Servitute. Sentința nr. 4288/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 4288/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 39269/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚĂ CIVILĂ NR.4288

Ședința publică din data de 15.04.2015

Instanța constituită din:

Președinte: C.- M. T.

Grefier: A. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul D. V. cu CNP:_ și domiciliul in C., . 2, ., în contradictoriu cu pârâții L. C., L. N., ambii cu domiciliul in Motoseni, ., având ca obiect servitute.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 01.04.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta.

INSTANȚA,

Asupra cererii de față,

Prin cererea înregistrată la Judecătoria C. sub nr._, reclamantul D. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâții L. C. și L. I. N., stabilirea unui drept de servitute – cale de acces în grădină și curte pentru imobilul situat în satul Fântânele ..

Pârâții au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. cu motivarea că atât imobilul în cauză cât și domiciliul pârâților se află în circumscripția Judecătoriei P. T..

Analizând cu prioritate această excepție, conform art. 248 C.pr.civ., instanța o va admite pentru următoarele motive:

Conform art. 117 C.pr.civ., „1)Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul”.

În speța de față, reclamantul a formulat o acțiune confesorie de servitute, așa cum este reglementată de art. 757 C.civ. coroborat cu art. 696 al.1 C.civ., acțiune reală de competența exclusivă a instanței de la locul situării imobilului – Judecătoria P. T..

Ca urmare, instanța va admite exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei C. și va dispune declinarea competentei in favoarea Judecatoriei P. T.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE.

Admite exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei C..

Dispune declinarea competentei cauzei privind pe reclamantul D. V. cu CNP:_ și domiciliul in C., . 2, ., în contradictoriu cu pârâții L. C., L. N., ambii cu domiciliul in Motoseni, ., in favoarea Judecatoriei P. T..

Fără cale de atac.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 15.04.2015

PREȘEDINTE, GREFIER,

C.- M. TurcuAlina S.

Red jud. C.M.T./15.04.2015

Tehnored.gref. A.S/16.04.2015, 2 .

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. - SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

., C.; Tel. 0241/_; Fax. 0241/_

Dosar civil nr._

Către

JUDECĂTORIA PODUL T.

În conformitate cu dispozițiile Sentinței civile nr. pronunțate la data de 15.04.2015 în acest dosar de către instanța noastră, potrivit căreia s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind pe reclamantul D. V. și pe pârâții L. C., L. N., în favoarea dumneavoastră, vă înaintăm alăturat dosarul nr._ /204, cusut și numerotat, conținând de file

PREȘEDINTE, GREFIER,

C.- M. TurcuAlina S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Servitute. Sentința nr. 4288/2015. Judecătoria CONSTANŢA