Plângere contravenţională. Sentința nr. 9284/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9284/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 8021/215/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ -înlocuire amendă-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9284
Ședința publică din data de 13.06.2013
Instanța constituită din:
Președinte –F. D.
Grefier – C. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul I. D. în contradictoriu cu intimatul S. M.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele:
-cauza are ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității;
-procedura de citare este legal îndeplinită;
Instanța având în vedere dispozițiile art. 131 NCpc, privind verificare competenței instanței, constată că este competentă material, general și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
În temeiul art. 255 și 258, încuviințează proba cu înscrisuri depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța, constatând cauza in stare de judecata, o reține spre soluționare
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin acțiunea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 26.02.2013, sub nr._, petentul Inspectoratul de Poliție al Județului D. a chemat în judecata pe intimatul S. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientei la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivare, petentul a arătat că intimatul a fost sancționat contravențional, insa așa cum rezultă din cuprinsul dosarului de executare al Primăriei Poiana M., nu există posibilitatea executării silite pentru încasarea amenzii stabilite prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 08.08.2012
In drept, au fost invocate prevederile OG 2/2001 cu modificările și completările ulterioare.
În susținere, petentul a depus la dosar: adrese, proces-verbal de contravenție,certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice, somație, titlul executorii.
In ceea ce il privește pe intimat, acesta, deși legal citat, nu a depus la dosar întâmpinare si nici nu s-a prezentat in fata instanței pentru a formula aparari.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Instanța reține că prin procesul-verbal de contravenție CP nr._ din data de 08.08.2012 emis de I. D., a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 280 lei petentul S. M. .
Potrivit art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 „in cazul în care contravenientul nu a achitat amendă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată”.
Așadar, rezultă că punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale se face de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercită calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției în termenul prevăzut de lege. În vederea executării amenzii, organele prevăzute la alin. 1 vor comunica din oficiu organelor de specialitate, conform prevederilor legale privind executarea creanțelor bugetare, în a căror rază teritorială s-a săvârșit contravenția, procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, neatacat în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Din înscrisurile depuse la dosar reiese că intimatul nu a achitat amenda și că nu realizează venituri impozabile și nu deține bunuri mobile sau imobile urmăribile, astfel că executarea silită pornită împotriva sa nu poate continua.
Totodată, în soluționarea cererii supuse judecății, instanța are în vedere și dispozițiile art. 39¹ alin. 2 din același act normativ care prevăd că, în cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii, instanța procedează, la înlocuirea amenzii aplicate petentului cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Prin urmare, se constată ca fiind îndeplinite condițiile impuse de prevederile art. 9 și art. 391 din OG nr. 2/2001 pentru a se proceda la transformarea amenzilor aplicate intimatului în munca în folosul comunității.
În ceea ce privește durata sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, potrivit art. 391 alin. 2 din OG nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. 1, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore. Aceste prevederi legale trebuie interpretate sistematic, prin coroborare cu dispozițiile art. 9 alin. 1 și art. 10 din OG nr. 2/2001, potrivit cărora prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai pe o durata ce nu poate depăși 300 de ore, iar dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții, sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție. Rezultă că prestarea unei activități în folosul comunității nu poate depăși 50 de ore pentru o contravenție și nu mai mult de 300 de ore în total.
Prin urmare, având în vedere cuantumul amenzii neachitate, raportat la limitele prevăzute de norma de incriminare, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile impuse prin art. 39¹ alin. 2 din OG 2/2001, urmând a admite cererea formulată, in sensul obligării intimatului la prestarea unei activități in folosul comunității cu o durată de 28 de ore.
Sancțiunea urmează să fie executată pe raza Consiliului Local Poiana M., în domeniile de activitate stabilite de primarul localității.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea privind pe petentul I. D., cu sediul în C., jud. D. în contradictoriu cu intimatul S. M., cu domiciliul în comuna Poiana M., ., județul D..
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale, în cuantum de 280 lei, aplicată prin procesul-verbal . nr._ încheiat de I. D. cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 28 de ore pe raza Consiliului Local Poiana M., jud. D..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.06.2013.
Președinte, Grefier,
F. DuduCorina C.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7154/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 01/2013.... → |
---|