Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 4495/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4495/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 4495/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4495/2015
Ședința publică de la 25 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. D.
Grefier L. A.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant D. A. LA AV.S. S. S. și pe pârât D. R. N. DEMETRA, autoritate tutelară P. D. - SERVICIUL DE AUTORITATE TUTELARĂ, autoritate tutelară P. V. - SERVICIUL DE AUTORITATE TUTELARĂ, având ca obiect ordonanță președințială.
Cererea se soluționează fără citarea părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 13.11.2015, prin declinarea competenței de soluționare a cauzei de către B. reclamantul D. A. în contradictoriu cu pârâta D. R. N. Demetra, a solicitat emiterea ordonanței președințiale solicitând stabilirea locuinței minorei D. A. Melissa, născută la data de 06.11.2002 la domiciliul tatălui din orașul V. ., casa 9 jud. Ilfov pana la pronunțarea unei hotărâri definitive asupra acțiunii de fond.
In motivarea cererii reclamantul arata ca prin decizia nr. 1446/A din 28 aprilie 2015 Tribunalul Ilfov, secția civilă a dispus modificarea in tot a sentinței civile nr. 5337 din 02.07.2013 pronunțata de Judecătoria Cornetu in dosarul nr._/1748/2011 având ca obiect divorț cu copii și a luat act de învoiala părților.
Datorită situațiilor ivite și discuțiilor purtate cu minora reclamantul arata ca a constatat ca minora nu mai dorește sa locuiască cu mama sa fiind vizibil afectata de comportamentul mamei.
Având in vedere situata de fapt, reclamantul arata ca a formulat cerere de chemare în judecata împotriva paratei solicitând stabilirea locuinței minorei, D. A. Melissa la domiciliul tatălui din orașul V. ., casa 9 jud. Ilfov.
Consideră că se impune admiterea prezentei cereri având in vedere ca minora începe cursurile școlare iar o situație incerta și conflictuala este de natura a-i afecta acesteia capacitatea școlară, rezultatele la învățătură.
Totodată arata ca sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii, respectiv: urgența, caracterul provizoriu al măsurii și neprejudecarea fondului.
In temeiul art. 997 al.3 C.p.vc solicită ca executarea ordonanței președințiale ce urmează a fi pronunțata sa se facă fără trecerea vreunui termen.
In drept, art.94 al.1 lit.a, art. 114, art. 997 și urm C.p.c. art.403, art. 139 rap. la art. 264, art. 107, art. 265 din Codul civil și pe disp. Legii nr. 272/2004.
In probatoriu s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri interogatoriu, efectuarea anchetei sociale, ascultarea minorei.
Cererea a fost timbrata cu taxa judiciară de 20 lei conf. art. 6 alin.4 din OG 80/2013.
S-au depus in copie înscrisuri la dosar f. 15-24.
La data de 19.10.2015, parata a depus la doar întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiata și nedovedită.
La termenul de judecată din data de 27.10.2015, instanța a reținut cauza în pronunțare pe excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei B..
Analizând actele dosarului, cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. în soluționarea cauzei, invocate de pârâta instanța a reținut, în esență, că minora este fiica părților, rezultată în urma căsătoriei, desfăcută prin Sentința civilă nr 5337/2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu, definitivă prin Decizia nrr 1446/A/28.04.2015 a Tribunalului Ilfov, iar potrivit disp. art. 107 NCPC, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. În prezenta acțiune s-a indicat pentru pârâtă adresa acesteia din Dobroești, jud Ilfov.
Deși minora locuiește în fapt în V., instanța a apreciat că în cauză competența de soluționare a cauzei revine instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul pârâtul, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 114 C.pr.civ.
La termenul de judecată din 25.11.2015, când cauza s-a judecat fără citarea părților în baza art. 999 alin. (2), teza 1 C.pr.civ., Judecătoria Cornetu a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a reținut cauza spre soluționare.
Din analiza actelor si lucrărilor dosarului, în raport de excepția necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:
Din înscrisurile existe la dosar si din susținerile părților rezultă că minora este fiica părților, că reclamantul și minora locuiesc din data de 13 iulie 2015 în localitatea V., jud. Ilfov, iar pârâta locuiește în localitatea Dobroești, jud. Ilfov.
Potrivit disp. art. 107 NCPC, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Conform art. 114 NCPC dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are reședința persoana ocrotită.
Această prevedere are caracter de normă specială față de dispozițiile art. 107 NCpc. care prevăd că cererea se face la instanța domiciliului pârâtului și se aplică în cauză, dat fiind obiectul cererii referitor la modalitatea de exercitare a drepturilor părintești. Or, potrivit art.106 cod civil ocrotirea minorului se face prin părinți sau alte modalități prevăzute de lege, astfel că și exercitarea drepturilor părintești constituie o formă de ocrotire, atrăgând aplicabilitatea art.114 NCpc. Se observă totodată că stabilirea locuinței minorei este indisolubil legată de exercitarea autorității părintești.
Competența teritorială stabilită astfel este, în cazul proceselor referitoare la persoane, exclusivă și absolută, astfel cum reiese din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art.126 NCPC, în sensul că părțile pot conveni ca pricinile referitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competența teritorială. Astfel, dacă în materia cererilor patrimoniale părțile pot deroga de la competența teritorială prevăzută de legea procesuală, în materia cererilor privitoare la persoane competența este obligatorie, dat fiind că drepturile părintești nu sunt drepturi de care părțile pot dispune liber.
De asemenea, potrivit art. 129 pct.3 C.., necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, excepția necompetenței putând fi invocată în acest caz chiar de instanță din oficiu.
Întrucât, astfel cum reiese din susținerile părților și în înscrisurile existe la dosar, minora nu locuiește pe raza Judecătoriei Cornetu, ci pe raza Judecătoriei B., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și va declina competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei B., în a cărei rază teritorială își are reședința persoana ocrotită –minora.
În același sens, s-a pronunțat de altfel și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia civilă nr. 1774 pronunțată la data de 22.09.2015 în Dosarul nr._, Curtea de Apel București prin Sentința civilă nr. 70 F/20.08.2014 în dosarul nr._ (având ca obiect exercitarea autorității părintești), prin Sentința civila nr. 15 F/28.01.2015 pronunțata in dosarul nr._ (având ca obiect stabilire domiciliu minor), prin Sentința civilă nr. 107 F/21.10.2014 în dosarul nr._, respectiv prin Sentința civilă nr. 40F/14.04.2014 în dosarul nr._ (având ca obiect stabilire program de vizitare minor), stabilind competența de soluționare a cauzelor menționate in favoarea instanțelor de la domiciliul sau reședința persoanei ocrotite.
Având în vedere că prezenta cauză a fost trimisă Judecătoriei Cornetu spre soluționare de Judecătoria B., potrivit art. 133 pct. 2 Cod procedură civilă, între cele două instanțe s-a născut un conflict negativ de competență.
D. urmare, Judecătoria Cornetu, în temeiul art. 134 și art. 135 alin.1 Cod procedură civilă, va suspenda din oficiu judecata prezentei cauze și va dispune înaintarea dosarului către Tribunalul Ilfov (instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict), pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cornetu invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamant D. A. LA AV.S. S. S., în sector 1, București, ., ., . pârât D. R. N. DEMETRA, domiciliat în DOBROEȘTI, .. 1A, autoritate tutelară P. D. - SERVICIUL DE AUTORITATE TUTELARĂ, cu sediul în D., .. 23 și autoritate tutelară P. V. - SERVICIUL DE AUTORITATE TUTELARĂ, cu sediul în V., ., judet Ilfov, în favoarea Judecătoriei B.. Constată invit conflictul negativ de competență între Judecătoria Cornetu și Judecătoria B..
În temeiul art. 134 C.pr.civ. dispune suspendarea judecării cauzei și înaintează dosarul Tribunalului Ilfov în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.11.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
D. ENIKOAnton L.
L.A. 26 Noiembrie 2015
Red. D.E./Dact. D.E – 6 ex
26.11.2015
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 4716/2015.... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 4752/2015. Judecătoria CORNETU → |
|---|








