Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 15061/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr._/2013
Ședința publică din data de 26 Septembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. M.
Grefier M. O.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent B. L. și pe intimat C. NAȚIONALA DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta personal, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța, procedează la legitimarea petentei B. L., aceasta prezentând CI . nr._.
Instanța, din oficiu, în temeiul art. 131 coroborat cu art. 94 N.C.p.c., procedează la verificarea competenței materiale, generale și teritoriale a Judecătoriei C., cu soluționarea cauzei, totodată instanța constată că este competentă material, general și teritorial să soluționeze prezenta cauză raportat la art. 101 din O.G. nr. 15/2002R.
În temeiul art. 238 alin. 1 N.C.P.C, având în vedere obiectul cauzei raportat la probatoriul ce se impune a fi administrat, instanța estimează la 3 luni durata necesara pentru cercetarea procesului.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probatorii.
Petenta, personal, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 254, 255 și 258 NCPC, încuviințează proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 392 NCPC, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.
Petenta, personal, solicită admiterea plângerii, anularea procesului-verbal de contravenție și exonerarea de la plata amenzii contravenționale aplicate.
În temeiul art. 394 NCPC, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza pentru deliberare și pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 29.04.2013 petenta B. L. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . 13 nr._ din data de 09.04.2013 încheiat de intimata CNADNR S.A.-CESTRIN, solicitând anularea acestuia și exonerarea de la plata amenzii contravenționale aplicate.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că a achitat contravaloarea rovinietei pentru perioada 30.03._13 însă, din eroare, nu a observat că în dovada eliberată a fost consemnat greșit numărul de înmatriculare al autoturismului.
Ulterior, după aplicarea sancțiunii contravenționale, s-a adresat intimatei CNADNR SA pentru rectificarea numărului de înmatriculare din_ în_ .
Petenta a depus la dosarul cauzei, în copie certificată, procesul-verbal de contravenție contestat, dovada de comunicare, cartea de identitate, rovinieta pentru auto_, adresa emisă de către intimata CNADNR SA privind rectificarea nr. de înmatriculare al autovehiculului.
Intimata CNADNR S.A. - CESTRIN, prin serviciul Registratură, la data de 13.06.2013, a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiata. In motivare, intimata a arătat că la data de 03.02.2013, pe DN 6 km 205+800 m, pe raza localității L., vehiculul cu numărul de înmatriculare_, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care la data de 09.04.2013, a fost întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției contestat. Intimata a mai arătat că procesul-verbal de contravenție îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002 coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Mai mult, intimata a arătat că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Regim de Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I. nr. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare – Norme Metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
Intimata a anexat în susținerea întâmpinării copii înscrisuri, respectiv certificat calificat, planșe foto.
În prezenta cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri, solicitată de către ambele părți.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . 13 nr._ întocmit la data de 09.04.2013 de către intimatul CNADNR SA – CESTRIN București, petenta B. L. a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 8 alin. (1)-(2) din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă în cuantum de 250 lei, reținându-se că a circulat cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ la data de 03.02.2013, ora 11:15, pe DN 6 km 205+800 m, pe raza localității L., fără a deține rovinietă valabilă.
Potrivit art. 34 alin. 1 din OG 2/2001R, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.
Cât privește legalitatea procesului-verbal, instanța reține că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificarile si completarile ulterioare, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevazute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsă atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată și din oficiu de către instanță.
Astfel, pe baza specificului contravenției reținute în sarcina petentului, instanța constată că, în raport de dispoz. OG nr. 15/2002R, constatarea contravențiilor prin mijloace tehnice certificate se realizează în sistem informatic, astfel că procesele-verbale întocmite în urma acestei operațiuni nu sunt încheiate în prezența contravenientului, nefiind, de altfel, necesară și aducerea la cunoștința petentului a celor constatate anterior întocmirii procesului-verbal.
Conform OG nr. 15/2002R, sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei este sistemul informatic ce permite achitarea tarifului de utilizare prin mijloace informatice, gestiunea datelor privind vehiculele cu drept de utilizare, monitorizarea și controlul achitării tarifului de utilizare, denumit în continuare SIEGMCR.
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 8 din OG nr. 15/2002R se fac de personalul împuternicit din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., de personalul împuternicit de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, în numele Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., de poliția rutieră, în situația când efectuează controlul existenței rovinietei valabile, de personalul poliției de frontieră care își desfășoară activitatea în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a României, împreună cu personalul prevăzut la lit. a).
Începând cu data de 1 august 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
În considerarea și aplicarea dispoz. art. 9 alin. 3 din același act normativ indicat mai sus, în cazurile prevăzute la alin. 2 (constatarea contravențiilor cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini.
În aceste condiții, avand în vedere caracterul special al normei impuse de art. 9 alin. 3 din OG nr. 15/2002R, care derogă de la art. 16 alin. 7 al OG nr. 2/2001R, dreptul comun în materie, instanța constată că agentul constatator poate încheia procesul verbal contestat în lipsa contravenientului, în cazul în care constatarea abaterii contravenționale este realizată prin mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România.
Cât privește jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment de prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează in toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, Hotarârea din 7 septembrie 1999).
În același timp însă, persoana sancționată în baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001R), în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita de proporționalitate între scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, Hotărârea din 4 octombrie 2007 și N. G. împotriva României, Hotărârea din 3 aprilie 2012).
Analizând prezenta plângere prin prisma celor expuse anterior, instanța constată că petentei i-a fost acordată posibilitatea de a proba netemeinicia procesului-verbal contestat, dar singurele probe propuse au fost cele venite din partea intimatului.
În ceea ce privește forma procesului-verbal întocmit și lipsa semnăturii agentului constatator, instanța constată că în cauză dispoz. art. 17 din OG nr. 2/2001R sunt respectate pe deplin, în aplicarea dispoz. Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, care prevăd că înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar.
De asemenea, în aceeași lege este definită semnătura electronică, care reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare. Semnătura electronică extinsă reprezintă acea semnătură electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) este legată în mod unic de semnatar; b) asigură identificarea semnatarului; c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă.
Semnatarul, în înțelesul legii, reprezintă o persoană care deține un dispozitiv de creare a semnăturii electronice și care acționează fie în nume propriu, fie ca reprezentant al unui terț.
La dosarul cauzei există dovada că agentul constatator care a întocmit procesul-verbal contestat avea calitatea să întocmească înscrisuri care încorporează semnătura electronică în înțelesul Legii nr. 455/2001.
Concluzionând, asupra legalității procesului-verbal, instanța constată că actul atacat este legal întocmit și cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, atât absolute, cât și relative.
În ceea ce privește temeinicia, instanța reține că, deși actul de constatare și sancționare a contravenției se bucură de o prezumție de temeinicie, relativitatea acesteia permite răsturnarea sa prin administrarea unor probe concludente.
Astfel, dovezile administrate de petent în argumentarea temeiniciei plângerii pot releva o situație de fapt contrară celei reținute prin actul atacat.
Cum însă petentul nu a produs astfel de probe, prin care să reliefeze netemeinicia procesului-verbal contestat, instanța constată că actul atacat este temeinic sub aspectul mențiunilor cuprinse și a faptelor relatate.
Cât privește apărarea petentei în sensul că pentru autoturismul cu nr._ a fost plătită contravaloarea rovinietei, instanța constată că partea s-a adresat abia la data de 18.04.2013 pentru rectificarea numărului de înmatriculare și a celui de identificare, înscrise în cuprinsul rovinietei cu seria_, valabilă pentru perioada 30.03._13, astfel că aceasta nu-și poate invoca propria culpă pentru a fi exonerată de răspunderea contravențională, datele inițiale fiind certificate sub semnătură de către contravenientă. Pe de altă parte, intimatul, potrivit dispozițiilor legale sus menționate, pentru identificarea contravenientului este obligat să verifice baza de date a Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, bază de date în care petenta figurează ca proprietar al autovehiculului cu nr. de înmatriculare_, pentru care la data de 03.02.2013, nu era legal achitată contravaloarea rovinietei, rectificările fiind operate ulterior, abia la data de 30.04.2013, conform adresei de la fila 15.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța constată, cercetând actul atacat sub aspectul sancțiunii aplicate, prin prisma art. 5 si art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001R și a conduitei adoptate de petentă care s-a prezentat în ședință publică și a efectuat demersurile pentru clarificarea situației privind plata rovinietei, depunând și înscrisuri, că nu se impune amendarea acesteia cu suma de 250 lei aplicată deoarece fapta reflectă un grad modic de pericol social iar sancțiunea amenzii nu este dozată corespunzător faptei constatate.
Astfel, art. 5 din OG nr. 2/2001R stabilește că sancțiunea trebuie să fie proportională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar art. 7 din același act normativ prevede că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de o gravitate redusă și constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului pentru fapta săvârșită.
Având în vedere textele legale precitate, instanța apreciază că avertismentul constituie o sancțiune îndestulătoare pentru atenționarea petentei de a respecta dispozițiile legale, având în vedere că a conștientizat pe deplin consecințele conduitei sale, motiv pentru care, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001R va admite în parte plângerea și va dispune înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea avertisment.
Va atrage atenția petentei asupra respectării dispozițiilor OG nr. 15/2002R.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta B. L., cu domiciliul in C., ., ., ., in contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALA DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul in București, bld. I. M., nr. 401A, sector 6.
Modifică procesul-verbal de constatare a contravenției contestat . nr._/09.04.2013 în sensul că dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertisment.
Atrage atenția petentei asupra respectării dispozițiilor OG nr. 15/2002 modif. .
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria C. și se soluționează de Tribunalul D..
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. M. O.
Red./tehn. CM.
4ex./21.10.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|