Plângere contravenţională. Sentința nr. 2037/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 2037/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 2037/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA CORNETU

SENTINTA CIVILA NR.2037

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03.06.2015

INSTANTA CONSTITUITA DIN:

P.: B. M.

GREFIER: M. M.

Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe petent . SRL in contradictoriu cu intimat I. T., având ca obiect plangere contraventionale.

Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 27.05.2015, fiind consemnate in încheierea de sedinta de la acea data, ce face parte integranta din prezenta, cand instanta avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la data de 03.06.2015, cand in aceeasi compunere a retinut urmatoarele.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 17.04.2015, sub nr._, prin declinarea dosarului nr._/94/2014, de la Judecătoria B., petenta . RL in contradictoriu cu I. T. a solicitat, în principal, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/05.02.2014, emis de intimata, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii aplicată cu sancțiunea " avertisment".

În motivarea cererii, petenta a precizat că, la data de 05.02.2014, intimatul I. T. a efectuat un control având ca obiectiv respectarea prevederilor legale referitoare la încheierea și executarea contractului individual de muncă, timp de muncă, salarizare, privind registrul general de evidență a salariaților. în urma verificărilor, inspectorii I. au reținut că societatea petenta a încălcat dispozițiile HG nr. 500/2011, în sensul că reprezentantul legal al . SRL Z. nu a transmis în REVISAL elementele contractelor individuale de muncă a trei salariați.

Petenta a precizat că două din cele trei persoane menționate în procesul-verbal de contravenție sunt cercetători cu atribuțiuni în muncă de cercetare, finanțată din fonduri europene. Astfel cum rezultă din contractele de muncă nr. 8/30.10.2013 și 9/19.11.2013, cei trei angajați a avut contracte de muncă, anterior începerii activității. Faptul că, în ziua anterioară începerii activității nu au fost înregistrate electronic elementele contractelor individuale de muncă în REVISAL s-a datorat, probabil, unor disfuncționali ordin tehnic ale sistemului informatic. Astfel că vinovăția nu poate fi reținută în sarcina petentei, deoarece transmiterea în Revisal este o operațiune informatică, iar neînregistrarea unor date în ziua anterioară începerii activității, din motive tehnice nu este din culpa petentei și nu echivalează cu fapta pe care a dorit legiuitorul s-o sancționeze, respectiv munca fără forme legale, iar amenda este disproporțională în raport de circumstanțe.

În drept, petenta si-a întemeiat plângerea pe dispozițiile OG nr. 2/2001 HG nr. 500/2011.

În dovedire a depus procesul-verbal contestat, în copie, contractele individuale de muncă ale persoanelor menționate în procesul - verbal, taxa judiciară de timbru.

La data de 20.05.2014, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii și menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/05.02.2014, întrucât fapta săvârșită de petentă prezintă un grad ridicat de pericol. A invocat totodată, excepția tardivității introducerii cererii, întrucât împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării, iar procesul verbal în cauză a fost înmânat petentei în data de 05.02.2014 și a fost contestat în luna mai 2014. Solicită instanție respingerea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Z., de a soluționa prezenta cauză, ridicată de petentă ca nefondată.

In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri.

Analizand actele dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul-verbal . TR nr._/05.02.2014, petenta a fost sanctionat cu amenda in cuantum de 30.000 lei pentru savarsirea faptei de a transmite cu intarziere contractele de munca ale angajatilor sai, Manica D., M. A. si T. A., in aplicația electronică de date informatizată a Inspecției Muncii. Fapta a fost incadrata in prevederile art. 4 alin. 1 lit.a din H.G nr. 1500/2011 si sanctionata cf. art. 9 alin. 1 din acelasi document.

Înainte de a analiza motivele de nulitate invocate de către petent, instanța este obligată, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, să verifice dacă procesul-verbal conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constator, numele și prenumele contravenientului, fapta savârșita și data comiterii acesteia, semnătura agentului. Or toate aceste mențiuni se găsesc în cuprinsul actului contestat.

Cu privire la motivul de netemeinicie indicat de petent:

În primul rând trebuie să se pornească de la cele trei prezumții de care se bucură actele administrative, anume legalitatea, veridicitatea și autenticitatea acestora. De aici reiese că este în sarcina petentului să facă dovada contrară. De altfel, conform regulilor generale (art. 249 C. proc. civ.), acela care face o propunere în fața judecății este dator să o și probeze.

Mai trebuie menționat că în această materie, față de caracterul represiv al sancțiunii, trebuie să se admită că suntem în prezența unei acuzații în materie penală, conform înțelesului pe care această noțiune o poartă în jurisprudența instanței de la Strasbourg (§ 26 din cauza N. G. c. României). Însă chiar și așa, Curtea a statuat în sensul că și în această situație se poate opera cu prezumții, atâta vreme cât acestea sunt relative. Trebuie să se ia în calcul gravitatea mizei și să se păstreze dreptul la apărare (§ 60 din cauza A. c. României și § 30 din cauza citată anterior).

Având in vedere acestea, reiese că nu sunt contrare prezumției de nevinovăție, specifică materiei penale, calitățile actelor administrative de a se bucura de prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate. Aceasta deoarece sancțiunea prevăzută pentru faptele despre care este vorba nu poate fi inlocuita cu inchisoarea contraventionala, iar petentului i se asigură posibilitatea de a administra probe în apărare (câtă vreme petentul are această posibilitate nu are importanță dacă se folosește sau nu de ea, drepturile prevăzute de art. 6 din C.E.D.O. fiind relative - §§ 33 si 35 din decizia de inadmisibilitate în cauza I. P. c. României).

Având în vedere cele arătate, cum la dosar nu există dovezi care să răstoarne prezumțiile de care se bucură procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției (prezumtii întărite de documentele depuse de intimata in susținerea intampinarii din care rezulta ca cei trei angajati ai petentei, nu erau înregistrași in baza REVISAL, la momentul efectuarii controlului), reiese că cererea este neîntemeiată, motiv pentru care va fi respinsă.

Sustinerea petentei cu privire la faptul ca înregistrarea contractelor de muncă, in sistemul informatizat REVISAL, nu a fost posibilă datorită unor defecțiuni tehnice, de conexiune, nu poate fi primită deoarece nu a fost dovedită.

Instanța apreciază ca amenda aplicată este necesară si proporțională cu gravitatea faptei si comportamentul petentei, motiv pentru care nu se impune înlocuirea cu avertisment.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge plangerea, ca neintemeiata, in cauza privind pe petent . SRL, cu sediul in P., ., Judetul Ilfov, in contradictoriu cu intimat I. T., cu sediul in A., ., Judetul T..

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecatoria Cornetu.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 03.06.2015.

P. GREFIER

B. M. M. M.

Pentru grefier aflat în C.O.

Semnează Grefierul Șef

Red. M.B.

Tehnored. M.M.

Comunicat ex, azi .

Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2037/2015. Judecătoria CORNETU