Pretenţii. Sentința nr. 6325/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6325/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 1872/215/2013
Dosar nr._ - pretenții –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6325/2013
Ședința publică de la 17 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Grefier L. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de proprietari nr. 6 Brazda lui N. și pe pârâta D. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 23.01.2013 reclamanta Asociația de Proprietari nr. 6 Brazda lui N. a chemat în judecată pe pârâta D. A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3711,30 lei din care 3056,33 lei reprezentând cheltuielile de întreținere restante și 654,97 lei reprezentând penalități de întârziere.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a cotelor de întreținere restante din perioada ianuarie 2012 – septembrie 2012.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 112 și urm. C.P.CIV., art. 50 Legea 230/2007.
În scop probator s-au depus la dosar: extras de cont, liste de plată, proces-verbal nr. din data de 20.03.2002, centralizator liste de plată și mod de calcul penalități.
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare în cauză și nu a făcut dovada plății debitului.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv extrasul de cont privind cheltuielile de întreținere, rezulta ca pârâta, in calitate de proprietară a apartamentului nr. 1 din C., .. 32 B, . achitat la termenul stabilit de reclamanta cheltuielile de întreținere aferente perioadei ianuarie 2012 – septembrie 2012 în cuantum de 3056,33 lei.
Conform art. 46-50 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, fiecare proprietar din cadrul imobilului are obligația de a achita cotele de contribuții la cheltuielile Asociației de P. in termenul maxim de 20 zile de la data afișării listei de plata.
Potrivit dispozițiilor art. 49 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restante afișate pe listă de plata, penalizări care nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile de la termenul stabilit pentru plată, fără însă ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Întrucât pârâta nu a achitat cheltuielile de întreținere in termenul prevăzut de dispozițiile legale mai sus menționate, aceasta datorează și penalități de întârziere în cuantumul stabilit în cadrul Adunării Generale, respectiv suma de 654,97 lei.
F. de aceste dispoziții legale, instanța, constatând neexecutarea de către pârâtă a obligației de plata a cheltuielilor de întreținere și a penalităților de întârziere aferente perioadei ianuarie 2012 – septembrie 2012 în cuantum de 3711,30 lei, urmează sa admită acțiunea si sa oblige pârâtul la plata către reclamanta a sumei de 3711,30 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 6 Brazda lui N., cu sediul în C., .. 32 B, parter, D. în contradictoriu cu pârâta D. A., cu domiciliul în C., strada .. 32 B, ., D..
Obligă pârâta la plata sumei de 3056,33 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2012 - septembrie 2012 și la 654,97 lei penalități de întârziere.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 aprilie 2013.
Președinte, Grefier,
Daniea S. L. T.
RED.D.S.
TEHNORED. L.T. 4 Ex- / 25.04.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|