Accesiune. Sentința nr. 3290/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 3290/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 21761/215/2012

Dosar nr._ - acțiune în constatatre-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.3290

Ședința publică din data de 01 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. C.

GREFIER G. D.

Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții M. A. R. și M. C. în contradictoriu cu pârâta M. C. PRIN PRIMAR, având ca obiect acțiune în constatare

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns avocat M. S. pentru reclamanți lipsind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Se constată că s-a efectuat și s-a depus raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcții civile de către expertul desemnat Sollosy G. la data de 20.02.2013

Avocat M. S. pentru reclamanți, depune la dosar chitanța nr._ din data de 01.03.2013 în sumă de 3381,00 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar și învederează instanței că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a observa raportul de expertiză depus de către expertul desemnat Sollosy G.

Nemaifiind cererii de formulat sau excepții de invocat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterii pe fondul cauzei.

Avocat M. S. pentru reclamanți, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, să se constate dreptul de proprietate asupra imobilului casă situat în C., ., județul D., fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 24.08.2012, reclamanții M. A. R. și M. C. au chemat în judecată pe pârâta M. C. PRIN PRIMAR, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se constate dreptul de proprietate asupra imobilului construcție cu destinația de locuință, situat în C., ., județul D. ca efect al accesiunii imobiliare artificială, iar imobilul construcție este format din parter și mansardă, la parter fiind 5 încăperi, respectiv ;1 bucătărie, 1 baie, 1 hol, l living, 1 dormitor, iar la mansardă sunt 3 dormitoare, 1 baie și un hol.

În motivarea acțiunii, reclamanții M. A. R. și M. C. arată că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3820/17.12.2010 de BNP C. V. F. au cumpărat imobilul teren situat în C., cartier Mofleni, T 36, P 15, zona D județul D. pe care au edificat o construcție cu destinația de locuință, formată din parter și mansardă, la parter fiind 5 încăperi, respectiv ;1 bucătărie, 1 baie, 1 hol, l living, 1 dormitor, iar la mansardă sunt 3 dormitoare, 1 baie și un hol.

Mai arată că în prezent, imobilul se află în C., ., județul D., conform certificatului de Nomenclatură Stradală nr. 1295/12.04.2011 eliberat de Primăria Municipiului C..

În drept si-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.577 cod civil și art.111 Cod.pr.civilă.

În dovedirea acțiunii sunt depuse la dosar: împuternicirea avocațială nr._/22.08.2012, chitanța nr._/01.03.2013, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbrul judiciar, actul de dezmembrare autentificat sub nr.3820/17.12.2010 la BNP D. F., certificatul de nomenclatură stradală nr.1295/12.04.2011 eliberat de Primaria Municipiului C., acte de stare civilă, raportul de expertiză tehnică efectuat de expert Sollosy G., raport la care părțile nu formulează obiecțiuni, chitanța nr._/1 din data de 15.01.2013 priviond plata onorariului provizoriu de expert.

În susținerea acțiunii reclamanta, prin apărător solicită proba testimonială cu martorul E. F. Mihaiță și proba cu expertiză specializarea construcții civile.

La termen de judecată din data de 18.01.2013 instanța a dat citire listei cu experti comunicată de Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul D., numindu-se ca expert în cauză pe Sollosy G., fixându-se un onorariu provizoriu de 600 lei, în sarcina reclamanților, prin apărător, stabilindu-se ca obiective: să se identifice imobilul-casă de locuit situată în C., ., județul D., să se întocmească schiță anexă, să se evalueze construcția la momentul efectuării expertizei, expertiză dispusă și efectuată în cauză, la care părțile nu au formulat obiecțiuni.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că reclamanții M. A. R. și M. C. a chemat în judecată pe pârâta M. C. PRIN PRIMAR, solicitând să se constate dreptul de proprietate asupra imobilului construcție cu destinația de locuință, situat în C., ., județul D. ca efect al accesiunii imobiliare artificială, iar imobilul construcție este format din parter și mansardă, la parter fiind 5 încăperi, respectiv ;1 bucătărie, 1 baie, 1 hol, l living, 1 dormitor, iar la mansardă sunt 3 dormitoare, 1 baie și un hol, fără obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, potrivit art.645 și 1837 Cod civil prescripția achizitivă este o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate, iar potrivit art.1840 alin.1 Cod civil orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii.

Dreptul de proprietate se dobândește prin efectul posedării lucrului un timp determinat, fiind necesară întrunirea a două condiții cumulative: uzucapiunea se consideră împlinită după trecerea termenului de 30 de ani de la data intrării în posesie a imobilului și exercitarea unei posesii utile, neviciate.

Astfel, instanța apreciază că așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert Sollosy G., expertiză la care părțile nu au formulat obiecțiuni a fost identificat imobilul care este în posesia reclamanților M. A. R. și M. C. și este situat în C., ., județul D., fiind format din parter și mansardă, la parter fiind 5 încăperi, respectiv ;1 bucătărie, 1 baie, 1 hol, l living, 1 dormitor, iar la mansardă sunt 3 dormitoare, 1 baie și un hol, imobil construit din BCA și acoperit cu tablă, având o valoare totală de 88.458 lei.

Totodată, instanța constată că de la ., nu au fost tulburați în posesia terenului, nu au modificat granițele acestuia, exercitând sub nume de proprietari o posesie publică, netulburată și neviciată, achitând taxele și impozitele aferente bunului, după cum reiese din înscrisurile depuse la dosar.

Având în vedere considerentele menționate mai sus, instanța urmează a admite acțiunea formulată de către reclamanții M. A. R. și M. C. în contradictoriu M. C. PRIN PRIMAR, ca întemeiată, constatându-se că reclamanții sunt proprietarii imobilului cu destinația de locuință, compus din parter și mansardă, la parter ; 5 încăperi, 1 bucătărie, 1 baie, 1 hol, l living, 1 dormitor, iar la mansardă; 5 încăperi, 3 dormitoare, l baie, 1 hol, imobil construit din BCA și acoperit cu tablă, situat în C., ., județul D., având o valoare de 88.458 lei, conform raportului de expertiză efectuat de expert Sollosy G..

Instanța, ia act că reclamanții M. A. R. și M. C., nu solicită obligarea pârâtei M. C., prin

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

H O T A R A S T E:

Admite acțiunea formulată de către M. A. R. și M. C., ambii domiciliați în C., ., ., ., județul D., în contradictoriu cu pârâta M. C. PRIN PRIMAR.

Constată că reclamanți M. A. R. și M. C., sunt proprietarii imobilului cu destinația de locuință, compus din parter și mansardă, la parter ; 5 încăperi, 1 bucătărie, 1 baie, 1 hol, l living, 1 dormitor, iar la mansardă; 5 încăperi, 3 dormitoare, l baie, 1 hol, imobil construit din BCA și acoperit cu tablă, situat în C., ., județul D., având o valoare de 88.458 lei, conform raportului de expertiză efectuat de expert Sollosy G..

Ia act că reclamanții nu solicită obligarea pârâtei, la plata cheltuielilor de judecată.

Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată, în ședință publică, azi 11.01.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. C. G. D.

Redactat CC/Tehnored DG

5/Ex/19.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Accesiune. Sentința nr. 3290/2013. Judecătoria CRAIOVA