Anulare act. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 32056/215/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 11.09.2013
Instanța constituită din:
Președinte M.-D. M.
Grefier L. C. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. P. și pe pârâtele D. R. M. și D. G. A., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat R. L. A. pentru reclamant, lipsind pârâtele și apărătorul acestora.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocat R. L. pentru reclamant depune copia certificatului de căsătorie a reclamantului cu S. N. .
Pentru respectarea principiului contradictorialității, instanța lasă cauza la a doua strigare.
Avocat R. L. pentru reclamant arată că nu se poate prezenta la a doua strigare întrucât are o problemă în familie.
La a doua strigare a cauzei a răspuns avocat T. G. pentru pârâte, lipsind reclamantul și apărătorul acestuia.
Instanța pune în discuție excepția lipsei de interes invocată de către pârâte prin întâmpinare.
Avocat T. G. pentru pârâte solicită admiterea excepției.
Instanța respinge excepția având în vedere faptul că bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei au regim juridic diferit de bunurile dobândite prin coachiziție de concubini, fiind evident că reclamantul are interesul de a se anula certificatul de moștenitor.
Constatând dosarul în stare de judecată, instanța acordă cuvântul pe fond.
Avocat T. G. pentru pârâte solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
La data de 29.11.2012 reclamantul S. P. a chemat în judecată pe pârâtele D. R. M. și D. G. A. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 16/28.01.2010 emis de BNP Cernobai C. E. în dosarul nr. 17/2010.
În motivare, a arătat că la data de 28.01.2010 BNP Cernobai C. E. a eliberat certificatul de moștenitor suplimentar nr. 16, după decesul soției sale, S. N., a stabilit masa bunurilor succesorale, moștenitorii legali și cotele succesorale.
În privința masei bunurilor succesorale, notarul public a stabilit că aceasta se compune din " cota indiviză de ½ din apartamentul situat în C., cart. Craiovița Nouă, ., . timpul căsătoriei conform contractului de schimb autentificat sub nr._/1994 la notariatul de Stat Județean D. și a Sentinței civile nr. 1657/1997 a Judecătoriei C. rămasă definitivă și irevocabilă, restul de ½ fiind partea de bun comun a soțului S. P.".
Pentru eliberarea acestui act s-a reținut o stare de fapt nereală, contrară unor dispoziții cuprinse într-o sentință judecătorească irevocabilă, într-un act notarial autentic, în sensul că apartamentul ar fi fost dobândit în timpul căsătoriei sale cu defuncta conform unui contract de schimb și a unei sentințe judecătorești.
Este evident că notarul a schimbat în mod nelegal caracterul de bun coachizit al apartamentului partajat într-un bun comun dobândit în timpul căsătoriei, nesocotind atât înscrierile din certificatul de căsătorie cu defuncta, cât și mențiunile contractului de schimb autentificat sub nr._/06.07.1994 și ale sentinței nr. 1657/1997 a Judecătoriei C..
A precizat că în certificatul de căsătorie a sa cu defuncta este menționată data căsătoriei 05.11.1994.
Actul de dobândire a proprietății asupra apartamentului partajat îl reprezintă contractul de schimb autentificat sub nr._/06.07.1994 la Notariatul de Stat Județean D..
Cele două acte invocate evidențiată în mod neechivoc faptul că apartamentul a fost dobândit înainte de căsătorie deci nu poate avea caracterul unui bun comun dobândit în timpul căsătoriei.
Prin sentința civilă nr. 1657/1997 a Judecătoriei C. pronunțată în dosarul nr._/1996 s-a constatat în mod irevocabil calitatea de bun coachizit a apartamentului.
Pentru cele arătate, consideră că se impune constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de moștenitor, cu privire la masa bunurilor succesorale, urmând ca pe calea acțiunii de partaj să se stabilească contribuția fiecărei părți la achiziționarea apartamentului.
În dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri.
A solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform dispozițiilor art 242 alin 2 C.Pr.Civ.
A depus la dosar următoarele înscrisuri: copia certificatului de moștenitor suplimentar nr. 16/28.01.2010 emis de BNP Cernobai C. E. în dosarul nr. 17/2010, copia contractului de schimb autentificat sub nr._/06.07.1994, copia sentinței nr. 1657/1997 a Judecătoriei C., taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
La data de 16.01.2013 pârâtele au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii.
În motivare, au arătat că reclamantul și autoarea lor, S. N., au trăit în concubinaj din anul 1992 până la data de 05.11.1994, când au încheiat căsătoria în mod oficial.
În acest interval de timp, la data de 04.07.1994 reclamantul și S. N. au achiziționat un apartament, situat în C., cart. Craiovița Nouă, ., însă, din motive pe care nu le cunosc, în actul autentic de dobândire nr._/1994 a fost menționat doar reclamantul, situație în care, autoarea a solicitat instanței de judecată să constate în contradictoriu cu reclamantul calitatea de bun coachizit al acestui imobil.
Prin sentința civilă nr. nr. 1657/07.02.1997 a Judecătoriei C. s-a admis acțiunea și a stabilit calitatea de bun coachizit a apartamentului.
La data de 15.09.2009 autoarea S. N. a decedat, reclamantul și pârâtele acceptând succesiunea acesteia și solicitând notarului public emiterea certificatului de moștenitor nr. 154/2009 și a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 16/28.01.2010.
Deși au trecut trei ani de la emiterea acestor acte, reclamantul nu a formulat vreo contestație cu privire la mențiunile cuprinse în înscrisuri.
Pârâtele au precizat că datorită neînțelegerilor apărute între părți, au solicitat partajarea averii succesorale rămase de pe urma autoarei, precum și ieșirea din indiviziune asupra loturilor ce li se cuvin, acțiunea făcând obiectul dosarului nr._/215/2010 ce a fost soluționat prin Sentința Civilă nr._/02.10.2012 în sensul că apartamentul a fost atribuit în lotul reclamantului cu obligația acestuia de a le achita sultele corespunzătoare, reclamantul având o cotă de ¼ din cota de ½ din apartamentul în discuție, iar pârâtele având fiecare câte o cotă de 3/8.
În această situație, ținând cont că natura juridică a apartamentului cât și contribuția celor doi soți la achiziționarea acestuia au făcut deja obiectul controlului judecătoresc, pârâtele au invocat excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii.
Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că, atâta timp cât nu se poate dovedi cu certitudine cota de contribuție a fiecărui soț la dobândirea apartamentului, se prezumă că aceasta este de ½ pentru fiecare parte și ca atare, stabilirea naturii juridice de bun coachizit sau bun comun este lipsită de relevanță.
La solicitarea instanței, BNP Cernobai C. E. a înaintat copii conforme cu originalul a actelor care au stat la baza emiterii certificatului de moștenitor suplimentar nr. 16/28.01.2010 în dosarul nr. 17/2010.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform certificatului de moștenitor suplimentar nr. 16/28.01.2010 eliberat de BNP Cernobai C. E., în privința masei succesorale rămasă de pe urma defunctei S. N., decedată la data de 15.09.2009, s-a menționat că aceasta se compune din cota de cota indiviză de ½ din apartamentul situat în C., cart. Craiovița Nouă, ., . timpul căsătoriei conform contractului de schimb autentificat sub nr._/1994 la Notariatul de Stat Județean D. și a Sentinței civile nr. 1657/1997 a Judecătoriei C. rămasă definitivă și irevocabilă, restul de ½ fiind partea de bun comun a soțului S. P..
Prin contractul de schimb autentificat sub nr._/06.07.1994 de Notariatul de Stat Județean D., V. L. V., a transmis dreptul de proprietate lui S. P., cu privire la apartamentul situat în C., cart. Craiovița Nouă, ..
Prin Sentința Civilă nr. 1657/07.02.1997 a Judecătoriei C. s-a admis acțiunea formulată de S. N. împotriva pârâtului S. P. și s-a constatat calitatea de bun coachizit a imobilului situat în C., cart. Craiovița Nouă, ., .> Din considerentele hotărârii rezultă că anterior căsătoriei, la 04.07.1994, părțile au cumpărat apartamentul dar actul autentificat sub nr._/06.07.1994 îl menționează în calitate de cumpărător doar pe pârât, deși ambele părți au contribuit la cumpărarea acestuia, pârâtul dând în schimbul apartamentului garsoniera proprietatea sa, din C., cart. G. E., . 1, ., iar reclamanta contribuind cu suma de 3.500.000 lei, bani obținuți din vânzarea apartamentului propriu, situat în C., cart. Craiovița Nouă, ., ..
Conform certificatului de căsătorie, reclamantul s-a căsătorit cu numita S. N. la data de 05.11.1994.
Ca urmare, apartamentul nu este bun comun dobândit în timpul căsătoriei ci are calitatea de bun coachizit dobândit anterior căsătoriei.
Potrivit art 119 din Legea 36/1995 cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor, pot cere instanței de judecată anularea acestuia și stabilirea dreptului lor conform legii.
Până la anularea sa pe cale judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.
Ca urmare, instanța constată întemeiată acțiunea și în consecință o va admite și va dispune constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 16/28 ian.2010 emis de BNP Cernobai C. E. în ceea ce privește bunurile din masa succesorală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul S. P., domiciliat în C., ., nr. 9, ., ., în contradictoriu cu pârâtele D. R. M. și D. G. A., ambele cu domiciliul în comuna Radovan, ..
Constată nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 16/28 ian.2010 emis de BNP Cernobai C. E. în ceea ce privește bunurile din masa succesorală.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 11.09.2013.
Președinte, Grefier,
M. D. M. L. C. A.
Red. M.D.M.
teh. L.C.A.
5 ex/07.10.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 11/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 03/2013.... → |
---|