Pretenţii. Sentința nr. 2378/2013. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2378/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 25696/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2378
Ședința publică de la 13.02.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. C. L.
GREFIER: S. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamantul M. V. în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
În temeiul art. 104 alin. (13) din Regulamentul de ordine interioară, instanța a dispus lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal efectuat la a doua strigare a răspuns av. C. C. pentru reclamant, lipsa fiind pârâtul.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cuprinsul căruia se învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Instanța în conformitate cu art. 1591 alin. (4) C. proc. civ., pune în discuție competența instanței.
Av. C. C. pentru reclamant, arată că instanța este competentă.
În temeiul art. 1 pct.1, art. 2 lit. b) interpretat per a contrario și art. 5 C. proc. civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.
Av. C. C. pentru reclamant, arată că este în imposibilitatea de a depune la dosar în copie legalizată hotărârea judecătorească cu mențiunea definitivă a reclamantului, prin care a fost condamnat și solicită instanței să facă diligențe din oficiu pentru a obține înscrisul solicitat .
Instanța respinge cererea formulată de reclamant prin apărător și pune în discuție cu prioritate, conform art. 137 alin. 1 C.p.c., excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât, prin întâmpinare.
Av. C. C. pentru reclamant, solicită instanței respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât, prin întâmpinare.
Instanța reține cauza pentru soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât, prin întâmpinare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
La data de 04.10.2012, reclamantul M. V. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de despăgubiri morale ce reprezintă suferința pricinuită ca urmare a arestării abuzive și condamnării în anul 1981.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamantul a arătat că a fost arestat abuziv de către autoritățile statului comunist în anul 1981 și a fost condamnat la 6 luni închisoare contraventională.
Consideră că o asemenea arestare a fost una politică, abuzivă, discriminatorie, nefăcând altceva decât să semene ură vis –a-vis de etnia romilor, romii fiind bătuți, maltratați, luați din casă și închiși pe nedrept.
În drept, a invocat dispozitiile art. 5 din CEDO și art. 23 și 52 din Constituția României .
O dată cu acțiunea, s-a depus o adresă din partea Penitenciarului C..
La data de 29.10.2012, Direcția Generală a Finantelor Publice D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant.
În motivare, Direcția Generală a Finantelor Publice D., a arătat că reclamantul a solicitat să fie obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 Euro cu titlu de despăgubiri morale pentru eroarea judiciară ca urmare a faptului că a fost condamnat în anul 1981 la 6 luni închisoare contravențională în mod abuziv.
Direcția Generală a Finantelor Publice D., pe cale de excepție, a invocat prescripția dreptului material la acțiunea formulată de reclamant, arătând că sesizarea instanțelor judecătorești pentru valorificarea unui drept subiectiv nesocotit ori încălcat sau pentru realizarea unui interes care se poate obține numai pe calea justiției, se circumscrie unor reguli specifice, proprii activității de judecată.
A mai arătat că instituția prescripției și termenele în raport cu care își produce efectele acestea, face parte din categoria acestor reguli specifice și nu sunt de natură să îngrădească accesul liber la justiție, finalitatea lor fiind de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, care este necesar pentru exercitarea în condiții optime a acestui drept. Așadar, exercitarea unui drept de către titularul său, nu poate avea loc decât într-un anumit cadru prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare, valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.
A mai precizat că, în raport cu instaurarea după acest an a unui nou regim democratic, care a recunoscut activitatea de politie și a trecut securitatea sub controlul noilor instituții democratice care s-au creat, a încetat suspendarea cursului prescripției și a intervenit momentul de la care se putea formula o astfel de acțiune fundamentată de dreptul comun.
În drept a invocat dispozițiile art. 115 – 118 C.p.c..
Reclamantul a formulat precizare prin care a arătat cuantumul în lei al pretențiilor pe care înțelege să le solicite de la pârâtul S. R., în sumă de 40.000 lei și totodată, a precizat din nou temeiul de drept al acțiunii.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 1 al. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, dreptul la actiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege, iar potrivit art. 3 al. 1 din același act normativ, termenul prescriptiei este de 3 ani.
De asemenea, conform art. 8 al. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, incepe sa curga de la data cind pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atit paguba, cit si pe cel care raspunde de ea
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata de daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a arestării sale abuzive, fiind condamnat la pedeapsa închisorii contravenționale de 6 luni, în baza Decretului nr. 153/1970, invocând temeiuri de drept din Declarația Universală a Drepturilor Omului, CEDO și Constituția României, temeiul de fapt al cererii fiind angajarea răspunderii civile delictuale a statului.
Potrivit adresei nr. N1569/PCDJ/24.09.2012 eliberată de Penitenciarul C., reclamantul M. V. a fost încarcerat în penitenciar la data de 21.07.1982, în baza unei condamnări definitive la pedeapsa închisorii de 6 luni, în temeiul Decretului nr. 153/1970.
Astfel, instanța constată că dreptul material la actiune al reclamantului este prescriptibil în termenul general de prescripție de trei ani care a început să curgă, conform art. 8 al. 1 din Decretul nr. 167/1958, de la data abrogării Decretului nr. 153/1970, o dată cu . Legii nr. 61/1991, când, implicit, sancțiunea închisorii contravenționale nu a mai fost reglementată.
Termenul de prescripție s-a împlinit, așadar, în anul 1994.
Prin urmare, constatând că reclamantul a promovat acțiunea cu mult timp peste termenul de prescripție de trei ani prevăzut de lege, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât, prin întâmpinare și va respinge ca fiind prescrisă cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât, prin întâmpinare.
Respinge ca fiind prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. V., cu domiciliul în S., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER
V. C. L. B. S.
Red. V.C.L../21.03.2013
Tehnored. S.B./ 4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3933/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
|---|
