Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 32003/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._/2013
Ședința publică de la 21 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. F.
Grefier C. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. E. CIVILE DIN C. JUDECATORIEI C. și intimatul M. D., având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, răspunsul Primăriei B. prin care se arată că intimatul M. D. nu a prestat orele de muncă în folosul comunității.
Având în vedere că intimatul IPJ D., prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe excepțiile invocate de IPJ D. și pe fond.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele
La data de 26 09.2013, B. Executări Civile din cadrul Judecătoriei C. a sesizat instanța pentru a constata intervenită prescripția executării sancțiunii prestării unei activității in folosul comunității aplicate intimatului M. D. prin sentința civilă nr._/10 06 2011 definitivă și irevocabilă, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C..
S-a arătat că, la data de 30 05 2012 a fost emis mandatul de executare al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunități nr. 99/2012 privind pe intimatul M. D., iar din verificările efectuate în „Registrul General pentru evidența înlocuirilor amenzilor contravenționale cu prestarea muncii în folosul comunității” rezultă că până în prezent intimatul M. D. nu a executat sancțiunea de 25 de ore de muncă în folosul comunității.
În cauză, a fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei C. în care s-a pronunțat sentința civilă nr._/2011 și s-a dispus efectuarea adresei către Primăria B. pentru a comunica instanței dacă a fost pus in executare mandatul privind prestarea unei munci in folosul comunității nr. 99/2012, relațiile fiind comunicate la data de 04_.
Analizând sesizarea formulată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._/2011 definitivă și irevocabilă, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C., a fost admisă cererea formulată de Inspectoratul de Poliție Județean D., dispunându-se înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 360 lei aplicată intimatului M. D. prin procesul verbal . nr._/15 01 2010 cu prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 25 de ore.
La data de 30 05 2012, B. executări civile al Judecătoriei C. a emis mandatul de executare a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității nr. 99/2012.
Acest mandat nu a fost pus în executare de către Primăria B., așa cum rezultă din adresa emisă de Primăria B..
Conform disp. art. 21^1 din OG nr. 55/2002, „executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea. Dacă până la punerea în executare a mandatului de executare a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității sau dacă în timpul executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității a intervenit o hotărâre definitivă de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, cu executare, sancțiunea contravențională nu se mai execută.”
Având în vedere că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de textul legal sus citat pentru constatarea prescripției executării, sesizarea urmează a fi admisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de B. Executări Civile C., în contradictoriu cu intimatul M. D., domiciliat în B., ., jud. O..
Dispune anularea mandatului de executare a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității nr. 99/2012.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 11 2013.
Președinte Grefier
V. F. C. R.
Red. /Tehnored. V.F.
4 expl./18 12 2013
← Pretenţii. Sentința nr. 9480/2013. Judecătoria CRAIOVA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3351/2013. Judecătoria... → |
---|