Plângere contravenţională. Sentința nr. 31/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 31/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 19899/215/2013
Dosar nr._ - plângere contravențională-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
Județul D.
Secția Civilă
Sentința civilă nr._
Ședința publică din data de 31 octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. V.
GREFIER: C. D. P.
Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe petenta T. L. IFN SA în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA-CESTRIN, având ca obiect plângere contravenționala R13 NR_.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, în baza art.131 alin.1 din Noul Cod. de pr.civilă, verifică și stabilește dacă este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza de față .
I N S T A N T A
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.06.2013, petenta T. L. IFN SA a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/ 28.05.2013, în contradictoriu cu intimata C. NATIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA- CESTRIN BUCUREȘTI, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună admiterea plângerii, anularea procesului verbal, ca netemeinic și nelegal .
În motivarea plângerii, petentul arată că în data de 28.05.2013 a fost sancționat în baza unui proces verbal de constatare a contravenției, urmare a constatării că la data de 14.05.2013, ora 15,53 autoturismul având numărul de înmatriculare_ ar fi circulat fără rovignetă valabilă pe DN 65 Km + 200 m, Pielești.
În drept au fost invocate dispozițiile prevăzute de art.17 din OG 2/2001.
În susținerea plângerii, în procedura de regularizare, sunt depuse la dosar: procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/ 28.05.2013, încheiat de CNADNR și cartea de identitate a autovehiculului și factură fiscală .
La termenul din data de 30.10.2013, instanța a pus în discuție, excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei C., în raport de care a reținut cauza spre soluționare, conform art.248 din Noul Cod de procedură civilă .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constata și reține următoarele
Potrivit.art.32 alin.2 din O.G.nr.2/2001, plângerea se soluționează de judecătoria în a cărei rază teritorială a fost săvârșită contravenția.Prin urmare, ceea ce interesează în determinarea instanței competente este locul săvârșirii contravenției .
Astfel, din cuprinsul procesului verbal de contravenție . nr._/ 28.05.2013, emis de către intimata C. NATIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, reiese că presupusa contravenție a fost săvârșită de către petenta T. L. IFN SA pe DN 65 Km + 200 m, Pielești, fiind constatată de către agentul constatator .
Reținând caracterul absolut al competenței teritoriale în această materie, de la care nici părțile, nici instanța nu pot deroga, în baza art.32 alin.2 din O.G.nr.2/2001, coroborat cu art.129 alin.1 și art.130 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului I din Municipiul București, județul Ilfov .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
H O T R A S T E
Admite excepția lipsei competenței teritoriale exclusive a Judecătoriei C. în soluționarea plângerii contravenționale.
Declină competența de soluționare teritorială exclusivă a cauzei formulată de petenta T. L. IFN SA, cu sediul în București, sector I, . nr. 8-12, apt. P + . cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA-CESTRIN, cu sediul în București, ..41 A, Sector 6, în favoarea judecătoriei Sectorului I din Municipiul București, județul Ilfov căreia i se va înainta dosarul cauzei.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 31.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Redactat/MV/Tehn. CDP
2/Ex/06.11.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 25/2013.... | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|