Fond funciar. Sentința nr. 2186/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2186/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 996/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2186/2013

Ședința publică de la 08 Februarie 2013

Instanța constituită din:

Președinte: E. S.

Grefier: R. C. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta O. V. domiciliată în . în contradictoriu cu pârâții C. L. . în ., C. L. PODARI DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 cu sediul în ., P. C. PODARI cu sediul în . și C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR D. cu sediul în C., județul D., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta O. V. prin av. P. în substituire av. R. care depune delegație de substituire, lipsă fiind pârâții C. L. Podari de aplicare a Legii nr. 18/1191, C. L. . Podari și C. Județeană de aplicare a legilor fondului funciar D..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 08.02.2013, prin Serviciul Fax, reclamanta O. V. a depus precizare la acțiunea introductivă, după care,

Av. P. pt reclamanta O. V. depune cerere de amânare formulată de av. R. împreună cu înscrisuri medicale și respectiv dovada demersurilor întreprinse către C. L. Podari solicitând totodată acordarea unui nou termen de judecată având în vedere imposibilitatea de prezentare a apărătorului principal al reclamantei.

Deliberând, instanța respinge cererea de amânare depusă de av. P. pt reclamanta O. V. întrucât mandatarul convențional al reclamantei, av. R. C. avea posibilitatea de a-și asigura substituirea iar mandatarul convențional substituent este delegat doar pt cererea de amânare.

Instanța dispune strigarea dosarului la ordine nefiind o cauză de amânare fără dezbateri.

La a II a strigare, la apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pârâții C. L. Podari de aplicare a Legii nr. 18/1191, C. L. . C. Podari prin av. Fuchs, lipsă fiind reclamanta O. V. și pârâta C. Județeană de aplicare a legilor fondului funciar D., după care,

În temeiul art. 132 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, ia act de precizarea la acțiune depusă de reclamanta O. V. sub aspectul micșorării câtimii obiectului cererii în sensul că reclamanta solicită reconstituirea dreptului de proprietate doar pt suprafața de 3400 mp.

Deliberând, instanța respinge solicitarea reclamantei O. V. în sensul efectuării unei adrese către C. L. Podari pt a comunica dacă Decizia nr. 120/2006 este în vigoare sau a fost anulată întrucât sarcina probei incumbă reclamantului iar instanța nu se poate substitui mandatarului convențional al reclamantei.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Având cuvântul, pârâții C. L. Podari de aplicare a Legii nr. 18/1191, C. L. . C. Podari prin av. Fuchs solicită respingerea acțiunii întrucât nu există o cerere formulată pt reconstituirea dreptului de proprietate în ceea ce privește suprafața solicitată.

INSTANȚA

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.01.2012 sub nr._ reclamanta O. V. a chemat în judecată pârâții C. L. Podari și P. . ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții în solidar la restituirea terenului în suprafață de 4.000 mp, astfel cum s-a stabilit prin raportul de expertiza depus în dosarul_ .

În motivare a arătat că suprafața de 4.000 mp a aparținut autorilor săi iar prin raportul de expertiza s-a stabilit că din totalul suprafeței, în curtea scolii generale din . regăsește liberă suprafața de 2234,5 mp.

Nu au fost indicate alte împrejurări de fapt în susținerea cererii.

De asemenea cererea nu a fost întemeiată în drept.

La data de 21.09.2012 reclamanta a modificat cererea formulată, solicitând ca în contradictoriu cu pârâții C. L. Podari și C. Județeană D. să se dispună modificarea titlului de proprietate 2237-_ din data de 05.08.1996 în sensul reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafața de 4.000 mp, în intravilanul .> În motivare a arătat că este moștenitoarea lui G. I., formulând în baza legilor fondului funciar o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate prin care solicita si reconstituirea dreptului pentru suprafața de 4.000 mp.

Deși din registrul agricol rezultă că autorul său s-a înscris în CAP cu suprafața de 4.000 mp, individualizați la rubrica vatra . au eliberat titlul de proprietate fără includerea suprafeței de 4.000 mp.

În conformitate cu art.11 din Legea 18 din 1991 rezultă din înscrisurile depuse că autorul său a deținut 4.000 mp în vatra satului iar din litigiile anterior purtate în baza Legii 10 din 2001 s-a stabilit că pe vechiul amplasament se poate face reconstituirea decât în limita suprafeței de 2234,5 mp. Totusi, potrivit art.14 alin. 2 din Legea 18, în zonele de câmpie atribuirea se poate face și pe un alt amplasament.

La data de 09.11.2012 pârâta C. L. Podari a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În apărare, pârâta a arătat că instanța nu poate dispune cu privire la modificarea, înlocuirea sau desființarea titlului de proprietate, cid oar comisia care a emis acest titlu.

De asemenea a arătat că legea fondului funciar în cap.IV stabilește modalitatea prin care persoana îndreptățită poate să atace măsurile privind reconstituirea dreptului de proprietate. Astfel, împotriva măsurilor dispuse de comisia locală se poate formula contestație la comisia județeană iar împotriva hotărârii comisiei județene se poate formula plângere la instanță. O astfel de plângere a fost soluționată în cadrul dosarului_ .

Totodată au precizat că la nivelul comisiei locale nu mai există rezervă de teren în vederea reconstituirii.

Instanța a dispus atașarea la dosarul cauzei a dosarului_ .

De asemenea a solicitat Comisiei Locale Podari actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate contestat, înaintate cu adresa 526 din data de 04.12.2012.

La termenul de față reclamanta a depus la dosarul cauzei o precizare în sensul reconstituirii și includerii în titlul de proprietate a suprafeței de 3400 mp întrucât pentru suprafața de 600 mp s-a reconstituit dreptul de proprietate.

Instanța a administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamanta este moștenitoare a autorului G. I. în baza testamentului autentificat sub nr.6849/1973 la notariatul de Stat D. precum și al certificatului de moștenitor nr.483/23.05.1978.

În această calitate, la data de 14.03.1991 a formulat cerere de reconstituire de pe urma acestui autor pentru suprafața de 2,15 ha, din care 0,4 ha teren intravilan.

În baza cererii formulate, a registrului agricol cu poziția de rol a autorului precum și a celorlalte acte premergătoare, la data de 05.08.1996 a fost emis titlul de proprietate pe numele persoanelor îndreptățite O. V. și D. A. pentru suprafața de 2,04 ha pe raza .> După cum rezultă din înscrisurile aflate în dosarul_, pentru suprafața de 4.000 mp, solicitată inițial și în cadrul prezentului dosar, reclamanta a formulat notificarea 1350/N/2001 în baza Legii 10/2001.

La data de 23.07.2004 a fost emisă dispoziția 558/23.07.2004 a Primarului . fost revocată prin dispoziția 678/22.11.2004.

La data de 29.05.2006 a fost emisă dispoziția 120 a Primarului . s-a aprobat restituirea în natură către O. V. a suprafeței de 0,06 ha teren intravilan situat în com. Podari, . Scolii generale cu clasele I-VIII Podari și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de 1500 mp, imposibil de restituit în natură.

Instanța constată astfel că deși inițial suprafața de 4.000 mp a fost solicitată în baza Legii 18/1991, ulterior reclamanta a formulat și notificare în temeiul Legii 10/2001 în vederea restituirii aceleiași suprafețe.

În temeiul Legii 18/1991 a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,04 ha din totalul suprafeței de 2,25 ha, care se regăsește în registrul agricol cu poziția de rol a autorului.

Pentru diferența de 2100 mp, reclamanta a beneficiat în parte-pentru 600 mp, de restituirea în natura în baza Legii 10/2001, iar pentru suprafața de 1500 mp s-a propus acordarea de măsuri reparatorii.

Prin urmare, întreaga suprafață înscrisă în registrul agricol-2,25 ha în care se regăsește și suprafața de 0,4 ha teren intravilan vatra . legilor reparatorii, astfel că solicitarea reclamantei de modificare a titlului și reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 3400 mp este neîntemeiată.

Instanța arată că pe de o parte prin reconstituirea dreptului de proprietate și pentru această suprafață s-ar ajunge la depășirea suprafeței înscrise în registrul agricol. Pe de altă parte, instanța constată că reclamanta nici nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață de 2,25 ha, ci doar pentru suprafața de 2,15 ha, astfel că pentru suprafața de 1.000 mp s-ar ajunge la reconstituirea dreptului de proprietate fără a se urma procedura administrativ jurisdicțională reglementată de lege.

Totodată instanța arată că reclamanta avea posibilitatea contestării actelor premergătoare emiterii titlului de proprietate în măsura în care era nemultumita de amplasamentul suprafeței reconstituite, iar nu să solicite direct instanței reconstituirea dreptului de proprietate pentru această suprafață.

Pentru considerentele arătate, instanța urmează a respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanta O. V. domiciliată în . în contradictoriu cu pârâții C. L. . în ., C. L. PODARI DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 cu sediul în ., P. C. PODARI cu sediul în . și C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR D. cu sediul în C., județul D..

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 08.02.2013.

PreședinteGrefier E. S. R. C. B.

Red. E.S

Tehnored. RCB/ 7 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 2186/2013. Judecătoria CRAIOVA