Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2630/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2630/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 23884/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2630/2015
Ședința publică de la 2.03.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. D. E.
GREFIER: S. L. C.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale înlocuire amenda contraventionala formulată de petent I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA cu sediul in mun. C., ., jud. C. in contradictoriu cu intimat V. P. domiciliat in București, sector 4, ., ..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 2.03.2015 și au fost consemnate in incheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Instanța a dispus amânarea pronunțării la data de 9.03.2015, când in aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ petentul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA a solicitat în contradictoriu cu intimatul V. P. transformarea amenzii aplicate intimatului prin procesul-verbal . nr._/29.08.2003 în muncă în folosul comunității.
În susținerea cererii arată că procesul-verbal . nr._/29.08.2003, devenit titlu executoriu, conform art. 37 din OG 2/2001 rep, a fost înaintat, conform prevederilor art. 39 al.1 lit. a și alin. 2, la organul fiscal al Consiliului Local Sector 4 București în vederea declanșării procedurii de executare silită.
Prin adresa nr._/04.06.2014 Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 4 București a procedat la restituirea procesului-verbal în cauză deoarece în urma demersurilor efectuate a rezultat imposibilitatea executării silite a debitului în cuantum de 60 lei, reprezentând amendă contravențională.
În drept invocă disp. art. 9 al.3 din OG 2/2001 rep.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/29.08.2003 intimatul V. P. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 600.000 lei vechi în baza art. 154 și 226 din HG 85/2003.
Potrivit art. 9 al.3 din OG 2/2001 rep, în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
În cauză, intimatul a comunicat la dosar, prin e-mail, chitanța nr. SW_/15.01.2015 prin care a făcut dovada achitării amenzii în cuantum de 60 lei RON.
Pentru considerentele arătate instanța constată că cererea formulate este nefondată, astfel că urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de petentul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA cu sediul in mun. C., ., jud. C. in contradictoriu cu intimatul V. P. domiciliat in București, sector 4, ., ., . ca nefondată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată astăzi, 09.03.2015, conform art. 396 al.2 c.p.civ, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE GREFIER
D. E. A. S. L. C.
Red. Jud. DEA 06.05.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 3080/2015. Judecătoria... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 3136/2015. Judecătoria... → |
|---|








