Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 1422/215/2012

Dosar nr._/215/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentinta civila Nr._/2013

Ședința publică de la 11.11.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE TATIANA GEORGETA CIUCĂ

Grefier L. T. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul G. P. G. în contradictoriu cu pârâtul A. D. I., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic.

La apelul nominal nu au raspuns partile.

Procedura legal îndeplinită fara citarea partilor.

Dezbaterile au avut loc in sedinta din data de 21.10.2013, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, ce face parte din prezenta hotarâre, când pentru ca partile sa depuna concluzii scrise, instanta a amânat pronuntarea pentru azi, când a dat urmatoarea hotarâre.

INSTANȚA

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei C. la data de 23.01.2012, sub nr._/215/2012, reclamantul G. P. G. în contradictoriu cu pârâtul A. D. I., a solicitat ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se constate valabilitatea conventiei de vânzare cumparare retinuta prin inscrisul denumit "chitanta" incheiat la data de 29.11.1992 inscris ce retine dobândirea de catre reclamant a proprietatii bunului imobil, teren in suprafata de 3750 mp, situat in ., si sa se pronunte o hotarâre care sa tina loc de act autentic de vânzare cumparare, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea cererii s-a aratat ca inscrisul denumit "chitanta" incheiat la data de 29.11.1992 retine intelegerea intervenita intre reclamant in calitate de comparator si mama pârâtului Capraru I. in calitate de vânzatoare, intelegere ce a vizat transferul dreptului de proprietate pentru un teren in suprafata de 3750 mp, teren aferent casei de locuit situate in ., actualmente ., pretul vânzarii fiind in suma de_ lei si achitat in doua rate de catre reclamant.

Arata reclamantul ca despre continutul conventiei au avut cunostinta numitele B. C. si M. A., care au semnat inscrisul in calitate de martori.

Mentioneaza reclamantul ca, conventia a fost una valabil incheiata, in cauza fiind indeplinite conditiile esentiale pentru validitatea unui contract, respective capacitatea de a contracta, consimtamântul partilor, un obiect determinat si licit, o cauza licita si morala.

Reclamantul precizeaza ca la momentul perfectarii conventiei, vânzatoarea demarase procedurile legale in vederea reconstituirii dreptului sau de proprietate pentru suprafata vânduta, prezentându-i la data semnarii chitantei, un inscris emis de autoritatile locale Mischii, prin care se retinea calitatea de proprietar pentru respectiva suprafata.

Se mai arata ca ulterior s-a emis TDP nr. 676-9691/1996, inclusiv pentru suprafata vânduta, titlul de proprietate aflându-se in posesia pârâtului dupa decesul mamei sale.

De asemenea, reclamantul arata ca a intrat in posesia suprafetei de teren ce a facut obiectul vânzarii de la momentul semnarii chitantei, nefiind tulburat de nimeni in exercitarea posesiei si folosintei bunului, insa la solicitarile acestuia catre vânzatoare de a incheia in forma autentica vânzarea intervenita intre parti, aceasta a refuzat intelegând sa invoce motive de sanatate.

Reclamantul a aratat ca intelege sa evalueze provizoriu terenul la suma de 1000 lei.

In drept au fost invocate dispozitiile art. 111 C., 948 si urm C.civ, art. 102 alin 1 din Legea 71/2011.

In sustinerea cererii a fost depusa la dosar copie de pe chitanta incheiata la data de 29.11.1992.

Prin intâmpinarea formulate la data de 09.04.2012, pârâtul A. D. I. a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale passive, aratând ca nu a luat parte la raportul juridic ce formeaza obiectul actiunii, coroborat cu faptul ca reclamantul nu a facut dovada calitatii acestuia de mostenitor al defunctei Capraru I. si de asemenea exceptia prescriptiei dreptului la actiune, aratând ca chitanta având ca obiect vânzarea cumpararea unei suprafete de teren a fost incheiata in anul 1992, termenul de prescriptie incepând sa curga de la data incheierii inscrisului.

Pe fondul cauzei pârâtul a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, aratând ca din continutul inscrisului sub semnatura privata lipseste data la care reclamantul urma sa achite restul pretului, cât si data la care urma sa se perfecteze actul in forma autentica.

De asemenea, pârâtul arata ca numita Capraru I. nu putea sa instraineze o suprafata de teren pe care nu o stapânea in realitate, conform TDP nr._/2009, aceasta figurând cu o suprafata de 1107 mp teren intravilan, nicidecum cu o suprafata mai mare.

Cu privire la achitarea in intregime a pretului, pârâtul arata ca ar fi trebuit sa existe un altr inscris care sa dovedeasca cele sustinute de reclamant.

La data de 14.05.2012, reclamantul a formulat raspuns la intâmpinare prin care a solicitat unirea cu fondul a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtului si respingerea ca neintemeiata a exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune, invocate de pârât prin intâmpinare.

In ceea ce priveste apararile de fond retinute prin intâmpinare, reclamantul arata ca urmeaza a fi inlaturate prin probatoriile ce vor fi administrate in cauza, urmând sa dovedeasca imprejurarea existentei conventiei intervenita intre reclamant si autoarea pârâtului, faptul ca pretul vânzarii astfel cum a fost stipulat a fost achitat in doua rate.

Din oficiu, instanta a dispus efectuarea unei adrese catre Primaria Mischii, cu solicitarea de a comunica regimul juridic al terenului in litigiu, copia TDP eliberat pentru acest teren si istoricul de rol fiscal al terenului si daca s-a formulat cerere de deschidere a procedurii succesorale pentru autoarea Capraru I., relatiile fiind communicate cu adresa nr. 1947/21.09.2012.

Partile au solicitat si instanta a incuviintat proba cu inscrisuri si proba cu expertiza tehnica specialitatea topografie, raportul de expertiza fiind intocmit de catre expert L. F. si depus la dosar la data de 28.01.2013.

Prin incheierea din data de 22.04.2013, instanta a dispus revenirea cu adresa catre expert pentru a stabili in mod complet amplasamentul, prin indicarea tarlalei si a parcelei, sa precizeze daca terenul este intravilan sau extravilan si categoria de folosinta, relatiile fiind communicate la data de 23.05.2013.

La data de 27.05.2013, partile au solicitat si instanta a incuviintat proba testimoniala, in cauza fiind audiati martorii M. A., B. C. si L. N..

Pârâtul a solicitat si instanta a incuviintat emiterea unei adrese catre P. de pe lânga Judecatoria C. cu solicitarea de a comunica daca numitul A. D. I. a formulat plângere penala impotriva numitului G. P G., iar in caz afirmativ sa comunice obiectul plângerii si stadiul solutionarii acesteia, relatiile fiind comunicate cu adresa nr. 5730/P/2013.

Din probele administrate instanța reține următoarele:

Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A. D. I. invocată prin întâmpinare, instanța urmează a o respinge ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv(este obligat) în raportul juridic dedus judecății.

Din actele depuse în dosar respectiv certificat de naștere . nr._ și sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale rezultă că pârâtul din prezenta cauză este fiul numitei C. I. parte în înscrisul sub semnătură privată intitulat "chitanță" preluând astfel atât drepturile cât și obligațiile autoarei sale.

Față de considerentele expuse instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A. D. I. ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată prin întâmpinare instanța o va respinge ca neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Între reclamant și autoarea pârâtului s-a încheiat la data de 29.11.1992 antecontractul de vânzare-cumpărare prin care părțile s-au înțeles asupra vânzării –cumpărării suprafeței de 3750 m.p aferent casei situată în ., ..

Deoarece antecontractul de vânzare-cumpărare este o promisiune bilaterală de a contracta, în caz de neexecutare a obligației asumate răspunderea este contractuală, iar executarea silită în natură a obligației de a face se asigură prin acțiunea personală avand ca obiect pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare supusă termenului de prescripție prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, termen ce începe să curgă din momentul încheierii convenției, însă atunci când promitentul cumpărător a preluat imobilul, deținerea lui cu acordul promitentului-vânzător echivalează cu recunoașterea dreptului acestuia în sensul art.16 lit.b din decret.

În asemenea situații, prescripția dreptului la acțiune începe să curgă în momentul în care promitentul vânzător se manifestă expres în sensul negării dreptului promitentului cumpărător.

Întrucât în speța de față reclamantul a preluat bunul odată cu încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare având stăpânirea lui și în prezent, iar pârâtul prin întâmpinarea depusă în cauză neagă dreptul reclamantului, instanța apreciază că prescripția dreptului la acțiune începe să curgă din acest moment, motiv pentru care va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată.

In baza legii 18/1991 autoaruei pârâtului i s-a reconstituit drept de proprietate pentru suprafața de 2 ha și 0200 m.p. pe raza com.Mischii, . de proprietate nr._/26.03.2009.

La data de 29.11.1992, reclamantul și autoarea pârâtului au încheiat un antecontract de vânzare – cumpărare, prin care aceasta i-a vândut reclamantului ,pentru prețul de_ Rol suprafața de 3750 m.p. teren aferent casei de locuit situată în ., ..

Susținerile pârâtului din întâmpinare potrivit cărora mama sa nu a fost notificată să se prezinte la notar în vederea perfectării actul de vânzare-cumpărare precum și faptul că prețul nu a fost achitat în totalitate sunt contrazise de declarațiile martorelor M. A. și B. C. care au relatat faptul că autoarea pârâtului a înstrăinat suprafața de teren pentru suma de_ Rol preț ce a fost achitat în două tranșe, în prezent această suprafață de teren aflându-se în posesia reclamantului, părțile înțelegându-se să se prezinte la notar însă autoarea pârâtului s-a îmbolnăvit motiv pentru care nu au mai perfectat actele.

În ceea ce privește declarația martorului Lucșoreanu N. instanța o apreciază ca fiind subiectivă având în vedere faptul că nu este susținută de nici o altă probă și totodată conține idei contradictorii în sensul că deși inițial a relatat că suprafața de teren din litigiu se află în posesia pârâtului, ulterior a revenit și a precizat că în prezent reclamantul este cel care locuiește în imobil.

Prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert L. F. a fost identificată suprafața de teren ce formează obiectul prezentului litigiu ca fiind amplasată în tarlaua 17, .> Potrivit art.5 alin.2 din Titlul X al Legii 247/2005, în situația în care una din părți refuză să se prezinte la notar, cealaltă parte se poate adresa instanței de judecată pentru a pronunța o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.

În speță, instanța reține că această condiție este îndeplinită și de asemenea, sunt îndeplinite și condițiile vânzării conform art.1295 cod civil.

În consecință, acțiunea va fi admisă, urmând să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să constate vânzarea și să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare, suplinind astfel consimțământul pârâtului în executarea contractului de vânzare – cumpărare .

În baza art.274 C.p.civ instanța va obliga pârâtul la plata sumei de 2911 lei cheltuieli de judecată(constând în onorariu avocat, taxă de timbru și onorariu expert) în favoarea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtului A. D. I..

Respinge exceptia prescriptiei dreptului la actiune.

Admite actiunea formulate de reclamantul G. P. G., domiciliat in ., ., jud. D. în contradictoriu cu pârâtul A. D. I., domiciliate in C., .. 20, jud. D..

Constata valabilitatea conventiei de vânzare cumparare incheiata intre reclamant si autoarea pârâtului Capraru I. la data de 29.11.1992.

Prezenta hotarâre va tine loc de act autentic de vânzare cumparare intre parti.

Obliga pârâtul la plata sumei de 2911 lei cheltuieli de judecata in favoarea reclamantului.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 11.11.2013.

PresedinteGrefier

T. G. C. L. T. N.

Red.T.G.C.

Tehnored.L.T.N.

4 ex/20.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA