Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 04/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 04/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-07-2013 în dosarul nr. 28358/215/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr._

Ședința publică de la 04 Iulie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. B.

Grefier L. B.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta V. OCHIȚA și pârâtul C. L. AMĂRĂȘTII DE JOS-SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR, având ca obiect

înregistrare tardiva a nasterii

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei,după care, instanța a invocat excepția perimării și s-a reținut cauza spre soluționare.

JUDECATA

Asupra actiunii civile de față:

Ținând seama de dispoz. art 25 al.1 din cod de proc civ actual ,potrivit cărora "procesele în curs de judecată începute sub legea veche ,rămân supuse acelei legi" ,în conformitate cu art. 248 din fostul cod proc.civ. orice cerere de chemare in judecată, contestatie, recurs, apel, revizuire si orice alta cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar impotriva, incapabililor dacă a rămas in nelucrare din vina părtii timp de un an.

Având in vedere că în spetă la data de 15.12.2011 când cauza a fost suspendată, în baza art. 242 al.1 pct 2 din fostul cod de proc civ, a trecut mai mult de un an, in care timp actiunea a fost lăsată în nelucrare, fără ca partea interesată să fi făcut o cerere de judecare a procesului,în această situație urmează a admite excepția perimării, și a se constata că acțiunea este perimată, conform art .252 din fostul cod proc.civ., întrucât perimarea face trimitere la dosarul de fond care a fost suspendat conform prevederilor legale din fostul cod de proc .civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE :

Admite excepția perimării

Constată perimată cererea introdusă de reclamanta V. OCHIȚA în contradictoriu cu pârâtul C. L. AMĂRĂȘTII DE JOS-SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR.

Cu recurs in 5 zile de la pronuntare.

Pronunțată în ședința publică azi 04.07.2013 .

PresedinteGrefier

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 04/2013. Judecătoria CRAIOVA