Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2997/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2997/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 2997/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2997
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – M. TRANTU
GREFIER – E. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent I. G. AL POLITIEI ROMANE DIRECTIA DE POLITIE TRANSPORTURI SERVICIUL DE POLITIE TRANSPORTURI MARITIME, cu sediul in mun. Constanta, incinta Port, Poarta nr. 6, Pavilion administrativ, etaj 1, jud. Constanta, și pe intimat E. L. I., domiciliat in ., CNP –_, având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale înlocuire amenda contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
INSTANȚA
Reține că, din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 27.05.2014, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 C. proc. Civ., pentru neîndeplinirea de către petent a obligației de a achita remunerația stabilită pentru curatorul special desemnat în vederea citării legale a intimatului.
În conformitate cu dispozițiile art. 416 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.
Potrivit dispozițiilor art. 420 C.proc.civ., perimarea se poate constata și din oficiu.
Constatând că, de la data încheierii de suspendare, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din motive imputabile petentului, neîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, instanța, în baza art. 420 și urm C.proc.civ., va admite excepția perimării cererii de chemare în judecată și va constata perimarea cererii formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării cererii, invocată din oficiu.
Constată perimarea cererii formulate de petentul I. G. AL POLITIEI ROMANE DIRECTIA DE POLITIE TRANSPORTURI SERVICIUL DE POLITIE TRANSPORTURI MARITIME, cu sediul in mun. Constanta, incinta Port, Poarta nr. 6, Pavilion administrativ, etaj 1, jud. Constanta, în contradictoriu cu intimatul E. L. I., domiciliat in ., CNP –_.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.03.2015.
PreședinteGrefier
M. Trantu E. R.
Conform art. 426 alin. 4 C.proc.civ.,
semnează grefierul-șef de secție civilă
M. Ț.
Red. jud. T.M./ 05.06.2015
Dact. R.E./19.03.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 2996/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5354/2015.... → |
---|