Pretenţii. Sentința nr. 5762/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5762/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 21449/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5762/2015
Ședința din data de 19.05.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. D.
GREFIER: M. DĂNUȚA M.
Pe rol judecarea cauzei civil privind pe reclamant A. DE P. 238 și pe pârât P. H., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 05.05.2015 fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 19.05.2015 când,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.07.2014, sub nr._, reclamantul A. DE P. NR. 238 a chemat în judecată pe pârâtul P. H., solicitând instanței obligarea acestuia la plata sumei totale de 3241,4 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere aferente perioadei decembrie 2012 – mai 2014.
În drept, cererea nu a fost motivată.
În probațiune, reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Prin precizările depuse la data de 15.09.2014, reclamantul a arătat că debitul principal datorat de pârât la data de 31.07.2014 este de 3892 lei, din care 3805 lei debit principal și 87 lei penalități.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări.
Prin precizările depuse la data de 27.02.2015, reclamantul a arătat că debitul datorat de debitor pentru perioada septembrie 2013 – mai 2014 este de 3241,4 lei, din care 3022,84 lei debit principal, 191,06 lei penalități de întârziere și 27,50 lei fond de rulment.
În cauză a fost încuviințată și administrată pentru reclamant proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (respectiv listele de plată a cheltuielilor comune și individuale), instanța apreciază faptul că reclamanta a făcut dovada existenței creanței de 3022,84 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei septembrie 2013 – mai 2014 și a creanței de 191,06 lei reprezentând penalități de întârziere.
Conform dispozițiilor normative prevăzute de Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, proprietarii sunt obligați să plătească lunar cota lor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari.
Astfel, cheltuielile de întreținere reprezintă conform legii: art. 3 din Legea nr. 230/2007 – „În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: i) cheltuieli ale asociației de proprietari – cheltuielile sau obligațiile financiare ale asociației care sunt legate de exploatarea, reparația ori întreținerea proprietății comune, precum și cheltuielile cu serviciile de care beneficiază proprietarii și care nu sunt facturate individual către proprietățile individuale; j) cotă de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari – suma corespunzătoare din cheltuielile asociației, pe care fiecare proprietar este obligat să o plătească lunar.”
Obligația de plată a proprietarilor pentru cota de contribuție la cheltuielile de întreținere este prevăzută de art. 46 din Legea nr. 230/2007 – „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”, iar conform art. 47 din același act normativ „Cheltuielile asociației de proprietari sunt următoarele: a) cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în proprietăți individuale; b) cheltuieli pe consumuri individuale; c) cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcție de suprafața utilă a proprietății individuale; d) cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociației de proprietari; e) cheltuieli pe consumatori tehnici; f) cheltuieli de altă natură.”
Cu privire la penalitățile de întârziere în cuantum de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere, instanța constată că acestea au fost calculate în conformitate cu dispozițiile art. 49 alin. 1 și 2 din Legea nr. 230/2007 și cu dispozițiile cuprinse în hotărârea Comitetului executiv al asociației de proprietari din 30.09.2013 ( procesul-verbal aflat la f 58 din dosar).
În ce privește suma de 27,50 lei reprezentând fond de rulment, instanța reține că în conformitate cu prevederile art. 24 din Normele metodologice din 19 decembrie 2007 de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, aprobate prin HG nr. 1588/2007, „ (1) În scopul asigurării fondurilor necesare pentru plăți curente, asociația de proprietari stabilește cuantumul și cota de participare a proprietarilor la constituirea fondului de rulment. (2) Fondul de rulment se constituie prin plata anticipată a cotei ce revine fiecărui proprietar, potrivit hotărârii adunării generale a asociației de proprietari, iar reîntregirea fondului de rulment se face lunar, prin plata sumelor afișate pe lista de plată.”, astfel că și în privința acestei sume pretențiile reclamantei sunt întemeiate.
Având în vedere toate aceste considerente, instanța urmează să admită cererea reclamantei, cu consecința obligării pârâtului la plata sumei de 3241,4 lei, din care suma de 3022,84 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei septembrie 2013 –mai 2014, suma de 191,06 lei reprezentând penalități de întârziere calculate la debitul principal, și suma de 27,50 lei reprezentând fond de rulment pentru perioada septembrie 2013 – mai 2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată și precizată de reclamantul ASOCIAȚIA DE P. NR. 238 cu sediul în CONSTANTA, SOVEJA, nr. 100, . în contradictoriu cu pârâtul P. H. cu domiciliul în CONSTANTA, SOVEJA, nr. 100, ., J. C..
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei totale de 3241,4 lei, din care suma de 3022,84 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere aferente perioadei septembrie 2013 – mai 2014, suma de 191,06 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal și suma de 27,50 lei reprezentând fond de rulment pentru perioada septembrie 2013 – mai 2014.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată, azi, 19.05.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. DUMITRUMIRELA DĂNUȚA M.
Red. Jud. D.D.2ex/ 13.06.2015
Emis 2 comunicări, la data de 16.06.2015
← Autorizare desfiinţare lucrări (legea 50/1991). Sentința nr.... | Validare poprire. Sentința nr. 5306/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|