Plângere contravenţională. Sentința nr. 128/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 128/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 128/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA CORNETU

Sentinta civila nr. 128/2015

Ședința publică de la 15.01.2015

Completul compus din:

P.: V. B. M.

GREFIER: B. S. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent . LA AV.K. Z. și pe intimat I., având ca obiect plângere contravetionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invedereza instantei faptul ca dosarul cu numarul mai sus mentionat se afla la primul termen de judecata dupa care,

Instanta verificandu-si din oficiu competenta in temeiul art.131 Noul Cod pro. civ., constata ca este competenta general, material si teritorial sa judece prezenta cauza.

În baza art. 258 Noul Cod.pro.civ, raportat la art. 255 Noul Cod.pro.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei pentru ambele parti, considerând-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanta constată cauza în stare de judecată și in temeiul art.394 Noul Cod.pro.civ, declara inchise dezbaterile si reține cauza spre soluționare.

I N S T A N ȚA

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 14.07.2014, sub nr._, petenta . a chemat in judecată pe intimatul I. de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, solicitând instanței, în principal, anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/24.06.2014 ca netemeinic, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată cu sancțiunea avertismentului.

În motivare, petenta arată că intimatul a sancționat-o cu amendă contravențională în cuantum de 4000 lei în mod neîntemeiat, dat fiind că aceasta a fost aplicată pentru fapta de a nu fi respectat obligația de a asigura echiparea autovehiculelor cu plăcuțe din care să rezulte masele și dimensiunile maxime admise/autorizate ale acestora, faptă neimputabilă petentei, ci imputabilă RAR care, din cauza aglomerației, i-a programat doar pe data de 24.06.2014. Petenta a recunoscut că obligativitatea dotării autovehiculelor cu aceste plăcuțe era în vigoare de la data de 1 ianuarie 2014 și că până la data constatării contravenției a onorat comenzi fără a deține insripțiile impuse de dispozițiile legale.

În drept a invocat prevederile O.G.2/2001.

În dovedire, s-au anexat la dosar procesul verbal contestat înscrisuri.

Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată, dat fiind că petenta nu a putut proba, la momentul controlului în trafic, faptul că și-a respectat obligația de a dota autovehiculul cu plăcuțele necesare, în plus reținându-se și faptul că autovehiculul în discuție avea ITP-ul efectuat la data de 10.05.2014.

Petenta a formulat răspuns la întâmpinare în care a reiterat faptul că săvârșirea contravenției nu se datorează culpei proprii, ci aceleia a autorităților.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, apreciind ca aceasta poate conduce la dezlegarea în fond a pricinii.

Analizând mijloacele de probă administrate în cursul judecății, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._/24.06.2014 petenta a fost sancționată contravențional cu amendă, în cuantum de 4000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.4 pct.61 din H.G. nr.69/2012, constând în nerespectarea de către întreprinderea de transport rutier a obligației de a asigura echiparea autovehiculelor cu plăcuțe din care să rezulte masele și dimensiunile maxime admise/autorizate ale acestora.

Instanța va proceda la analizarea cu prioritate a legalității procesului verbal de contravenție conform art. 34 din OG nr. 2/2001, urmând să constate că actul atacat cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.16, 17 din același act normativ.

Pe fond, instanța va respinge plângerea contravențională, dat fiind că în cuprinsul acestuia a fost reținută ca și contravenție o faptă pe care petenta însăși a recunoscut-o, prevăzută și sancționată în baza dispozițiilor H.G. 69/2012. În plus, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de prezumția relativă de autenticitate și legalitate în privința mențiunilor constatate de agenții statului prin propriile simțuri, petenta din prezenta cauză nereușind să răstoarne această prezumție. Instanța nu poate reține culpa RAR ca și cauză care să o exonereze pe petentă de răspunderea contravnțională, dat fiind că petenta ar fi putut demara mai repede procedurile de programare la RAR în vederea dotării autovehiculelor care îi aparțin, iar în plus, petenta efectuase recent (la data de 10.05.2014) inspecția tehnică periodică, când ar fi putut să solicite RAR emiterea plăcuțelor cerute de lege.

În privința sancțiunii aplicate, instanța reține că petenta a fost sancționată cu suma de 4000 de lei, aceasta fiind limita minimă prevăzută de lege. Față de acest aspect, instanța concluzionează că sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei și respinge cererea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu avertismentul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată privind pe petent . cu sediul in B., ., . și pe intimat I. cu sediul in sector 1, București, .. 38.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cornetu.

Pronunțată în ședința publică de la 15 ianuarie 2015.

P.: GREFIER V. B. M. B. S. G.

Pentru grefier aflat în C.O.

Semnează Grefierul Șef

Red./Tehnored.: MVB/BSG

. Ianuarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 128/2015. Judecătoria CORNETU