Pretenţii. Sentința nr. 3507/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3507/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 25243/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3507/2015
Ședința publică de la 26.03.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. F.
GREFIER: E. G.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . ROMANIA SRL(F. HACHETTE DISTRIBUTION SERVICES INMEDIO SRL) cu sediul în București, sector 2, ..9 -9A, ..P+1+2și pe pârât . SRL cu sediul în C., ., nr.98, jud. C., având ca obiect pretenții repunere pe rol.
Dezbaterile asupra fondului, au avut loc în ședința publică din data de 12.03.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea data ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 26.03.2015, când:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.08.2014, reclamanta . România SRL a chemat în judecată pe pârâta . SRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 7239 lei, reprezentând rest neachitat din factura fiscală nr. 134/21.10.2011.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între părți a fost încheiat Contractul de promovare nr. 134/21.10.2013, în temeiul căruia societatea reclamantă se angaja să presteze servicii de promovare a produselor beneficiarului, conform programelor de promovare agreate de părți. Deși aceasta a respectat întocmai aceste programe, pârâta nu și-a îndeplinit integral obligația de plată a prețului, facturat prin factura RET2011_0113/31.10.2011 în valoare totală de_, 80 lei, rămânând un rest de 7329 lei.
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 1270 alin. 1, art. 1272 și art. 1516 c. civ.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri.
Acțiunea a fost legal timbrată cu 466,95 lei taxă de timbru..
Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare, deși era obligatorie în cauză.
În cauză s-au încuviințat și administrat probele cu înscrisuri.
La data de 06.02.2015, reclamanta a formulat cerere precizatoare, arătând că pârâta mai datorează doar suma de 7238,57 lei, indicând modul de calcul al acestei sume și făcând dovada plăților parțiale.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
În baza Contractului nr. 134/21.10.2013, societatea reclamantă s-a angajat să presteze servicii de promovare a produselor beneficiarului, conform programelor de promovare agreate de părți.
În temeiul acestui contract, reclamanta a emis factura nr. RET2011_00113 din 31.10.2011 (f. 8), în cuantum de_,80 lei.
În raport de data încheierii contractului, în speță sunt incidente prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit art. 6 din acest cod.
Instanța reține că, potrivit art. 1270 C.civ, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.
Pe de altă parte, instanța reține că în sarcina pârâtei operează o dublă prezumție relativă, respectiv de neexecutare a obligației contractuale și de culpă în neexecutarea obligației, în condițiile prevăzute de art. 1.530. C.civ, potrivit cărora, „Dreptul la daune-interese. Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.”.
În acest sens, instanța reține că sarcina probei în ceea ce privește executarea obligațiilor contractuale aparținea pârâtei, întrucât reclamantei nu i se poate pretinde dovedirea unui fapt negativ (neexecutarea obligației de către debitor), iar în cauză pârâta nu a făcut dovada achitării integrale a debitului.
Având în vedere că pârâta nu a făcut dovada respectării obligațiilor contractuale, cu toate că și-a însușit Contractul nr. 134/21.10.2013 și avându-se în vedere principiul general de drept pacta sunt servanda (forța obligatorie a actului juridic civil), instanța urmează să o oblige pe aceasta să plătească reclamantei suma de 7238,57 lei reprezentând rest neachitat din această factură, față de plățile în avans efectuate de către pârâtă.
Față de solicitarea reclamantei, având în vedere că pârâta a căzut în pretenții, fiind reținută culpa sa procesuală, în temeiul art. 453 C. proc. civ., instanța o va obliga la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 466,95 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta . România SRL cu sediul în București, sector 2, ..9 -9A, ..P+1+2 în contradictoriu cu pârâta . SRL cu sediul în C., ., nr.98, jud. C., astfel cum a fost ulterior precizată.
Obligă pârâta la plata sumei de 7238,57 lei către reclamantă, reprezentând debit datorat conform Contractului de promovare nr. 134/21.10.2011.
Obligă pârâta la plata sumei de 466,95 lei către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă de timbru).
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria C..
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței conform alin. (2) al art. 396 C. proc. civ. azi, 26.03.2015.
P. GREFIER
L. F. E. G.
Red.jud.L.F./ 30.04.2015
Tehnored.E.G. 4ex
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2512/2015.... | Sechestru asigurător. Încheierea nr. 23/2015. Judecătoria... → |
---|