Plângere contravenţională. Sentința nr. 2070/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2070/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 2070/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
Sentință civilă Nr. 2070/2015
Ședință publică de la 04.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte: M. V. B.
Grefier: B. S. G.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petent . și pe intimat C., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.03.2014, sub nr._, prin declinare de la Judecătoria C., petenta R. T. SRL a formulat plângere împotriva procesului-verbal de sancționare contravenționala . nr._/18.03.2011 întocmit de intimata C. SA - CESTRIN, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța sa se constate nelegalitatea procesului verbal de contravenție contestat, să se dispună anularea acestuia ca netemeinic și nelegal întocmit si exonerarea de plata amenzii și a contravalorii tarifului de despăgubire.
În motivarea plângerii petenta arată că procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate întrucât nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor art.16 din OG nr.2/2001, fiind abuziv încheiat.
În drept cererea se întemeiază pe prevederile O.G nr.2/2001.
În dovedirea plângerii formulate petenta a depus la dosarul cauzei copie de pe procesul verbal de contravenție contestat, alte înscrisuri.
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată.
A depus la dosar planșă foto obținută cu sistemul SIEGMCR.
Instanța a încuviințat, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța va admite plângerea pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, fapta de a circula fara a deține rovinieta valabila constituie contravenție si se sancționează cu amenda. Potrivit alin. 2, cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut in anexa nr. 2.
Conform art.9, alin.2, fraza a II-a, din O.G. nr.15/2002, astfel cum a fost modificat prin art.I, pct.3 din Legea nr.144/2012, ”procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).”, astfel că având în vedere principiul constituțional al aplicării legii contravenționale mai favorabile, prevăzut de art.15, alin.2 din Constituția României, reluat și în art.12 din O.G. nr.2/2001, instanța constată că în cauza de față procesul-verbal contestat a fost întocmit și comunicat petentei la mai mult de 30 de zile de la data constatării contravenției, motiv pentru care constată intervenită încălcarea articolului mai sus menționat, fapt de natură a produce o vătămare petentei care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea procesului-verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională privind pe petent ., cu sediul în Brănești, .. 41, Județul Ilfov, și pe intimat C., cu sediul în sector 6, București, .. 401A.
Desființează Procesul-verbal de constatare a contravenției, . nr._ încheiat la data de 18.03.2011 de C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN ca nelegal și netemeinic.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cornetu.
Pronunțată în ședința publică de la 4 iunie 2015.
Președinte, Grefier,
M. V. B. B. S. G.
Red./Tehnored.: MVB/BSG
..10.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2290/2015. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 1898/2015. Judecătoria CORNETU → |
|---|








