Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 8202/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 8202/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 3076/215/2012

Dosar nr._ perimare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8202

Ședința publică de la 24 Mai 2013

Completul constituit din:

Președinte A. U.

Grefier C. Ș.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. S. A. și pe pârâta L. M., având ca obiect acțiune în constatare-perimare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța invocă din oficiu excepția perimării și reține cauza spre soluționare în baza excepției invocate.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 10.02.2012, sub nr._, reclamantul S. S. A. a chemat în judecată pe pârâta L. M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate valabilitatea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între părți la data de 09.09.2006, iar hotărârea pronunțată să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 16.03.2012 instanța a dispus suspendarea cauzei în baza art. 242 alin.1 pct. 2 C.p.c., pentru lipsa părților.

Cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an și a fost repusă pe rol din oficiu, pentru constatarea perimării.

Potrivit art. 248 C.Pr.Civ.”orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părților, mai mult de un an.”

În speță, se constată că termenul de perimare a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an, din culpa părții.

Culpa părții s-a apreciat prin prisma faptului că în tot acest timp nu a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.

Pentru aceste considerente, va admite excepția perimării și va constata perimată acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării, invocată din oficiu de instanță.

Constată perimată cauza având ca obiect acțiune în constatare, privind pe reclamantul S. S. A., cu domiciliul în C., ., jud. D. și pe pârâta L. M., cu domiciliul în ..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 24 mai 2013.

Președinte Grefier

Red.jud. A.U.

Tehn. C.Ș.

2 ex/25.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 8202/2013. Judecătoria CRAIOVA