Partaj judiciar. Sentința nr. 188/2013. Judecătoria COSTEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 188/2013 pronunțată de Judecătoria COSTEŞTI la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 2679/214/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA COSTEȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 188
Ședința publică de la 06 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B.
Grefier S. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C. A. I. și pe pârâții B. Z., C. I. I., S. L. - M., C. D. M., C. M., C. F., C. I., C. I. și A. C., având ca obiect „partaj judiciar”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns părțile, reclamanta fiind asistată de av. S. P..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință ,după care:
Domnul avocat depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în valoare de 282 lei și încheierea notarului public privind rezultatul verificărilor evidențelor succesoare legate de moștenirea autorului C. I..
Părțile având pe rând cuvântul, arată că s-au înțeles și doresc să stingă litigiul dintre ele conform tranzacției pe care au depus-o la dosar.
Au fost legitimate părțile de către instanță.
Se dă citire conținutului tranzacției încheiate între părți, după care acestea o semnează în fața instanței și arată că nu mai au alte cereri de formulat și nici probe de solicitat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta, prin apărător ,având cuvântul, solicită admiterea acțiunii, pronunțarea unei hotărâri de expedient care să consfințească învoiala părților, fără cheltuieli de judecată.
Pârâții având pe rând cuvântul, solicită pronunțarea unei hotărâri de expedient care să consfințească învoiala lor conform înscrisului depus la dosar, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Constată că la data de 19.11.2012, prin acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții, B. Z., C. I. I., S. L. - M., C. D. M., C. M., C. F., C. I., C. I. și A. C., reclamanta, C. A I. a solicitat să se dispună ieșirea din indiviziune asupra bunurilor rămase la decesul autorului C. I., decedat la data de 27.01.1962, cu ultimul domiciliu în ..
În acțiune, s-a precizat gradul de rudenie existent între fiecare coindivizar și autorul comun și s-a descris componența masei succesorale ( terenurile în suprafață totală de 3,8320 ha, situate pe raza comunei S., jud. Argeș și enumerate în titlul de proprietate cu nr._/31.05.1996.
În scopul soluționării cauzei, s-a administrat doar proba cu înscrisuri.
Deliberând asupra acțiunii reclamantei, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 27.01.1962, a intervenit decesul autorului, C. I. ( ultimul său domiciliu fiind în .), moment ce marchează deschiderea succesiunii acestuia (fila 2).
Moștenitorii legali ai acestuia, cărora li se cuvine succesiunea alcătuită din terenurile de 3,8320 ha, cu amplasamentul descris în titlul cu nr._/31.05.1996, eliberat în temeiul Legii nr. 18/1991 - fila 12, sunt: C. A., C. C., C. M., C. F. și C. D., în calitate de descendenți de gradul I, cu o cotă de 1/5, fiecare.
Întrucât C. A. a decedat la data de 5.02.2006 (fila 5) cota ce-i revine din succesiunea defunctului se retransmite, în indiviziune, descendenților săi de gradul I, C. A I. și C. A. F..
Tot de efectul retransmiterii beneficiază și soția defunctului, C. C. ( decedat la data de 9.05.1988, fila 3), respectiv pârâta C. I..
C. cuvenită defunctului, C. M. (decedat la data de 26.09.1959) va fi culeasă de fiica acestuia, A. C., prin efectul reprezentării.
C. de 1/5, inclusă-n patrimoniul succesoral, rămas de pe urma defunctului, C. F. ( decedat la data de 26.12.1985, fila 6), revine descendenților săi, de gradul I, prin retransmitere: B. Z., C. F. M. și moștenitorilor fiului său C. D., decedat la data de 20.03.2001 ( C. I. I. – soție și S. L.-M.-fiică).
De asemenea, și cota de 1/5, din moștenirea autorului, C. I., ce i-ar fi revenit descendentului său, C. D. ( decedat la data de 4.02.1992), se retransmite soției sale, C. I. și fiului său, C. D. M..
La dosarul cauzei, s-a depus și încheierea cu nr. 10/6.02.2013, întocmită de Biroul Notarului Public – C. G., privind rezultatul verificărilor evidențelor legate de succesiunea defunctului C. I..
La termenul din data de 6.02.2013, reclamanta și pârâții au prezentat instanței o tranzacție, în formă tehnoredactată în care este expusă componența loturilor atribuite acestora, ca urmare a sistării indiviziunii.
Verificând consimțământul părților la încheierea tranzacției, precum și conținutul acesteia, instanța, în temeiul art 728 cod civil și art 271 C.pr.civ., va admite cererea și va pronunța o hotărâre de expedient.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de pe reclamanta C. A. I. în contradictoriu cu pârâții: B. Z., C. I. I., S. L. - M., C. D. M., C. M., C. F., C. I., C. I. și A. C. Consfințește tranzacția părților, cu conținutul prezentat de către acestea în formă tehnoredactată, astfel „ TRANZACȚIE. Încheiată astăzi, 06.02.2013, la sediul Judecătoriei Costești, județul Argeș, între C. A. I., domiciliată în ., reclamantă în dosarul civil numărul_ /2013, aflat pe rolul Judecătoriei Costești, județul Argeș, și C. F., B. Z., C. F. M., S. L.-M., C. I., C. D. M., C. I., C. I. I., domiciliați în comuna S., . și A. C., domiciliată în ., județul O., pârâți în același dosar, s-a încheiat prezenta tranzacție, prin care s-a convenit împărțirea bunurilor rămase de pe urma autorului C. I. după cum urmează:
LOTUL NR 1 se atribuie reclamantei C. A I. și se compune din următoarele bunuri:
- suprafața de 25.800 m.p. teren arabil, extravilan, tarlaua 34, .: N – drum exploatare, E – G. Ghe., S – drum expl., V – P. I.;
LOTUL nr 2 se atribuie pârâtei C. I. și se compune din următoarele bunuri:
- suprafața de 1400 m.p. teren arabil, extravilan, tarlaua 44, .: N – S. I., E – Râu Cotmeana, S – D. I., V – Drum d.e.pădure- ocol silvic;
LOTUL nr 3 se atribuie pârâtei A. C. și se compune din următoarele bunuri:
- suprafața de 1400 m.p. teren arabil, extravilan, tarlaua 44, .: N – R. I., E- Râu Cotmeana, S – Pârcălăboiu R., V – drum D. exp.pădure-Ocol silvic;
LOTUL nr 4 se atribuie pârâtei C. I. I. și se compune din următoarele bunuri:
- suprafața de 2400 m.p. teren arabil, extravilan, tarlaua 44, .: N – D. I., E – dr. expl., S – dr. expl., V – drum D. exp.pădure-Ocol silvic;
- 2.600 m.p. din totalul de 4300 m.p. teren arabil, extravilan, tarlaua 42, .: N – S. C., E – râu Cotmeana, S – C. F. M., V- D.e.pădure-Ocol silvic;
LOTUL nr 5 se atribuie pârâtei C. F. și se compune din următoarele bunuri:
- suprafața de 520 m.p. teren curți construcții, intravilan, tarlaua 15, .: N – B. C., E – dr.c., S – B. I., V – D. A.;
LOTUL nr 6 se atribuie pârâtului C. F M. și se compune din următoarele bunuri:
-suprafața de 2500 m.p. teren arabil, extravilan, tarlaua 23, .: N-T. P., E-drum Exploatare, S-G. C., V-drum expl.
-1700 m.p. din totalul de 4300 m.p. teren arabil, extravilan, tarlaua 42, .: N-C. I I., E-râu Cotmeana, S-B. Z.., V-D.e.. pădure- Ocol Silvic.
Toate aceste terenuri sunt situate în comuna S., . individualizate conform Titlului de proprietate nr._/31.05.1996.
Noi toți ceilalți pârâți care nu luăm bunuri declarăm că suntem de acord cu împărțirea bunurilor așa cum s-a făcut prin prezenta tranzacție și nu dorim să fim despăgubiți cu sultă.
C. A I. CNP_ . nr._, s.s. indescifrabil, Bărbuțu Z., prin procurator, C. A I. CNP_ . nr._, s.s. indescifrabil, C. I I., CNP_ . nr._ s.s. indescifrabil, S. L. –M. CNP_ . nr._ s.s. indescifrabil, C. D M., CNP_ . nr._ s.s. indescifrabil, C. M. CNP_ . nr._ s.s. indescifrabil, C. F. CNP_ . nr._ s.s. indescifrabil, C. I. CNP_ . nr._ s.s. indescifrabil, C. I. CNP_ . nr._ s.s. indescifrabil, A. C. CNP_ . nr._ s.s. indescifrabil.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, 6.02.2013.
Președinte, M. B. | ||
Grefier, S. G. |
Red.MB/
Dact.El.D
12 ex/13.02.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 887/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 955/2013.... → |
|---|








