Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 4011/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 4011/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 4011/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4011/2015

Ședința publică de la 28 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. E.

GREFIER A. L.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant C. C. și pe pârât A. C., având ca obiect exercitarea autorității părintești.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la data de 14.10.2015 au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru delibera a amânat pronunțarea pentru azi 28.10.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Cornetu sub nr._ reclamanta C. C. a chemat în judecată pe pârâtul A. C., solicitând că prin sentința ce se va pronunța să se dispună ca exercitarea autorității părintești asupra minorilor A. D. ALEXANDER, născut la data de 06.11.2000, A. RICHARD E., născut la data de 10.04.2002 și A. Ș. O., născut la data de 29.07.2003 să se realizeze în mod exclusiv de către mamă.

În motivare, în esență, reclamanta a arătat că prin Sentința civilă nr._, pronunțată de Judecătoria Cornetu în Dosarul nr._, locuința celor trei minori a fost stabilită la domiciliul mamei reclamante, iar pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere. Susține că pârâtul nu este deloc implicat în creșterea și educarea minorilor, nu a achitat decât o singură dată pensia de întreținere, nu este de acord să se prezinte la notariat pentru a-și da acordul cu privire la părăsirea teritoriului țării de către minori în vacanțe ori tergiversează să își prezinte poziția în legătură cu solicitările reclamantei.

Menționează că au fost situații când minorii au solicitat să se înscrie la diverse activități la care a fost necesar și acordul tatălui, dar au trebuit să renunțe întrucât nu au putut comunica cu pârâtul.

În drept a invocat prevederile art. 398 C.civ.

În probațiune a depus un set de înscrisuri.

Cererea de chemare în judecată este legal timbrată, dovada fiind atașată la fila 8 din dosar.

În cauză a fost efectuată ancheta socială la domiciliul ambelor părți, rapoartele fiind atașate la dosarul cauzei.

Totodată, în baza art. 264 C.civ., instanța a procedat la audierea celor trei minori fiind întocmite procese-verbale în acest sens.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului și proba testimonială cu un martor.

Pârâtul legal citat, nu s-a prezentat la administrarea interogatoriului.

Martorul a fost audiat la termenul de judecată din 14.10.2015, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Din căsătoria părților, în prezent soții fiind divorțați, a rezultat nașterea minorilor A. D. ALEXANDER, născut la data de 06.11.2000, A. RICHARD E., născut la data de 10.04.2002 și A. Ș. O., născut la data de 29.07.2003, aflați în prezent în îngrijirea mamei reclamante.

Se reține că prin Sentința civilă nr._, pronunțată de Judecătoria Cornetu în Dosarul nr._ a fost modificată situația măsurilor dispuse cu privire la minori, locuința acestora fiind stabilită la domiciliul mamei.

Din întregul material probator administrat în cauză rezultă faptul că pârâtul din prezenta cauză nu participă la creșterea și educarea minorilor. Se observă astfel că chiar minorii au arătat că nu și-au văzut tatăl de circa doi ani, iar la telefon vorbesc extrem de rar, la inițiativa copiilor, existând și multe situații în care pârâtul nu răspunde la apelurile inițiate de minori.

De asemenea, din raportul de anchetă socială și din declarația martorului rezultă că mama este cea care se ocupă de creșterea minorilor, respectiv că aceasta întâmpină reale dificultăți în luarea unor decizii atunci când este necesar și concursul tatălui din cauza absenței acestuia ori a refuzului de a comunica.

În drept, în ceea ce privește exercițiul autorității părintești, instanța constată că potrivit art. 483 alin. 1 C.civ. autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparține în mod egal ambilor părinți, iar potrivit alin. 2 și 3 ale aceluiași articol părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, ambii răspunzând pentru creșterea copiilor lor minori.

Prin art. 507 ce are ca denumire marginală „exercitarea autorității părintești de către un singur părinte” se stabilește că „dacă unul dintre părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau dacă, din orice motiv, se află în neputință de a-și exprima voința, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească”, iar conform art. 398 Cod civil, cu aceeași denumire marginală „dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți”.

Prin urmare, pentru a se putea dispune exercitarea autorității părintești de către un singur părinte trebuie să existe niște „motive întemeiate”, care pot fi circumscrise împrejurărilor prevăzute de art. 507 Cod civil, dar care nu trebuie rezumate exclusiv la acestea.

Totodată, instanța reține că exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către un sigur părinte nu duce la decăderea celuilalt părinte din drepturile părintești, alin. (2) al art. 398 C. civ. stipulând faptul că „celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului precum și de a consimți la adopția acestuia”.

Analizând actele și lucrările dosarului, ținând cont și de opinia exprimată de minori, instanța va încuviința exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către mamă considerând că în cauză există motive întemeiate pentru a se dispune în acest sens, motive fundamentate în esență pe dificultățile întâmpinate de reclamantă în procesul decizional legat de creșterea și educarea minorilor cauzate de absența pârâtului și refuzul acestuia de a comunica.

Totodată, instanța reține că această măsură este în interesul superior al minorilor și că nu există nicio dovadă din care să rezulte contrariul.

Instanța atrage atenția părților că exercitarea autorității părintești exclusiv de către mamă nu duce la pierderea drepturilor părintești pentru tată, acesta având în continuare dreptul de a avea legături personale cu minorii.

Totodată, instanța va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. C., domiciliat în B., ., judet Ilfov în contradictoriu cu pârâtul A. C., domiciliat în sector 5, București, ., ., . B., ., judet Ilfov

Dispune ca autoritatea părintească asupra minorilor A. D. ALEXANDER, născut la data de 06.11.2000, A. RICHARD E., născut la data de 10.04.2002 și A. Ș. O., născut la data de 29.07.2003 să fie exercitată în mod exclusiv de către mamă.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cornetu.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.10.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

D. ENIKOAnton L.

L.A. 13 Noiembrie 2015

Red. D.E./Dact. D.E – 4 ex

20.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 4011/2015. Judecătoria CORNETU