fotografice, Hotărârea nr. 184/2013 a Consiliului Local al M. C., precum și procedura de blocare și deblocare a roților autovehiculelor parcate pe raza municipiului C., adoptată în vederea aplicării acestei hotărâri, înscrisuri depuse de intimat, la solicitarea instanței.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție contestat ., nr._, dresat de agentul constatator B. G. din cadrul Primăriei municipiului C. - Direcția Poliție Locală, în data de 03.08.2014, ora 14:27, s-a reținut că petentul A. L. a staționat voluntar, în data de 03.08.2014, ora 09:10, cu autoturismul marca Dacia, înmatriculat sub numărul_, pe spațiul verde din zona Hotelului Laguna, situat în stațiunea Mamaia din municipiul C., săvârșind astfel contravenția prevăzută de art. 9 pct. 38 și sancționată de art. 10 alin. 1 din H.C.L.M. nr. 184/2013, pentru care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 400 de lei.
Prin raportare la data comunicării prin afișare a procesului verbal de contravenție contestat - 05.09.2014, astfel cum rezultă din procesul verbal de afișare a acestuia - fila 25 a dosarului, verso, și la data formulării, în condițiile art. 183 alin. 1 Cod procedură civilă, a prezentei plângeri contravenționale - 15.09.2014, astfel cum rezultă din ștampila poștei aplicată pe plicul de la fila 14 a dosarului, instanța constată că a fost respectat termenul de formulare și depunere a plângerii contravenționale, prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, respectiv, 15 zile de la comunicarea procesului verbal de contravenție contestat.
În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale, după verificarea introducerii sale în termen și după administrarea probatoriului necesar în vederea justei stabiliri a situației de fapt, este chemată să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat, precum și modul de individualizare a sancțiunilor contravenționale aplicate.
În privința legalității procesului verbal de contravenție contestat, prin raportare la prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de acest text de lege sub sancțiunea nulității absolute, fiind indicate: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, numele și prenumele contravenientului persoană fizică, descrierea faptei săvârșite și data comiterii acesteia. De asemenea, procesul verbal este semnat de agentul constatator care l-a instrumentat.
În acest sens, în privința motivului de nulitate absolută invocat de contravenient, relativ la descrierea formală a faptei imputate acestuia, situație ce echivalează cu lipsa descrierii faptei, instanța apreciază că acesta este neîntemeiat. Astfel, prin descrierea faptei realizată în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat, agentul constatator a respectat prescripțiile art. 16 alin. 1 și pe cele art. 17 din O.G. nr. 2/2001, privite prin prisma scopului instituirii acestor dispoziții legale, respectiv: asigurarea posibilității de exercitare efectivă a controlului legalității și temeiniciei actului administrativ de sancționare de către organul judiciar învestit cu soluționarea plângerii, în speță, instanța, pe baza celor consemnate în cuprinsul procesului verbal de contravenție, este în măsura să realizeze controlul jurisdicțional asupra actului de sancționare contravențională dedus judecății și să aprecieze asupra concordanței dintre situația de fapt reținută de agentul constatator cu norma de drept stabilită de către acesta ca fiind aplicabilă conduitei contravenientului.
În același sens, instanța apreciază că motivul de nulitate relativă invocat de petent și relativ la neindicarea de către agentul constatator a mențiunilor privitoare la ocupația și locul de muncă ale acestuia, în cuprinsul actului administrativ de sancționare contestat, este neîntemeiat, omisiunea indicării acestor mențiuni fiind sancționată cu nulitatea relativă, condiționată de producerea unei vătămări care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului astfel încheiat, care nu a fost invocată și nici dovedită de contravenientul din prezenta cauză, deși o astfel de obligație îi incumba în acord cu dispozițiile art. 249 Cod procedură civilă, și care constituie o condiție necesară pentru anularea procesului verbal ca urmare a încălcării unei condiții de validitate, alta decât cele prevăzute în art. 17 din O.G. nr. 2/2001, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XXII/2007, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că, deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase din sfera de reglementare a dreptului penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în continuare, Curtea, (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), această categorie de fapte ilicite intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în continuare Convenția.
La această concluzie conduc două argumente, pe de o parte, caracterul general al reglementării, norma juridică ce sancționează acest gen de fapte adresându-se tuturor cetățenilor; iar pe de altă parte, sancțiunile aplicabile pentru săvârșirea acestor fapte: amenda contravențională și suspendarea exercitării dreptului de a conduce, urmăresc un scop preventiv, represiv și disuasiv, caracteristic infracțiunilor. În jurisprudența sa constantă: cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României, Curtea a stabilit că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție constituie, în sensul art. 6 din Convenție, o „acuzație în materie penală”.
De asemenea, aceasta a mai statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, cu obligația statului de a institui limite rezonabile în stabilirea unor astfel de prezumții, în acest sens fiind necesară asigurarea unui echilibru între interesele aflate în prezență, respectiv, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prezumției, acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și necesitatea respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate: cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002.
Forța probantă a rapoartelor și proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa diferit importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său atunci când administrează și apreciază probatoriul: cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999.
Aplicând principiile enunțate în paragrafele ce preced cauzei de față, instanța constată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului administrativ de constatare și sancționare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă, rezultă că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca înscris autentic, întocmit de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit, pe baza constatărilor personale ale acestuia, face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său, până la proba contrară, bucurându-se astfel de o prezumție relativă de legalitate, veridicitate și autenticitate, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.
În lumina considerentelor ce preced, instanța apreciază că procesul verbal contestat ., nr. 42.287/03.08.2014 se bucură de prezumția relativă de veridicitate prevăzută de lege, întrucât agentul constatator care l-a întocmit a perceput faptele consemnate în cuprinsul acestuia în mod nemijlocit, prin propriile simțuri. În același sens, instanța reține că situația de fapt reținută de agentul constatator este probată și de planșele fotografice depuse la dosar (filele 26-27), din cuprinsul cărora rezultă că petentul și-a imobilizat voluntar autovehiculul pe spațiul verde.
În drept, în conformitate cu prevederile art. 9 pct. 38 din H.C.L.M. C. nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului C., constituie contravenție la normele de protecție a drumurilor, trotuarelor și a parcajelor în vederea menținerii aspectului estetic și util al municipiului: circulația, oprirea, staționarea vehiculelor pe spațiile verzi sau cu această destinație, casete florale, parcuri și aleile acestora, spații și locuri de joacă pentru copii, și se sancționează, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. 1 din același act normativ, cu amendă cuprinsă între 400 și 800 de lei pentru persoanele fizice.
De asemenea, în acord cu dispozițiile cuprinse în art. 20, polițiștii locali din cadrul Direcției Poliției Locale a Primăriei municipiului C. pot dispune măsura blocării autovehiculelor aflate în situația prevăzută de art. 9 pct. 38 din același act normativ, până la restituirea acestora proprietarilor sau deținătorilor legali, după recuperarea integrală a cheltuielilor aferente acestor activități.
Prin raportare la dispozițiile normative precitate, având în vedere că acțiunea contravenientului, care și-a imobilizat voluntar autoturismul pe spațiul verde din stațiunea Mamaia, întrunește elementele constitutive ale contravenției de prevăzute de art. 9 pct. 38 și sancționate de art. 10 alin. 1 din H.C.L.M. C. nr. 184/2013, sancționarea acestuia cu amendă în cuantum de 400 de lei, pentru săvârșirea acestei contravenții, este legală, agentul constatator, polițist local, fiind îndrituit, în acord cu prevederile art. 20 din același act normativ, să aplice sancțiunea amenzii și să dispună măsura administrativă a blocării autovehiculului pentru săvârșirea acestei contravenții, astfel că motivul de nulitate invocat de petent și privitor la necompetența agentului constatator este neîntemeiat.
În privința măsurii administrative a blocării autoturismului petentului, instanța reține că o astfel de măsură nu a fost dispusă prin procesul verbal de contravenție contestat în cauză, deși, potrivit procedurii de blocare și de deblocare a roților autovehiculelor parcate pe raza municipiului C., adoptată în vederea aplicării H.C.L.M. C. nr. 184/2013, aceasta, pentru a putea produce efecte juridice, ar fi trebuit consemnată în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției prevăzute de art. 9 pct. 38 din același act normativ, încheiat de polițistul local, astfel că nu poate fi evaluată legalitatea unei măsuri administrative care nu a fost dispusă de agentul constatator printr-un act administrativ.
În privința capătului de cerere formulat de contravenient și având ca obiect obligarea intimatului la repararea prejudiciului material produs prin emiterea, în mod nelegal, a procesului verbal de contravenție contestat și, implicit, prin dispunerea, în mod nelegal, a măsurii de blocare a autovehiculului, constând în taxa de blocare și de deblocare a autovehiculului, în cuantum de 50 de lei, instanța reține că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce succed.
Astfel, prin acest capăt de cerere petentul a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a autorității publice emitente a actului administrativ nelegal, prin care i s-a produs un pretins prejudiciu, constând în taxa de blocare și de deblocare în cuantum de 50 de lei, care se poate realiza numai cu întrunirea cumulativă a următoarelor 3 condiții: emiterea, în mod nelegal, a unui act administrativ, producerea unui prejudiciu și existența legăturii de cauzalitate între prejudiciul astfel produs și actul administrativ nelegal emis.
În cauză, astfel cum s-a reținut în precedent, condiția emiterii în mod nelegal a unui act administrativ: procesul verbal de contravenție contestat, prin care să se fi dispus măsura blocării autoturismului petentului, nu este îndeplinită, acest act administrativ fiind emis în mod legal, situație în care, constatând neîntrunirea în mod cumulativ a condițiilor prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale a emitentului actului administrativ, capătul de cerere având acest obiect urmează a fi respins, ca neîntemeiat.
În privința individualizării sancțiunii contravenționale principale aplicate petentului, instanța apreciază că aceasta a fost realizată în mod just de către agentul constatator, pentru considerentele ce succed.
Astfel, conform art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, în consonanță cu prevederile art. 7 din același act normativ, avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale, putând fi aplicat și în cazul în care fapta este de gravitate redusă, chiar și în ipoteza în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Totodată, în demersul său de verificare a temeiniciei modului în care agentul constatator a stabilit sancțiunea contravențională principală pe care i-a aplicat-o petentului din prezenta cauză, instanța a avut în vedere și criteriile generale de individualizare a sancțiunii contravenționale, prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța apreciază că fapta săvârșită de petent prezintă un grad mediu de pericol social concret, circumstanțele reale de săvârșire a acesteia, respectiv, într-o stațiune turistică, în mijlocul sezonului estival, imprimându-i acest caracter, prin raportare la importanța deosebită pe care aspectul estetic al stațiunii, în general, și al spațiilor verzi ale acesteia, în special, o are pentru o stațiune turistică, fapt care fundamentează concluzia că responsabilizarea petentului și realizarea funcțiilor educativă și preventivă ale sancțiunii, în vederea asigurării, pe viitor, a respectării legii de către acesta, se pot realiza, în mod corespunzător, prin menținerea sancțiunii contravenționale principale aplicate de agentul constatator - amenda în cuantumul minim prevăzut de lege, de 400 de lei.
În privința eficacității actului administrativ de sancționare contestat în cauză, instanța apreciază că motivul de ineficacitate invocat de petent este întemeiat, împlinindu-se termenul de prescripție a dreptului de a executa sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 400 de lei, aplicată prin procesul verbal.
Astfel, potrivit art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, în forma aflată în vigoare la momentul sancționării petentului și al comunicării către acesta a procesului verbal de contravenție contestat, executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii, prescripția executării sancțiunilor contravenționale putând fi constatată și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.
În speță, termenul de o lună de prescripție a dreptului de executare a sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 400 de lei a început să curgă în data de 03.08.2014, când petentului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii prin procesul verbal ., nr. 42.827 încheiat în data de 03.08.2014, care, potrivit art. 181 alin. 1 pct. 3 și art. 182 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a împlinit în data de 03.09.2014, procesul verbal fiindu-i comunicat petentului, în acord cu cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin intermediul Deciziei nr. X/2013, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin afișare, astfel cum rezultă din procesul verbal de afișare de la fila 25 a dosarului, verso, în data de 05.09.2014, deci ulterior împlinirii termenului de prescripție a executării, motiv pentru care urmează a se constata prescrisă executarea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 400 de lei, aplicată petentului prin actul administrativ de sancționare contestat în cauză.
În privința cererii petentului de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cererii, constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei, și a cererii intimatului de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat în cuantum de 300 de lei, instanța reține că, potrivit art. 451 alin. 1 Cod procedură civilă, onorariul de avocat este inclus în categoria cheltuielilor de judecată. În conformitate cu prevederile art. 452, dovada cheltuielilor de judecată trebuie făcută de partea care le pretinde până la închiderea dezbaterilor asupra fondului. De asemenea, conform art. 453 alin. 1 din același act normativ, obligarea părții care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată se poate realiza numai la cererea părții care a câștigat procesul. Totodată, în concordanță cu dispozițiile art. 453 alin. 2, când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorul stabilește măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând dispune compensarea cheltuielilor de judecată, când este cazul.
În cauză, față de soluția de constatare a prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale, care ar fi impus plata unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 20 de lei de către petent, instanța apreciază că acesta este îndrituit la cheltuieli de judecată în cuantum de 20 de lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru ( dovedite cu chitanța de la fila 10), și, față de soluția de admitere în parte a cererii de chemare în judecată, instanța apreciază că intimatul este îndrituit la a primi 1/2 din onorariul de avocat în cuantum de 300 de lei (dovedit cu înscrisurile depuse cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei) achitat în cauză, proporțional culpei procesuale a petentului, considerente pentru care îl va obliga pe intimat la plata către petent a sumei de 20 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru, petentul îl va obliga la plata către intimat a sumei de 150 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat acordat corespunzător culpei procesuale, va compensa cheltuielile de judecată efectuate de părți și, în final, va obliga petentul la plata către intimat a sumei de 130 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite în parte cererea formulată de petentul A. L., CNP-_, cu sediul in BIRLAD, .. 26, în contradictoriu cu intimatul P. M. C. cu sediul in Constanta, ..
Respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect plângere împotriva procesului verbal de contravenție ., nr. 42.827/03.08.2014.
Constată prescrisă executarea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 400 de lei.
Respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatului la plata sumei de 50 de lei, cu titlu de taxă de blocare a autovehiculului.
Obligă intimatul la plata către petent a sumei de 20 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru, petentul la plata către intimat a sumei de 150 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat acordat corespunzător culpei procesuale, compensează cheltuielile de judecată efectuate de părți și, în final, obligă petentul la plata către intimat a sumei de 130 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula cerere de apel, care se depune la Judecătoria C., în termen de 30 zile de la data comunicării prezentei hotărâri.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 21.05.2015.
Președinte Grefier
Minaev I. M. I.
Red. Jud.M.I./22.05.2015 /4.ex
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5098/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5876/2015.... → |
|---|
