Sechestru asigurător. Încheierea nr. 23/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Încheierea nr. 23/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 40394/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-SECTIA CIVILA

Dosar nr._

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.02.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. D. E.

GREFIER: S. L. C.

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect ridicare sechestru și restituire cauțiune, acțiune formulată de reclamantul S. M. V. cu domiciliu procesual ales in mun. C., ., jud. C. în contradictoriu cu pârâtul P. C., domiciliat în Techirghiol, ., nr.24B, jud. C.,.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

Instanța, in temeiul art.394 al.1 C.p.c, constată închise dezbaterile și amână pronunțarea la data de 2.03.2015.

Conform art.396 al.2 Cod procedură civilă, pronunțarea se va face prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată in ședință publică azi 23.02.2015

PREȘEDINTE GREFIER

A. D. E. S. L. C.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-SECTIA CIVILA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2289/2015

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 2.03.2015

Completul de judecată constituit din:

PREȘEDINTE: A. D. E.

GREFIER: S. L. C.

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect ridicare sechestru și restituire cautiune, acțiune formulată de reclamantul S. M. V. cu domiciliu procesual ales in mun. C., ., jud. C. în contradictoriu cu pârâtul P. C., domiciliat în Techirghiol, ., nr.24B, jud. C.,

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 23.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Instanța a dispus amânarea pronunțării la dat de 2.03.2015, când, în aceeași compunerea hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ reclamantul S. M. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. C. ridicarea sechestrului asigurător dispus asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâtului și restituirea cauțiunii depuse de reclamant în vederea instituirii sechestrului asigurător.

În susținerea cererii arată că prin Sentința civilă nr. 5200/12.05.2014 pronunțată în dosarul nr._/212/2013 instanța a admis cererea prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de_ Euro. Precizează că hotărârea nu a fost atacată, a rămas definitivă, iar reclamantul a formulat cerere de executare silită ce face obiectul dosarului nr. 821/2014 B. I. B..

Menționează că prin Încheierea din 17.09.2013 instanța de judecată a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâtului.

Totodată arată că după înregistrarea cererii de executare silită, executorul a purces la notarea somațiilor în cartea funciară, astfel încât, în acest moment măsura sechestrului asigurător nu-și mai are rostul, dat fiind că prin notarea sechestrului în cartea funciară, cât și prin notarea somației se obține același efect, respectiv opozabilitatea drepturilor creditorului față de terții care ar dori să dobândească vreun drept asupra imobilelor proprietatea pârâtului.

În drept invocă disp. art. 1063 c.p.civ.

Pentru dovedirea cererii reclamantul a depus la dosar înscrisuri.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

Prin precizările depuse la data de 10.12.2014 reclamantul prin apărător a arătat că înțelege să renunțe la judecata capătului de cerere având ca obiect ridicarea sechestrului asigurător dispus asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâtului.

La data de 09.01.2015 reclamantul a depus la dosar cerere prin care a arătat că își însușește cererea de renunțare la judecată în ceea ce privește capătul având ca obiect ridicarea sechestrului asigurător dispus asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâtului, formulată de avocatul său C. P..

Au fost atașate dosarul civil nr._/212/2013 al Judecătoriei C. și, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare silită nr. 821/2014 B. I. B..

Asupra cererii de renunțare la judecata capătului de cerere având ca obiect ridicarea sechestrului asigurător instanța reține următoarele:

Renunțarea la judecată, ca act procesual de dispoziție al reclamantului este reglementată de dispozițiile art. 406 C.pr.civ., care prevede la al. 1 că reclamantul poate sa renunțe oricând la judecata, în tot sau în parte, fie verbal in ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, iar potrivit al.2, cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

Așadar, renunțarea la judecată, ca act procesual de dispoziție al părții reclamante, așa cum este reglementat prin dispozițiile Codului de Procedură Civilă, poate avea loc în tot cursul judecății, în fața primei instanțe, a instanței de apel ori a celei de recurs, fie prin cerere scrisa, fie verbal în ședință publică.

Examinând cererea de renunțare, instanța constată că aceasta îndeplinește cerințele impuse de art. 406 alin. 1 și 2 N.C.pr.civ..

Având în vedere că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, că partea reclamantă și-a exercitat dreptul de a renunța la soluționarea acestui capăt de cerere, instanța, în conformitate cu art. 406 C.pr.civ., urmează să ia act de renunțarea reclamantului la judecata capătului de cerere având ca obiect ridicarea sechestrului asigurător.

Asupra capătului de cerere având ca obiect restituire cauțiune instanța reține următoarele:

Prin Încheierea din 17.09.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2013 a fost admisă cererea formulată de reclamantul S. M. V. în contradictoriu cu pârâtul P. C. astfel cum a fost precizată și s-a dispus înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor debitorului P. C., respectiv asupra bunurilor mobile și a bunurilor imobile constând în imobil situat în Techirghiol . nr. 24 B județul C. și cota de 1/2 din imobilul teren situat în Techirghiol ., până la concurența sumei de_ EURO.

A fost obligat petentul la plata cauțiunii în cuantum de 3090 EURO, echivalent în lei la data plății, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei încheieri.

Petentul S. M. V. a făcutt dovada consemnării cauțiunii în cuantum de_ lei prin recipisa de consemnare nr._/1/18.09.2013 emisă de CEC BANK Unitatea nr. 9 C..

Potrivit art. 1063 al. 1 c.p.civ, cauțiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.

Potrivit al.2, cauțiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviințarea măsurii pentru care aceasta s-a depus.

În cauză se reține că prin Sentința civilă nr. 5200/12.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul_/212/2013 a fost admisă cererea formulată de reclamantul S. M. V. și a fost obligat pârâtul P. C. la plata către reclamant a următoarelor sume: echivalentul în lei, la data executării plății, al sumei de_ Euro reprezentând împrumut nerestituit, 1484 lei reprezentând dobânda legală aferentă debitului principal calculată de la data de 10.09.2013 până la 31.03.2014 și dobânda legală în continuare până la achitarea debitului principal, 8350 lei-cheltuieli de judecată.

În baza acestei hotărâri, rămasă definitivă prin neapelare, la cererea reclamantului, a fost începută executarea silită împotriva pârâtului în dosarul de executare silită nr. 821/2014 B. I. B..

Pentru considerentele arătate, instanța constată ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1063 al.1 c.p.civ, astfel că urmează să admită capătul de cerere având ca obiect restituire cauțiune și să dispună restituirea către reclamant a cauțiunii în cuantum de_ lei consemnată în dosarul nr._/212/2013 al Judecătoriei C., potrivit recipisei de consemnare nr._/1/18.09.2013 emisă de CEC BANK Unitatea nr. 9 C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea reclamantului S. M. V. la judecata capătului de cerere având ca obiect ridicarea sechestrului asigurător.

Admite capătul de cerere formulat de reclamantul S. M. V. cu domiciliu procesual ales in mun. C., ., jud. C. in contradictoriu cu pârâtul P. C., domiciliat în Techirghiol, ., nr.24B, jud. C. având ca obiect restituire cauțiune.

Dispune restituirea către reclamant a cauțiunii în cuantum de_ lei consemnată în dosarul nr._/212/2013 al Judecătoriei C., potrivit recipisei de consemnare nr._/1/18.09.2013 emisă de CEC BANK Unitatea nr. 9 C..

Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Judecătoria C..

Pronunțată astăzi, 02.03.2015, conform art. 396 al.2 c.p.civ, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

PREȘEDINTE GREFIER

A. D. E. S. L. C.

Red. Jud. DEA 18.03.2015 2 comunicări astăzi /2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sechestru asigurător. Încheierea nr. 23/2015. Judecătoria CONSTANŢA