Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 01-11-2013 în dosarul nr. 18852/215/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013

Ședința publică de la 01 Noiembrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte L.-D. B.

Grefier C.-E. C.

Pe rol pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 29.10.2013, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care fac parte integrantă din prezenta sentință, privind pe reclamanta Asociația de proprietari Nr. 5 Calea București și pe pârâta P. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța reține cauza pentru soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 05.06.2013, sub nr._ reclamanta Asociația de Proprietari nr. 5 calea București a chemat în judecată pe pârâta P. M. solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 6544,65 lei repreuentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere aferente debitului pentru perioada ianuarie 2011 – aprilie 2013.

Motivând în fapt acțiunea reclamanta Asociația de Proprietari nr. 5 Calea București a arătat că pârâta nu și-a achitat obligațiile privind plata cheltuielilor de întreținere și penalități calculate la cheltuielile de întreținere, in perioada ianuarie 2011 – aprilie 2013, suma totală fiind de 6544,65 lei.

A mai precizat că pârâta a fost somată în nenumărate rânduri să își achite întreținerea, dar fără rezultat.

A arătat că penalitățile de întârziere aferente cheltuielilor de întreținere au fost calculate raportat la penalitățile impuse de furnizorii de utilități.

În drept au fost invocate prevederile art. 20 din Legea nr. 230/2007.

In probațiune a solicitat incuviințarea probei cu inscrisuri.

In temeiul art. 223 alin. 3 din Cod proc civ s-a solicitat judecarea cauzei in lipsă.

În dovedire s-a depus: somație emisă către pârâtă, extras de cont, modul de calcul al penalităților de întârziere, listele de plată pe perioada ianuarie 2011 – aprilie 2013, facturi fiscale emise de furnizorii de utilități,.

Pârâta, deși legal citată, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat in fața instanței pentru a formula apărări.

La termenul din data de 08.10.2013, apreciind că sunt admisibile și pot duce la rezolvarea în fond a cauzei, în temeiul art. art. 258 rap. La art. 255 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile deja depuse la dosarul cauzei pentru reclamantă.

Analizând probele administrate in cauza, instanța reține următoarele:

Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, anume situația de plată a pârâtei, rezultă că aceasta nu și-a îndeplinit obligația de plată a cotei de contribuție care i-a revenit în cadrul cheltuielilor asociației de proprietari în perioada ianuarie 2011 – aprilie 2013, acumulând un debit total de 4830,18 lei. La această sumă reclamanta a calculat penalități de intârziere in cuantum de 1714,47 lei.

Potrivit art. 249 din Cod proc civ, ” cel care face o susținere in cursul procesului trebuie să o dovedească, in afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Așadar sarcina probei revine reclamantei Asociația de Proprietari nr. 5 Calea București, aceasta fiind cea care a declanșat prezentul litigiu.

Potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, asociatia de proprietari are dreptul de a actiona in justitie pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit, iar conform art. 3 lit. i si art. 47 din acelasi act normativ, cheltuieli ale asociatiei de proprietari sunt cheltuielile sau obligatiile financiare ale asociatiei care sunt legate de explaotarea, reparatia ori intretinerea proprietatii comune, precum si cheltuielile cu serviciile de care beneficiaza proprietarii si care nu sunt facturate individual catre proprietatile individuale.

De asemenea, potrivit art. 48 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, cheltuielile efectuate de asociatiile de proprietari pentru plata unor servicii de utilitati publice sau de alta natura, legate de proprietatile individuale din condominiu si care nu se factureaza individual pe fiecare dintre acestea, se repartiseaza dupa acelasi criteriu care a stat la baza emiterii facturii, in conformitate cu contractul incheiat cu furnizorul respectivului serviciu.

Potrivit art. 49 alin. 2 din aceeași lege, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

Potrivit art. 25 din Hotărârea nr. 1588 din 19.12.2007, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind inființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, publicată in Monitorul Oficial nr. 43 din 18.01.2008, ”cotele de contribuție la chetuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, in termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie inscrisă in lista de plată respectivă”.

Din analiza textului de lege instanța reține că dovada cuantumului cheltuielilor de intreținere se poate face numai cu listele de plată, care trebuie să cuprindă și data afișării.

In speță, reclamanta a depus la dosar copiile listelor de plată a cheltuielilor de intreținere pe lunile ianuarie 2011 – aprilie 2013, insumând un debit de 4830,18 lei.

In drept, potrivit art. 192 C proc.civ. pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, orice persoană se poate adresa justiției prin sesizarea instanței competente cu o cerere de chemare in judecată. Așadar, pentru exercitarea acțiunii civile este necesar ca o persoana sa pretindă un drept subiectiv civil recunoscut si ocrotit de lege, actual si pe care sa il exercite in limitele sale externe, cu bună-credință.

In ceea ce priveste conditiile de exercitare a actiunii civile, instanta constata ca in speta dreptul pretins de reclamanta este recunoscut si ocrotit de dispozitiile Legii 230/2007 si a fost exercitat in limitele sale externe, cu buna-credinta.

In ceea ce privește condiția ca dreptul să fie actual, instanța reține, din analiza listelor de plată a chetuielilor de intreținere pe lunile ianuarie 2011 – aprilie 2013, că in condițiile art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 acest debit este actual.

Din analiza listelor de plată aflate la dosar, instanța reține că cererea reclamantei, privind obligarea pârâtei la plata sumei de 4830,18 lei, reprezentând cheltuieli de intreținere pe perioada ianuarie 2011 – aprilie 2013, este intemeiată, urmând a o admite.

Art. 49 din Legea nr.230/2007 dispune: ”Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.(2) Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice. (3) Sumele rezultate din aplicarea penalităților de întârziere vor face obiectul fondului de penalități al asociației de proprietari și se vor utiliza numai pentru plata penalizărilor impuse asociației de proprietari de către terți și pentru cheltuieli cu reparațiile asupra proprietății comune sau alte cheltuieli de natură administrativă.”

Conform art. 25 din HG nr.1588/2007 privind normele metodologice de aplicarea a Legii nr. 230/2007 :”(1) Cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat. Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007. Suma acestora nu poate depăși suma cotei restante la care s-a aplicat. (2) Sumele rezultate din aplicarea penalităților de întârziere vor face obiectul fondului de penalități al asociației de proprietari și se vor utiliza numai pentru plata penalizărilor impuse asociației de proprietari de către terți și pentru cheltuieli de reparații ale proprietății comune sau pentru alte cheltuieli de natură administrativă.(3) Dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la: a) restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor;b) persoana împuternicită să achite facturile, dacă a întârziat plata facturilor la termen.

In raport de textele de lege anterior menționate, instanța reține in ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere in cuantum de 1714,47 lei că reprezintă penalități de intârzire impuse de către furnizorii de utilități, iar în extrasul de cont aflat la 6 in dosar este redat modul de distribuire al acestora către pârâtă.

Având în vedere motivele de fapt si de drept sus mentionate, instanta va admite acțiunea astfel cum a fost formulată si va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 6544,65 lei din care suma de 4830,18 lei reprezintă cheltuieli de întreținere pe perioada ianuarie 2011 – aprilie 2013 și suma de 1714,47 lei reprezintă penalități de întârziere aferente debitului.

Sub aspectul cheltuielilor de judecata, potrivit art. 453 C.proc.civ., partea care cade in pretentii va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, sa îi platească acesteia cheltuielile de judecată, această obligatie avandu-si sorgintea in culpa procesuala, dovedita prin aceea ca a pierdut procesul.

Potrivit art. 451 alin. 1 și 2 din N Cod proc civ " (1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.

(2) Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său".

Prin aplicarea prevederilor art. 451 alin. 2 C.pr.civ. instanța nu intervine în contractul de asistenta juridica dintre avocat si client, care se menține în integralitate, (drept urmare, clientul va plăti avocatului onorariul cuvenit), ci doar apreciază în ce măsura onorariul stabilit de partea care a avut câștig de cauza trebuie suportat de partea adversa, ținând seama de natura si complexitatea prestației avocatului acestuia.

În acest sens în jurisprudența CEDO s-a statuat ca partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, în temeiul art. 274 V. C.pr.civ., decât în măsura în care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil.

Ținând seama de elementele prevăzute de alin. 2 al art. 451 C.pr.civ. si anume: activitatea concreta prestata de avocatul reclamantei si limitele mandatului acordat conform împuternicirii existente la dosar, dar si valoarea pricinii, instanța retine ca acesta nu a desfasurat un volum mare de munca pentru executarea mandatului primit de natura sa justifice onorariul perceput în cuantum de 500 lei pe care l-a apreciat ca nejustificat de mare în raport cu activitatea desfasurata.

În acest sens instanța considera ca desfasurarea activitatii menționata în contractul de asistenta juridica implica studierea înscrisurilor existente la dosar si o documentare juridica adecvata pentru apararea intereselor reclamantei si apreciază ca suma de 300 lei este suficienta pentru a compensa valoarea prestației acestuia, astfel ca numai în aceste limite cheltuielile de judecata constând în onorariu avocat pot fi puse în sarcina pârâtei.

Concluzionând instanța apreciază ca pârâta trebuie sa suporte numai o parte din suma ce reprezintă onorariul avocatului plătit de către reclamantă, urmând sa suporte diferența dintre onorariul convenit cu aparatorul sau si suma pe care trebuie sa o plătească partea care a căzut în pretenții, respectiv pârâta.

În temeiul art. 453 C.proc.civ. va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat, reținând culpa pârâtei în declanșarea prezentului proces.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte acțiunea, formulată de reclamanta Asociația de Proprietari Nr. 5 Calea București, cu sediul în C., ., .. 2, parter, jud. D., în contradictoriu cu pârâta P. M., domiciliată în C., .. P 2, ., jud. D., având ca obiect pretenții civile.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6544,65 lei din care suma de 4830,18 lei reprezintă cheltuieli de întreținere pe perioada ianuarie 2011 – aprilie 2013 și suma de 1714,47 lei reprezintă penalități de întârziere aferente debitului.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat.

Cu drept de apel la Tribunalul D. in 30 zile de la comunicarea, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria C. .

Pronunțată în ședință publică azi, 01.11.2013.

Președinte Grefier

L. D. B. C. E. C.

Red.LDB

Teh.CCE/4ex/13.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA