Contestaţie la executare. Sentința nr. 3351/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 3351/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 2132/215/2013

DOSAR NR._ - contestație la executare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3351

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 4 MARTIE 2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN

PREȘEDINTE M. M.

GREFIER C. C. S.

Pe rol soluționarea dosarului civil ce are ca obiect contestație la executare privitor pe contestatoarea PFA D. C. în contradictoriu cu intimații M. C. prin Primar și P. C.- Direcția de Taxe și Impozite C..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, contestatoarea fiind reprezentată de numitul D. C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a înaintat la dosar, prin serviciul registratură, răspunsul la adresa dispusă către P. C.-Direcția Impozite și Taxe.

Reprezentantul contestatoarei depune la dosar delegație,copie certificat nr. 5373/20.02.2013 și copie declarație fiscală.

Instanța stabilește,în sarcina contestatoarei, cauțiune în sumă de 118 lei pentru cererea de suspendare a executării silite, până la soluționarea contestației la executare.

Reprezentantul contestatoarei învederează că renunță la cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare, că nu solicită termen pentru a observa răspunsul la adresa către P. C.-Direcția Impozite și Taxe, că nu mai are alte cererii de formulat și probe de propus și solicită acordarea cuvântului pe fond.

Instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul contestatoarei solicită admiterea contestației și anularea actelor de executare.

J U D E C A T A

Constată că la data de 24 ianuarie 2013 contestatoarea PFA D. C. în contradictoriu cu intimații M. C. prin Primar P. C.- Direcția de Taxe și Impozite C. a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea formelor de executare respectiv titlul executoriu nr. 166153FT810/16 noiembrie 2011, înștiințare poprire nr._/3 decembrie 2012 și înștiințare poprire nr._ din 3 decembrie 2012 emise de intimată.

De asemenea a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, iar la termenul din 4 martie 2013 a învederat că renunță la această cerere.

În motivare s-a arătat că la data de 23 ianuarie 2013 au fost comunicate contestatoarei titlul executoriu și cele două înștiințări poprire contestate în cauză, prin care i se aducea la cunoștință faptul că figurează că debit de 1182,76 lei din care 102,44 lei reprezintă taxă de parcare autoturisme, iar 1080,32 lei reprezintă impozit mijloace transport persoane fizice.

Cu privire la taxa de parcare curentă contestatoarea învederează că aceasta se încasează pentru oprirea sau staționare în mod obișnuit a unui vehicul într-un loc public sau privat al municipiului C.,autoturism care nu există în fapt.

De asemenea învederează că deține un tractor de 105 CP marca CLASS achiziționat prin fonduri Phare, că desfășoară activitate pe teritoriile comunelor Breasta și Murgași, unde deține teren în arendă și că, ocazie a achiziționării fondurilor, a făcut dovada că deține garaj special amenajat la punctul de lucru și că nu a circulat cu tractorul în C..

Contestatoarea, în dovedirea contestației, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri,probă apreciată de instanță a fiind utilă și încuviințată ca atare,la dosar fiind depuse dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar, și în copii:certificat nr. 1896/21 ianuarie 2013, înștiințare poprire nr._/3 decembrie 2012, înștiințare poprire nr._ din 3 decembrie 2012, certificat nr. 5373/20.02.2013 și declarație fiscală.

La solicitarea instanței intimata P. C.- Direcția de Taxe și Impozite C. a înaintat, în copii conforme cu originalele, ale titlului executoriu și înștiințărilor poprire contestate în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că din titlul executoriu depus la dosar rezultă că i s-a perceput contestatorului impozit pe autoturisme și taxă de parcare în condițiile în care acesta a dovedit că deține un tractor și nu autoturism.

În consecință,constatând că titlul executoriu și adresele de înființare poprire sunt nelegale,instanța urmează să admită contestația la executare și să anuleze formele de executare respectiv titlul executoriu nr. 166153FT810 din 16.11.2011,înștiințare poprire nr._ din 03.12.2012 și înștiințare poprire nr._ din 03.12.2012 emise de intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare formulată de contestatoarea PFA D. C. cu sediul în C., .. Z 3, . în contradictoriu cu intimații M. C. prin Primar și P. C.- Direcția de Taxe și Impozite C..

Anulează formele de executare respectiv titlul executoriu nr. 166153FT810/16 noiembrie 2011, înștiințare poprire nr._/3 decembrie 2012 și înștiințare poprire nr._ din 3 decembrie 2012 emise de intimată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 4 martie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. MINCĂC. C. S.

Red.M.M./tehnored. C.C.S.

4 ex/03.04.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3351/2013. Judecătoria CRAIOVA