Plângere contravenţională. Sentința nr. 1752/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 1752/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 1752/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

Sentința civilă nr. 1752/2015

Ședința publică de la 14.05.2015

Instanța constituită din:

Președinte: M. V. B.

Grefier: B. S. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent J. I. E. LA SCA I. SI S. și pe intimat I. I., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare a cauzei, in cadrul listei cauzelor care se amana fara discutii, se prezintă petentul prin apărător, lipsă fiind intimatul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul peetntului solicită amânarea cauzei pentru a se prezenta martorul.

In timpul ședintei raspunde si martorul U. G., legitimat cu C.I. . nr. 918 322.

Instanta apreciaza ca prezenta cauza nu face parte din categoria celor care se amana fara discutii si dispune strigarea cauzei în ordinea listei de sedinta.

La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a cauzei, se prezintă petentul prin apărător, lipsă fiind intimatul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanta procedeaza la audierea martorului U. G., declaratia acestuia fiind consemnata în scris, semnata si atasata la dosar, după semnare.

Nemaifiind cereri de formulat sau alte probe de administrat instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.

Petentul prin apărător solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, anularea procesului verbal, punerea în situația anterioară, întrucât faptele din procesul vebral nu reflectă realitatea. Acesta menționează că petentul nu a semnat procesul verbal, întrucât acesta nu este în concordanță cu realitatea, iar la momentul încheierii procesului verbal, petentul a plecat și nu a existat nici un martor asistent.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 15.05.2014, sub nr._, petentul J. I. E. a formulat, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. I. – Serviciul Rutier, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/06.05.2014 prin care solicită anularea acestuia și exonerarea de plata amenzii.

În motivarea plângerii petentul a arătat că a fost oprit de organele de poliție și amendat abuziv pentru că la data de 06.05.2014 a condus autoturismul, marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_ pe raza loc. P., fiind sancționat contravențional pentru că nu a acordat prioritate de trecere pietonilor care doreau să traverseze . persoanele aflate pe trotuar nu intenționau să traverseze.

A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar, în copie, procesul verbal de contravenție contestat.

În drept, și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile O.U.G. nr.195/2002.

Intimatul I.PJ. I., legal citat, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii contravenționale formulate ca neîntemeiată, iar la solicitarea instanței a depus la dosar actele care au stat la baza emiterii procesul-verbal contestat.

La termenul de judecată din data de 20.11.2014, instanța a încuviințat, la solicitarea petentului, audierea martorului asistent menționat în procesul verbal contestat.

La termenul de față, după comunicarea datelor de identificare ale martorului de către intimat, a fost audiat martorul U. G. care a confirmat că semnătura de pe procesul verbal contestat îi aparține și că nu cunoaște nimic în legătură cu fapta contravențională menționată în acesta.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt și în drept, următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție CP nr._/06.05.2014 întocmit de I.P.J. I. – Serviciul Rutier, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 340 lei și cu reținerea permisului de conducere pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.100, alin.3, lit.b) din OUG nr.195/2002, reținându-se că la data de 12.11.2014 a condus autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, pe DN3, Km.8+500, și în loc. Patelimon nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversare pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător.

Instanța va proceda la analizarea cu prioritate a legalității procesului verbal de contravenție conform art. 34 din OG nr. 2/2001, urmând să constate că actul atacat cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16, 17 din același act normativ.

Astfel, instanța constată că procesul verbal este temeinic, iar situația de fapt menționată în acesta corespunde realității.

Se apreciază că au fost avute în vedere criteriile menționate în art. 21 alin.3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea aplicată fiind corespunzătoare gradului de pericol social al faptei săvârșite.

Cu privire la sancțiunea aplicată, se constată că amenda aplicată petentului este proporțională cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite, ținând seama de împrejurările, de modul de comitere a faptei.

Față de dispozițiile legale amintite anterior instanța urmează să rețină că sancțiunea aplicată petentului este legală.

Petentul nu a produs nici un mijloc de probă în susținerea plângerii sale, martorul audiat confirmând că semnătura de pe procesul verbal contestat îi aparține și că nu cunoaște nimic în legătură cu fapta contravențională menționată în acesta.

De asemenea, instanța va înlătura toate apărările petentului privind nulitatea relativă a procesul-verbal contestat, întrucât nu a făcut dovada existenței vreunei vătămări provenind din modul în care a fost încheiat actul respectiv, în temeiul art.175, alin.1 C.pr.civ., iar motive de nulitate absolută, prevăzute de art.17 din O.G. nr.2/2001, nu există.

Față de cele arătate, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională privind pe petent J. I. E. cu domiciliul in P., ., judet I. si cu dom. ales la SCA I. SI S. cu sediul in sector 3, București, ., și pe intimat I. I. cu sediul in sector 2, București, ., nr. 7, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cornetu.

Pronunțată în ședința publică de la 14 mai 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M. V. B. B. S. G.

Red./Tehnored.: MVB/BSG

..11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1752/2015. Judecătoria CORNETU