Plângere contravenţională. Sentința nr. 4778/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 4778/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 4778/2015

Cod ECLI

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

Sentință civilă Nr. 4778/2015

Ședință publică de la 10.12.2015

Instanța constituită din:

Președinte: M. V. B.

Grefier: B. S. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent P. I. V. și pe intimat C., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării cererii de chemare în judecată și reține cauza în vederea soluționării acestei excepții.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 13.02.2012, petentul P. I. V. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul C., anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 11.01.2012.

Din verificarea actelor dosarului rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 18.09.2014, când prezenta cauză a fost suspendată în conformitate cu prevederile art. 1551 C.pr.civ..

Văzând că, în conformitate cu dispoziția art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar în materie comercială termenul de perimare este de șase luni și că, potrivit art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu,

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, respectiv 18.09.2014, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată acțiunea civilă privind pe petent P. I. V., domiciliat în sector 4, București, ., nr. 21, ., . intimat C., cu sediul în sector 6, București, .. 401A.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 10 decembrie 2015.

Președinte, Grefier,

M. V. B. B. S. G.

Red./Tehnored.: MVB/BSG

11.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4778/2015. Judecătoria CORNETU