Plângere contravenţională. Sentința nr. 5878/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5878/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 4519/212/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.3047

SENTINȚA CIVILĂ NR.5878/20.05.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: L. F.

GREFIER: D. Ș.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta A. D. în contradictoriu cu intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . 14 nr._.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 14.05.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.05.2015 când,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 05.02.2015, petenta A. D. a formulat în contradictoriu cu intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - CESTRIN plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 10.12.2014.

În motivare, petenta a arătat că la acea dată autovehiculul era înstrăinat, astfel cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare din data de 25.06.2014.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

În probațiune, petenta a depus în copii certificate pentru conformitate cu originalul, contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit (f. 5), procesul verbal . nr._ /10.12.2014 (f.3), cartea de identitate a petentei (f. 4).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în valoare de 20 lei, potrivit art. 19 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

La data de 06.03.2015, intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.

În motivarea în fapt, intimatul a arătat că procesul verbal de contravenție contestat îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru valabila sa încheiere, fiind întocmit cu respectarea prevederilor art.9 alin. 2 și 3 din O.G. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Regim de Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

A mai precizat intimatul că, contractul de vânzare-cumpărare este un înscris sub semnătură privată, a cărei dată nu poate fi opusă terților decât în condițiile art. 1182 Cod Civil, prin înregistrarea la o instituție publică, că responsabilitatea achitării rovinietei revine proprietarului sau utilizatorului înscris în certificatul de înmatriculare al autoturismului și că, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între petent și cocontractant produce efecte doar față de părțile care l-au încheiat, nefiind opozabil terților, orice schimbare a proprietarului devenind opozabilă terților doar după transcrierea dreptului de proprietate în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competent, această condiție de opozabilitate fiind obligatorie, motiv pentru care responsabilitatea achitării rovinietei revine petentei ca proprietar înscris în continuare în evidențele M.A.I.

În drept, intimatul a invocat dispozițiile O.G. 2/2001 privind regimul contravențiilor, O.G. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania, Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I. nr. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare- Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din Romania.

În probațiune, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat întâmpinării, respectiv: autorizația de control a agentului constatator și certificatul calificat pentru semnătură electronică (f.15), dovada comunicării procesului verbal de contravenție petentei(f. 16-f.18), proba foto (f.13-f.14).

La data de 08.05.2015 intimatul a depus note scrise prin care a formulat precizări cu privire la modul de comunicare al procesului verbal de contravenție petentei.

La termenul de judecată din data de 14.05.2015, instanța a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Analizând actele și lucrările dosarului, asupra excepției tardivității formulării plângerii contravenționale, reține următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța urmează a analiza, cu prioritate, excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, întrucât, în caz de admitere a acesteia, cercetarea pe fond a procesului nu mai poate fi realizată.

Potrivit art. 246 alin. 1 și art. 247 alin. 1 din același act normativ, excepțiile absolute, respectiv, cele prin care se aduce în discuție încălcarea unor norme de ordine publică, pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Prin procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 10.12.2014, petenta A. D. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002, reținându-se în sarcina sa faptul că a circulat la data de 14.09.2014 ora 00:38 pe DN 1B km 24+ 785 m, Albești, jud. Prahova, cu vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_ aparținând acesteia, fără a deține rovinietă valabilă.

Fapta contravențională a fost încadrată în dispozițiile art. 8 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania, care prevăd că ” Fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă”.

Procesul verbal de contravenție a fost comunicat petentei la data de 05.01.2015 prin afișare, conform, procesului verbal întocmit în acest sens (f.17) inițial fiind efectuată modalitatea principală de comunicare a procesului verbal prin poștă cu aviz de primire, comunicare care nu a putut fi îndeplinită prin neprezentarea petentei la oficiul poștal pentru a prelua recomandata.

Potrivit art. 10 din O.G. 15/2002 contravențiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări.

Conform art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 instanța învestită cu soluționarea unei plângeri îndreptate împotriva unui proces verbal de contravenție are obligația de a verifica dacă aceasta a fost depusă în termenul prevăzut de lege, normele care stabilesc termenul de formulare și depunere a plângerii fiind de ordine publică.

Potrivit art. 31 din OG 2/2001 împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

În conformitate cu prevederile art. 25 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 în vigoare la data încheierii procesului verbal de contravenție, procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului și, dacă este cazul, părții vătămate și proprietarului bunurilor confiscate. De asemenea, conform art. 26 alin. 1, dacă agentul constatator aplică și sancțiunea, iar contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal, copia de pe acesta și înștiințarea de plată se înmânează contravenientului, făcându-se mențiune în acest sens în procesul-verbal, contravenientul semnând de primire iar conform alin. 3 al aceluiași articol în cazul în care contravenientul nu este prezent, comunicarea acestuia, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 27 din OG 2/2001 comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.

Termenul de formulare a plângerii contravenționale, de 15 zile, prevăzut de art. 31 din OG 2/2001, este un termen procedural al cărui calcul se realizează potrivit art. 181 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, în durata termenului neintrând nici ziua de la care acesta începe să curgă, nici ziua în care acesta se împlinește. În conformitate cu alineatul 2 al aceluiași articol, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează. În concordanță cu prevederile art. 182 alin. 1, termenul care se socotește pe zile se împlinește la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură.

În cauză, instanța constată că procesul verbal de contravenție contestat i-a fost comunicat petentei prin afișare la data de 05.01.2015. Astfel, termenul de formulare a plângerii contravenționale a început să curgă la data de 06.01.2015 și s-a împlinit la data de 22.01.2015.

Instanța reține că plângerea contravențională ce face obiectul prezentului dosar a fost depusă la instanță la data de 05.02.2015. Prin urmare, instanța constată că plângerea contravențională a fost depusă tardiv.

În aceste condiții, plângerea contravențională depusă de petentă la instanță a fost formulată și depusă cu depășirea termenului imperativ prevăzut în art. 31 alin. 1 din OG 2/2001, motiv pentru care excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată din oficiu, urmează a fi admisă, iar plângerea contravențională urmează a fi respinsă ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată din oficiu.

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta A. D., CNP_, cu domiciliul în oraș Năvodari, ., jud.C. în contradictoriu cu intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr.J40/552/15.01.2004, CUI_, cu sediul în București, ..401A, sector 6, București împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/10.12.2014, ca fiind tardiv formulată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria C.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. F. D. Ș.

Red.jud.L.F./20.05.2015

Tehnoredact.D.Ș.

4 ex./28.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5878/2015. Judecătoria CONSTANŢA