Plângere contravenţională. Sentința nr. 3880/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3880/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 23-10-2015 în dosarul nr. 3880/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
Sentinta civila nr. 3880/2015
Ședința publică de la 23.10.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. A. M.
GREFIER: C. M. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta C. L. G. și pe intimata C., avand ca obiect plangere contraventionala.
La apelul nominal facut in sedinta publica la prima strigare nu au raspuns partile.
In conformitate cu disp. art. 104 pct. 13 din Regulamentul de Ordine Interioara al Instantelor Judecatoresti, aprobat prin Hotararea nr. 387/2005 al Consiliului Superior al Magistraturii cu completarile ulterioare, instanta dispune lasarea cauzei la a doua strigare in vederea prezentarii partilor.
La apelul nominal facut in sedinta publica la a doua strigare nu au raspuns partile.
Procedura de citare a fost legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, in cadrul caruia invedereaza instantei de judecata, faptul ca dosarul cu numarul mai sus mentionat se afla la al doilea termen de judecata, precum si faptul ca intimata a depus la dosarul cauzei prin Serviciul Registratura la data de 16.10.2015, intampinarea, dupa care,
In baza art. 258 Cod.pro.civ, raportat la art. 255 Cod.pro.civ., instanta incuviinteaza proba cu inscrisurile depuse la dosarul cauzei, considerand-o pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, exceptii de invocat, ori probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si in temeiul art.394 Cod.pro.civ, declara inchise dezbaterile si retine cauza spre solutionare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.07.2015 sub numărul de mai sus, petenta C. L.-G., în contradictoriu cu C., a solicitat instanței anularea procesului verbal ., nr._ din 15.06.2015.
În motivarea plângerii petenta a arătat că prin procesul verbal susmenționat a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 de lei pentru că în data de 22.12.2014 ar fi circulat cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 4 km 20+350m, Orăști, fără a deține rovinietă valabilă, aspect neadevărat dat fiind că petenta a înstrăinat autovehiculul respectiv lui M. Nicușor, la data de 18.10.2012, conform contractului de vânzare cumpărare atașat prezentului dosar, moment de la care nu a mai circulat cu acel autoturism, lipsindu-i deci calitatea de contravenient în procesul verbal atacat.
În drept au fost invocate disp. OG 2/2001 și ale art.7 alin.2 OG 15/2002.
În probațiune a atașat plângerii sale, în copie, un set de înscrisuri, respectiv procesul verbal atacat, în copie, contractul de vânzare cumpărare și altele.
Intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a formulat întâmpinare la data de 16.10.2015 prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal încheiat ca legal și temeinic, față de lipsa modificării numelui proprietarului autovehiculului în cartea de identitate. Intimata a învederat că înstrăinarea autovehicului îi este inopozabilă atât timp cât nu au fost efectuate procedurile de publicitate în registrele poliției, fiind insuficientă încheierea unui contract de vânzare cumpărare.
Instanța, în temeiul art. 258-255 C., a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin proceseul-verbal ., nr._ din 15.06.2015, întocmit de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în temeiul art. 8 alin 1 și 2 din OG 15/2002, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 250 lei, reținându-se, în esență, că la data de 22.12.2014 ar fi circulat cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 4 km 20+350m, Orăști, fără a deține rovinietă valabilă.
În drept,
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal contestat, instanța reține că acesta respectă condițiile cerute de art. 16 și 17 din OG 2/2001, fiind legal întocmit.
În privința motivului invocat de petentă privind lipsa calității sale de contravenient, față de înstrăinarea autovehiculului, instanța urmează a o respinge ca fiind neîntemeiată, față de înscrisurile depuse la dosar și anume doar contractul de vânzare-cumpărare a autoturismului (fila 5). Instanța reține că în cauză trebuia făcută de petentă și dovada privind scoaterea autovehiculului din evidențele fiscale de pe numele său. Dovada de la Serviciul Local de Taxe și Impozite privind scoaterea autovehiculului de pe rolul fiscal al petentei ar fi fost suficientă și opozabilă autorităților statului, inclusiv intimatei din prezenta cauză. Apărările acesteia din urmă care vizează inopozabilitatea față de ea a înstrăinării autovehiculului, în lipsa formalităților de opozabilitatea de la poliție, vor fi respinse ca neîntemeiate, această sarcină revenindu-i cumpărătorului autovehiculului și neputându-i fi deci imputată vânzătorului, petentei în cauză. Prin urmare, petenta nu a făcut dovada faptului că ea nu mai este proprietarul autovehiculului în discuție și că nu a circulat cu acesta la data săvârșirii presupusei contravenții, motiv pentru care ea are calitatea de contravenient în sensul OG 2/2001, iar procesul verbal contestat a fost încheiat în mod întemeiat pe numele său.
În lumina acestor considerente, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea contravențională, cu consecința menținerii procesului verbal ., nr._ din 15.06.2015, întocmit de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.
Instanța va lua act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta C. L. G. cu domiciliul in B., ., J. ILFOV, în contradictoriu cu C. cu sediul sector 6, București, .. 401 A in împotriva procesului verbal . 15 nr._/15.06.2015.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Cornetu.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10.2015.
P., GREFIER:
V. A. M. C. M. A.
RED. V.A.
TEH. M.C/ 29 Octombrie 2015/. style="line-height:115%; font-size:8pt">
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3769/2015. Judecătoria... → |
|---|








