Pretenţii. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 26644/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._
Ședința publică de la 11.12.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. D. M. - judecător
GREFIER L. C. A.
Pe rol, soluționarea cererii formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr. 21 Gorunului, în contradictoriu cu pârâtul C. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns avocat C. L. pentru reclamantă și pârâtul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În conformitate cu prevederile art. 50 din legea 230/2007 coroborate cu prevederile art. 94 lit j și art 107 N. C.Pr.Civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
Instanța procedează la identificarea pârâtului care prezintă cartea de identitate . nr._, având CNP_
Pârâtul depune copii ale chitanțelor prin care face dovada că a achitat debitul integral.
Avocat C. L. pentru reclamantă arată că nu mai are alte cereri.
Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească, iar în temeiul art. 389 și urm Noul Cod de Procedură Civilă, consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, acordând cuvântul pe fond.
Avocat C. L. pentru reclamantă solicită respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul solicită respingerea acțiunii și respingerea cererii ca rămasă fără obiect și nu este de acord să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată deoarece a achitat debitul la data de 08.08.2013.
J U D E C A T A
Prin cererea înregistrată la data de 29.07.2013, reclamanta de P. nr. 21 Gorunului a chemat în judecată pârâtul C. C., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumelor de 1982,18 lei reprezentând cheltuieli de întreținere neachitate pe perioada august 2011- mai 2013, 1889,65 lei penalități de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul în calitate de proprietar al imobilului din C., . 140 B, ., județul D., nu a mai achitat contravaloarea cheltuielilor de întreținere, în sumă de 1982,18 lei din luna august 2011, conform extrasului de cont.
La această sumă, reclamanta a adăugat penalități în sumă de 1889,65 lei, calculate conform procesului-verbal al Adunării Generale a Asociației de P.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 230/2007, HG 1588/2007.
Conform art.50 al.2 din L.230/2007, acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.
A depus la dosar următoarele înscrisuri: extras de cont, împuternicire avocațială, chitanță de plată a onorariului de avocat, liste de plată, procese-verbale ale Adunării Generale a Asociației de P. întocmite la 29.03.2013, 29.03.2012, 17.03.2011, 30.03.2011.
La data de 14.11.2013 reclamanta a depus precizare la acțiune prin care a arătat că după introducerea cererii de chemare în judecată a achitat debitul.
A solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată întrucât debitul a fost achitat după introducerea acțiunii.
A atașat extras de cont.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Din precizarea la acțiune și înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că pârâtul C. C. a achitat debitul integral.
Pentru aceste motive, instanța va respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.
Cu privire la cheltuielile de judecată instanța reține următoarele:
Potrivit art. 454 pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispozițiile art. 1.522 alin. (5) din Codul civil rămân aplicabile.
În cauză pârâtul a achitat debitul la data de 8.08.2013 și nu a fost pus în întârziere.
Ca urmare instanța va respinge și acest capăt de cerere.
l
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 21 Gorunului, cu sediul în C., . D, . D., cu sediul procedural ales în C., . U 2, ., interfon 4, județul D., în contradictoriu cu pârâtul C. C., domiciliat în C., . 140 B, ., județul D..
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 11.12.2013.
Președinte Grefier
M. D. MecleneanuLuminița C. A.
Red.M.D.M.,
teh. L.C.A.
4 ex/10.02.2014
← Pretenţii. Sentința nr. 2378/2013. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9343/2013.... → |
---|