Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 4720/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4720/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 4720/2015
Cod ECLI
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4720/2015
Ședința publică de la 09 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. D.
Grefier L. A.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant R. E. și pe pârât P. I. M., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică la două strigări ale cauzei nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cornetu și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr._ , reclamanta R. E. chemat în judecată pe pârâtul P. I. M. solicitând instanței să îi încredințeze spre creștere și educare pe minorul R. A. M..
În motivare, în esență, reclamanta a arătat că a avut o relație de concubinaj cu pârâtul începând cu anul 1998, iar din această relație a rezultat nașterea minorului R. A. M., survenită la data de 06.07.2002.
În drept, a invocat prevederile art. 100 și art. 42 C.fam.
În probațiune a depus înscrisuri.
La interpelarea instanței, reclamanta a arătat că locuiește fără forme legale în București, sectorul 5, iar relația dintre părți s-a deteriorat în timp, pârâtul necontribuind la creșterea și educarea minorului.
Cererea de chemare în judecată este legal timbrată, dovada fiind atașată la fila 29 din dosar.
Pârâtul, legal citat, a arătat că solicită admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost formulată.
În cauză au fost efectuate anchete sociale, din ambele rapoarte atașate la dosarul cauzei rezultând că părțile nu locuiesc pe raza județului Ilfov.
La termenul de judecată din 09.12.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cornetu și a reținut cauza spre soluționare.
Din analiza actelor si lucrărilor dosarului, în raport de excepția necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:
Din înscrisurile existe la dosar si din susținerile părților rezultă că minorul este fiul părților, locuind împreună cu mama sa, fără forme legale, în București, sectorul 5, ..
Potrivit disp. art. 107 NCPC, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Conform art. 114 NCPC dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are reședința persoana ocrotită.
Această prevedere are caracter de normă specială față de dispozițiile art. 107 NCpc. care prevăd că cererea se face la instanța domiciliului pârâtului și se aplică în cauză, dat fiind obiectul cererii referitor la modalitatea de exercitare a drepturilor părintești. Or, potrivit art.106 cod civil ocrotirea minorului se face prin părinți sau alte modalități prevăzute de lege, astfel că și exercitarea drepturilor părintești constituie o formă de ocrotire, atrăgând aplicabilitatea art.114 NCpc.
Competența teritorială stabilită astfel este, în cazul proceselor referitoare la persoane, exclusivă și absolută, astfel cum reiese din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art.126 NCPC, în sensul că părțile pot conveni ca pricinile referitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competența teritorială. Astfel, dacă în materia cererilor patrimoniale părțile pot deroga de la competența teritorială prevăzută de legea procesuală, în materia cererilor privitoare la persoane competența este obligatorie, dat fiind că drepturile părintești nu sunt drepturi de care părțile pot dispune liber.
De asemenea, potrivit art. 129 pct.3 C.., necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, excepția necompetenței putând fi invocată în acest caz chiar de instanță din oficiu.
Întrucât, astfel cum reiese din susținerile părților și din înscrisurile existente la dosar, minorul nu locuiește pe raza Judecătoriei Cornetu, ci pe raza Judecătoriei Sectorului 5 București, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe invocată din oficiu și va declina competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, căreia i se va înainta dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cornetu invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamant R. E., domiciliat în sector 5, București, CREATA, nr. 21 și pe pârât P. I. M., domiciliat în sector 5, București, ȘOSEAUA ALEXANDRIEI, nr. 92, ., . și în sector 6, București, TOLBEI, nr. 4, ., . Judecătoriei Sectorului 5 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.12.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
D. ENIKOAnton L.
L.A. 04 Ianuarie 2016
Red. D.E./Dact. D.E – 4 ex
11.01.2016
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 4716/2015.... → |
|---|








