Partaj judiciar. Sentința nr. 1155/2013. Judecătoria COSTEŞTI

Sentința nr. 1155/2013 pronunțată de Judecătoria COSTEŞTI la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 3077/214/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA COSTEȘTI

Dosar nr._

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1155

Ședința camerei de consiliu din data de 21.11.2013

Instanța constituită din:

Președinte: A. M. A.

Grefier: V. P.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul D. G. în contradictoriu cu pârâții D. G., D. I., D. F., U. M., D. I., având ca obiect - partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu au răspuns: reclamantul personal și asistat de avocat P. V., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosarul cauzei în ședința camerei de consiliu –fila 36 și pârâții D. I. personal, D. G. și D. I. prin mandatar D. I. în baza procurii judiciare autentificată sub nr. 3377/29.10.2013 de BNPA B. E. și Mușina I., pe care o depune la dosarul cauzei –fila 37, D. F. prin mandatar D. I. în baza procurii speciale autentificată sub nr. 3647/17.10.2013 de BNP C. G., pe care o depune în ședința camerei de consiliu la dosarul cauzei –fila 38 și pârâta U. M. prin mandatar D. I. în baza procurii autentificată sub nr. 1286/28.10.2013 de BNP T. E. pe care o depune la dosarul cauzei în ședința camerei de consiliu- fila 39.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța pune în discuție competența generală, materială și teritorială a acestei judecătorii.

Reclamantul prin avocat, arată că Judecătoria Costești este competentă să soluționeze această cauză, sub toate aspectele.

Pârâții având cuvântul arată că, își exprimă aceeași poziție.

Instanța verificând competența, în temeiul disp. art. 131 N C.pr.civ. rap. la art. 94 alin.1 lit. i) N C.pr.civ. constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța pune în discuție estimarea duratei de soluționare a cauzei.

Părțile având pe rând cuvântul, arată că estimează durata de soluționare a prezentei cauze la un termen de judecată.

Instanța estimează ca durată de soluționare a prezentei cauze, un termen de judecată, putând reveni asupra acestei perioade.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat instanța acordă cuvântul părților pentru a propune probe.

Părțile solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

La dosarul cauzei reclamantul prin avocat, depune tranzacție și arată că, părțile au înțeles să stingă prezentul litigiu pe cale amiabilă.

Instanța constatând că proba cu înscrisuri și anume cele depuse de părți la dosarul cauzei în procedura prealabilă și la termenul de astăzi este utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, putând conduce la dezlegarea pricinii, în temeiul disp. art. 258 N C.pr.civ. încuviințează proba cu înscrisuri, pentru părți.

Instanța procedează la identificarea părților care se legitimează potrivit actelor de identitate personale.

În continuare se dă citire tranzacției încheiată între părți, ia pe rând consimțământul acestora, care semnează tranzacția în fața instanței și arată că nu mai au alte pretenții.

Instanța în temeiul disp. art. 244 N C.pr.civ. constată închisă cercetarea judecătoreasă și nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și nici probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamantul prin avocat, solicită instanței de judecată admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, să ia act de tranzacția încheiată între părți și să pronunțe o hotărâre de expedient care să consfințească înțelegerea părților. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Pârâți solicită admiterea acțiunii.

Instanța, în temeiul art. 394 N C.pr.civ., declară închise dezbaterile pe fond și reține cauza spre soluționare pe baza probelor administrate în dosar.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Costești la data de 07.10.2013, sub număr unic de dosar_, reclamantul D. G. a chemat în judecată pe pârâții D. G., D. I., D. F., U. M., D. I. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună ieșirea din indiviziune asupra bunurilor autoarei D. D..

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că autoarea D. D. a decedat la data de 07.10.1984, cu ultimul domiciliu în .. Totodată a precizat faptul că, defuncta D. D. a mai fost cunoscută și sub numele de D. D., astfel cum este menționat în certificate de naștere ale fiilor săi: D. I., U. M., D. F. și D. I..

Moștenitori legali au rămas reclamantul D. G., pârâții D. F., U. M., D. I. și defunctul D. I., toți în calitate de descendenți de gradul I- copiii defunctei.

Defunctul D. I. este moștenit de pârâta D. G., în calitate de soție supraviețuitoare și D. I. în calitate de descendent de gr.I, care culeg moștenirea de la autor prin retransmitere.

În privința masei succesorale rămase de pe urma defunctei D. D., reclamantul a arătat că aceasta se compune din suprafața de 2800 mp, teren individualizat conform titlului de proprietate nr. 131/05.10.2006, emis pe numele autoarei D. D..

În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 1143 și art. 979 și urm. C. pr.civ.

Cererea a fost legal timbrată, potrivit chitanței de plată a taxei de timbru judiciar în cuantum de 280,00 lei, atașată la fila 2 din dosar.

În dovedirea cererii au fost propuse probele cu înscrisuri și interogatoriu.

Au fost atașate cererii de chemare în judecată, în original, certificatul eliberat de O.C.P.I.Argeș – B.C.P.I.Costești sub nr. 7194/24.09.2013, certificatul fiscal nr. 168/04.10.2013 și Dovada nr. 296/03.10.2013, eliberate de Primăria Mozăceni și în copii certificate cu mențiunea „conform cu originalul” - act de partaj voluntar imobiliar, autentificat de Biroul Notarului Public D. I. sub nr. 2078/29.07.2003, certificat de moștenitor nr. 681/1985, emis de notariatul de Stat Județean Argeș în dosarul nr. 14/1985, acte de stare civilă ale părților, certificatul de deces privind pe autoarea D. D. și procesul verbal al ședinței de informare privind avantajele medierii, redactat la data de 04.10.2013.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La 07.10.1984 a intervenit decesul autoarei D. D., cu ultimul domiciliu în ., iar succesiunea acesteia a fost dezbătută la data de 21 mai 1985, potrivit Certificatului de moștenitor nr. 681/1985, eliberat de Notariatul de Stat Județean Argeș.

Potrivit actelor de stare civilă și susținerilor concordante ale părților litigante din prezenta cauză, rezultă că în urma defunctei D. D. au rămas ca moștenitorii reclamantul D. G., pârâții D. F., U. M., D. I. și defunctul D. I., toți în calitate de descendenți de gradul I- copiii defunctei.

Defunctul D. I. este moștenit de pârâta D. G., în calitate de soție supraviețuitoare și D. I. în calitate de descendent de gr.I, care culeg moștenirea de la autor prin retransmitere.

Prin urmare, moștenitori acceptați ai succesiunii defunctei D. D. sunt reclamantul D. G., pârâții D. F., U. M., D. I., în calitate de descendenți de gradul I- copiii defunctului, D. G., în calitate de soție supraviețuitoare și D. I., în calitate de fiu al defunctului D. I..

Masa succesorală a autoarei D. D. se compune din suprafața de 2800 mp, teren individualizat potrivit titlului de proprietate nr.131/05.10.2006, situat în intravilanul comunei Mozăceni, județul Argeș, ., 691, cu vecinii: la N – B. G., la E – Drum, la S – V. C., R. E. și la V – DJ 659.

La data de 21.11 2013, părțile s-au prezentat în fața instanței și au arătat că doresc să stingă litigiul pe cale amiabilă, printr-o tranzacție pe care au depus-o în scris la dosar și au semnat-o, după ce în prealabil au fost legitimate.

Instanța, procedând la verificarea tranzacției prezentate și semnate de părți în ședința camerei de consiliu și constatând că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 438-439 N.C.pr.civ. și art. 1704 C.civ., având în vedere și disp. art.982 alin.2N.C.pr.civ., urmează să admită acțiunea și să consfințească tranzacția părților având conținutul înfățișat prin înscrisul depus la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. G., domiciliat în com. Mozăceni, . în contradictoriu cu pârâții D. G., domiciliată în B., Calea București, nr. 35, ., D. I., domiciliat în B., ., nr. 37, ., D. F., domiciliată în com. Bîrla, ., județul Argeș, U. M., domiciliată în Timișoara, . D., nr. 26, . și D. I., domiciliat în com. Mozăceni, ..

Ia act și consfințește tranzacția părților având conținutul înfățișat în scris de acestea, astfel: T R A N Z A C T I E încheiată astăzi 21.11.2013, la sediul Judecătoriei Costești, județul Argeș.

Între subsemnații, D. G., reclamant în dosar nr._, pe de o parte și D. G., D. I., D. F., U. M., D. I., pârâți în același dosar, pe de alta, s-a încheiat prezenta tranzacție, prin care am convenit stingerea litigiului dintre noi și împărțirea bunurilor autoarei D. D., după cum urmează:

LOTUL NR.1 se atribuie reclamantului D. G. și se compune din:

- Suprafața de 2800 mp, teren arabil, situat în intravilanul comunei Mozăceni, județul Argeș, . vecinii: N-B. G., E-Drum, S-V. C., R. E., V-D.J.659.

Precizăm că terenul care face obiectul tranzacției se află în . și este înscris în titlul de proprietate nr.131/05.10.2006, emis pe numele autoarei D. D..

Subsemnații, D. G., D. I., D. F., U. M. și D. I., arătăm că suntem de acord ca terenul în suprafață de 2800 mp,care a aparținut autoarei D. D. să fie atribuit reclamantului D. G. și declarăm că nu avem nicio pretenție față de acesta.

Vă rugăm să pronunțați o hotărâre de expedient,prin care să consfințiți învoiala noastră.

D. G.,

CNP-_

Semnătură indescifrabilă

D. G.,

CNP-_

Prin procurator,D. I.

Semnătură indescifrabilă

D. I.,

CNP-_

Prin procurator,D. I.

Semnătură indescifrabilă

D. F.,

CNP-_

prin procurator,D. I.

Semnătură indescifrabilă

U. M.,

CNP-_

Prin procurator,D. I.

Semnătură indescifrabilă

D. I.,

CNP-_

Semnătură indescifrabilă

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2013.

Președinte,

A. M. A.

Grefier,

V. P.

Red. Jud. A.M.A.

Tehnored. V.P. 13.12.2013/8 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 1155/2013. Judecătoria COSTEŞTI