Fond funciar. Sentința nr. 6660/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 6660/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 29209/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6660/2013

Ședința publică de la 22 Aprilie 2013

Completul compus din:

Președinte L. T.

Grefier D. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant B. A. și pe intimat B. G. D., intimat C. L. de aplicare a Legii Fondului Funciar . Județeană D. de aplicare a legii Fondului Funciar, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamant av. S. E., lipsă fiind intimații.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus prin Serviciul Registratură cerere de repunere a cauzei pe rol formulată de către reclamantă.

Instanța pune în discuție cererea de repunere a cauzei pe rol.

Reprezentantul reclamantului, solicită repunerea cauzei pe rol.

În temeiul art. 245, pct. 1 C.p.civ., instanța dispune repunerea pe rol a cauzei .

Nemaifiind alte cereri de încuviințat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului.

Reprezentantul reclamantului, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată respectiv obligarea Comisiei Locale de Aplicare a Legii Fondului Funciar . formalităților premergătoare, respectiv C. Județeană D. de Aplicare a Legii Fondului Funciar la emiterea unui nou titlu de proprietate în care la rubrica „Cetățeanul” se va trece B. Gh. C..

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 06.11.2012 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanta B. A., în contradictoriu cu pârâtele B. G. D., C. L. de aplicare a legilor fondului funciar D. și C. Județeană D. de aplicare a legilor fondului funciar a solicitat rectificarea titlului de proprietate nr.865–_/1995, în sensul de a se trece corect prenumele de C., în loc de C..

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a solicitat ieșirea din indiviziune privind terenul în suprafață de 1114 mp situat în . înscris în titlul de proprietate 865-_/18.01.1995 în T33, emis pe numele defunctului său soț B. C.(decedat la data de 25.04.2011), iar când s-a prezentat în fața instanței în vederea partajării terenului, instanța a observat că din eroare în titlu de proprietate a fost trecut prenumele C. și nu C., cum apare în actele de stare civilă.

Mai arată reclamanta că moștenitori cu vocație la succesiune sunt aceasta și pârâta B. G. D., fiica defunctului ei fiu B. C. G., așa cum reiese din certificatul de moștenitor nr.68/14 mai 2008 eliberat de BNP Z. A. P..

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 247/2005.

În dovedire, reclamanta a depus la dosar: copia titlului de proprietate nr.865-_/18.01.1995, certificat de naștere privind pe B. C., copie carte de identitate privind reclamanta, certificat de căsătorie, certificat de deces.

Cererea este scutita de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform art. 1 din Legea nr.1/2000 raportat la art. 15, lit. p din legea 146/1997 și art. 1, alin. 2 din OG nr. 32/1995, aprobata prin Legea nr. 106/1995.

La data de 22.11.2012 reclamanta a depus precizare la acțiune prin care a solicitat obligarea celor două comisii și la emiterea unui nou titlu de proprietate pe numele de B. C..

La data de 19.11.2012 OCPI D. a înaintat, la solicitarea instanței copia procesului verbal premergător emiterii titlului de proprietate nr. 865-_/18.01.1995, iar la data de 19.11.2012 pârâta C. L. de Aplicare a legilor fondului funciar D. a înaintat în copie înscrisurile care au stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 865-_/18.01.1995, menționând totodată faptul că în titlul de proprietate menționat s-a strecurat o eroare materială la prenumele autorului, în sensul că, s-a trecut eronat C., deși în actele de stare civilă este corect C..

Cauza a fost suspendată la data de 11.03.2013 în temeiul art.242, alin.1, pct.2 din codul de procedură civilă coroborat cu dispozițiile art.242, alin.2 Cod Procedură civilă și repusă pe rol la data de 22.04.2013.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin titlul de proprietate nr.865-_/18.01.1995 emis de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, județul D. s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 1114 mp, pe raza comunei D., ., numitului B. Gh. C..

La baza emiterii titlului de proprietate s-a aflat cererea de reconstituire formulată în baza legii 18/191, anexa validată, procesul verbal de punere în posesie, înscrierile din Registrul Agricol.

În drept, instanța arată că potrivit dispozițiilor art.58 din legea 18/1991 pe baza hotărârii judecătorești definitive, comisia județeană, care a emis titlul de proprietate, îl va modifica, îl va înlocui sau îl va desființa, iar acțiunea in rectificarea titlului de proprietate presupune probarea existentei unei erori materiale la emiterea actului administrativ a cărui analiza e dedusa judecații, iar finalitatea acțiunii constă in corectarea erorilor intervenite, în sens formal, fără afectarea substanței sau întinderii însuși a dreptului recunoscut.

Având în vedere înscrisurile existente la dosarul cauzei, respectiv acte de stare civilă, instanța reține că prenumele persoanei care a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate este C..

Ca atare, se constată că prenumele persoanei menționată la rubrica ,,Cetățeanul,, în titlul de proprietate nr. 865-_/18.01.1995 a fost eronat trecut ca fiind C. în loc de C..

Astfel, fiind vorba de o simplă eroare materială, instanța va admite acțiunea precizată, va dispune rectificarea titlului de proprietate nr.865-_/18.01.1995, în sensul că la rubrica „Cetățeanul” se va trece B. Gh. C., în loc de B. Gh. C. și va obliga C. L. de Aplicare a Legii Fondului Funciar . formalităților premergătoare, respectiv C. Județeană D. de Aplicare a Legii Fondului Funciar la emiterea unui nou titlu de proprietate în care la rubrica „Cetățeanul” se va trece B. Gh. C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea precizată formulată de către reclamanta B. A., cu domiciliul în C., ., nr.5, ., ., în contradictoriu cu intimata B. G. D., cu domiciliul în C., ., nr. 4, județ D., intimat C. L. de aplicare a Legii Fondului Funciar . în . și intimat C. Județeană D. de aplicare a legii Fondului Funciar, cu sediul în C., județul D..

Dispune rectificarea titlului de proprietate nr.865-_/18.01.1995, în sensul că la rubrica „Cetățeanul” se va trece B. Gh. C., în loc de B. Gh. C..

Obligă C. L. de Aplicare a Legii Fondului Funciar . formalităților premergătoare, respectiv C. Județeană D. de Aplicare a Legii Fondului Funciar la emiterea unui nou titlu de proprietate în care la rubrica „Cetățeanul” se va trece B. Gh. C.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.04.2013.

Președinte, Grefier,

L. T. D. N.

Red.Jud.L.T.

Tehnored.G.G.

6ex/11.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 6660/2013. Judecătoria CRAIOVA