Obligaţie de a face. Sentința nr. 9533/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 9533/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 23191/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9533

Ședința publică de la 19.06.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. C. L.

GREFIER: S. B.

Pe rol, judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta B. S. în contradictoriu cu pârâții: R A A D P F L C., DIRECȚIA DE P. și SERVICII D., U. ARTIȘTILOR PLASTICI DIN C. și CONSILIUL L. AL MUNICIPIULUI C., având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru pârâta Direcția de P. și Servicii D. c.j. E. C-tin, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, din partea pârâtului Consiliul L. al Municipiului C., întâmpinare în două exemplare.

Instanța ia act de faptul că pârâtul Consiliul L. al Municipiului C. a depus la dosar prin Serviciul Registratură, cu respectarea termenului legal, întâmpinare la precizarea la acțiune depusă la dosar de către reclamantă și din oficiu, potrivit art. 137 alin. 1 C.p.c., invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților RAADPFL C., Direcția de P. și Servicii D., U. Artiștilor Plastici din C., Consiliul L. al Municipiului C..

C.j. E. C-tin pentru pârâta Direcția de P. și Servicii D., solicită instanței admiterea excepției în ceea ce privește pârâta Direcția de P. și Servicii D. și lasă la aprecierea instanței excepția lipsei calității procesuale pasive a celorlalți pârâți.

Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza pentru soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților RAADPFL C., Direcția de P. și Servicii D., U. Artiștilor Plastici din C., Consiliul L. al Municipiului C., invocată din oficiu, în considerarea art. 137 al. 1 C. .

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.09.2012, sub nr._, reclamanta B. S. a chemat în judecată pe pârâții: R A A D P F L C., DIRECȚIA DE P. și SERVICII D., U. ARTIȘTILOR PLASTICI DIN C. solicitând instanței, în urma probatoriului ce se va administra, obligarea pârâtei RAADPFL C. la vânzarea imobilului situat în C., .. 11, fost nr. 7, respectiv demisolul casei proprietate personală, pe care a achiziționat-o în baza contractului nr. 17 din 23.12.1996, semnat cu Consiliul Județean D. – Sector Servicii Publice în baza art. 9 al Legii nr. 112/1995.

În motivare, reclamanta a arătat că în anul 1987 a divorțat de soțul său B. I., acesta aflându-se în Geneva – Elveția, iar subsemnata pentru a nu înstrăina demisolul a continuat să plătească chirie, încercând prin adresele trimise către RAADPFL C. ( adresele nr._/07.11.1996,_/07.10.1998, 5336/20.04.2001, 2500/25.02.2002,_/30.01.2003, 7594/03.08.2012, 3506/11.04.2012) să cumpere aceasta suprafață, iar RAADPFL nu a răspuns afirmativ, mai mult prin adresa nr. 3298/14.01.2003 i-au comunicat să depună acordul Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001, pe care l-a depus prin adresa nr. 4423/14.02.2003, răspunsul fiind acela că imobilul în cauză nu figurează ca fiind modificat conform prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Reclamanta a mai arătat că RAADPFL C. a vândut un spațiu de prestări servicii folosit ca spațiu de creație artistică, în aceeași clădire corp B, spațiu care a fost închiriat tot de fostul soț o lungă perioadă de timp, astfel refuzul pârâtei RAADPFL C. de a proceda la vânzarea demisolului pe care îl avea în folosință încă din anul 1978, este vădit nejustificat și inechitabil.

În drept, cererea fost întemeiată pe dispozițiile art. 373 lit. b, art. 396, art. 402 C.civ., art. 607, art. 611, art. 612 C.p.civ., Legea nr. 550/2002, art. 4 lit. d, precum și art. 16 și art. 17 ind. 1, art. 16 alin. 1 din Constituția României, Legea nr. 112/1995, art. 9, art. 42 alin. 1 si 2 din Legea 10/2001.

În susținere, reclamanții au depus la dosar înscrisuri.

La data de 08.10.2012, reclamanta a depus la dosar precizare la acțiune, prin care a evaluat provizoriu imobilul la valoarea de 4000 Ron.

La termenul de judecată din data de 08.10.2012, pârâta Direcția Județeana de P. și Servicii D. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției Județene de P. și Servicii D..

Reclamanta a depus la data de 08.04.2013 o nouă precizare la acțiune prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât și a C. L. al Municipiului C.

La data de 12.06.2013, pârâtul Consiliul L. al Municipiului C. prin Primar a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Analizând cu prioritate, conform art.137 alin.1 Cod procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților RAADPFL C., Direcția de P. și Servicii D., U. Artiștilor Plastici din C., Consiliul L. al Municipiului C., invocată din oficiu, instanța constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Calitatea procesuală pasivă reprezintă una dintre condițiile de admisibilitate ale acțiunii civile, constând în existența identității între persoana pârâtului și persoana obligată potrivit raportului juridic dedus judecății.

În speța dată, reclamanta a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtilor la vânzarea imobilului situat în C., .. 11, fost nr. 7, respectiv demisolul casei proprietate personală, pe care a achiziționat-o în baza contractului nr. 17 din 23.12.1996, semnat cu Consiliul Județean D. – Sector Servicii Publice, în baza Legii nr. 112/1995 .

Având în vedere obiectul cererii introductive de instanță, se reține că persoana care are calitate procesuală pasivă în cauză este proprietarul imobilului, întrucât numai acesta are dreptul de dispoziție juridică asupra respectivului bun.

Potrivit adresei nr. 2022/19.02.2013 emisă de Direcția Patrimoniu a Municipiului C. la cererea instanței, spațiul situat în C., .. 11 (fost nr. 7), jud. D. face parte din domeniul privat al Municipiului C., conform HCL nr. 522/2007, anexa nr. 2A, poziția 469 și conform HCL nr. 282/2008, anexa A, poziția 347 (a se vedea filele 106 – 113). Spațiul a fost dat în administrare RAADPFL C..

Prin urmare, proprietarul imobilului care face obiectul judecății și care are calitate procesuală pasivă în cauză este Municipiul C., prin Primar, acesta având legitimarea procesuală de a sta în judecată, conform dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 215/2001.

Reclamanta B. S. a chemat inițial în judecată în calitate de pârâți, prin cererea formulată și ulterior precizată la solicitarea expresă a instanței, pe RAADPFL C., Direcția de P. și Servicii D. și U. Artiștilor Plastici din C..

Ca urmare a adresei nr. 2022/19.02.2013 emisă de Direcția Patrimoniu a Municipiului C., reclamanta a depus la data de 08.04.2013 o nouă precizare la acțiune prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât și a C. L. al Municipiului C., instanța conceptându-l și citându-l corespunzător în dosar.

Instanța constată astfel că reclamanta, reprezentată prin avocat, nu a chemat în judecată Municipiul C., prin Primar, proprietarul imobilului care face obiectul litigiului și singurul care are calitate procesuală pasivă în cauză, în considerarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 215/2001, iar celelalte persoane chemate în judecată ca pârâți nu au legitimare procesuală pasivă, neavând dreptul de dispoziție asupra bunului în litigiu.

În plus, Consiliul L. al Municipiului C. nu are calitatea de subiect de drept, potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001, nefiind titular de drepturi și obligații în raporturile cu persoanele fizice și juridice.

Față de cele expuse, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată din oficiu și va respinge cererea reclamantei ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților RAADPFL C., Direcția de P. și Servicii D., U. Artiștilor Plastici din C., Consiliul L. al Municipiului C., invocată din oficiu.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. S., cu domiciliul în C., .. 11, jud. D., în contradictoriu cu pârâții RAADPFL C., cu sediul în C., .. 20, jud. D., Direcția de P. și Servicii D., cu sediul în C., ., nr. 32, jud. D., U. Artiștilor Plastici din C., cu sediul în C., ., jud. D., Consiliul L. al Municipiului C., cu sediul în C., jud. D., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.06.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER

V. C. L. B. S.

Red VL/09.09.2013

Tehnored SB/ ex. 7

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 9533/2013. Judecătoria CRAIOVA