Pretenţii. Sentința nr. 27/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 27/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 24939/215/2013

Dosar nr._ - pretenții -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._

Ședința publică de la 27 Noiembrie 2013

Completul compus din:

Președinte - Anișoara G.- Judecător

Grefier-V. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de proprietari nr. 45 Craiovița Nouă și pârâtul Mîrșanu M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat B. M. pentru reclamantă, lipsind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.

Avocat B. M., pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 15.07.2013 reclamanta Asociația de Proprietari nr. 45 Craiovița Nouă a chemat în judecată pe pârâtul Mîrșanu M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea, pârâtului la plata sumei de 2164,25 lei reprezentând cheltuieli de întreținere, precum și a sumei de 727,08 lei, reprezentând penalități de întârziere, calculate și impuse de furnizori.

În fapt s-a arătat că, pârâtul, în calitate de proprietar al imobilului situat în C., . 1, ., aflat în administrarea Asociației de P. nr. 45 Craiovița Nouă nu a achitat cheltuielile de întreținere pe perioada mai 2011 – mai 2013 care se ridică la suma totală de 2891,33 lei.

S-a mai precizat faptul că pârâtul a fost somat în repetate rânduri să-și achite întreținere și penalitățile acumulate prin neplata la timp, dar fără rezultat.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispoz. art. 46 și 50 alin. 1 din Lg. 230/2007, dispozițiile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.

La dosar a depus următoarele înscrisuri: împuternicire avocațială, extras de cont, modul de repartizare al penalităților impuse de furnizori, listele de plată aferente perioadei pt care se solicită debitul.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că pârâtul, in calitate de proprietar al imobilului situat în C., . 1, ., jud. D., nu a achitat la termenul stabilit de reclamanta cheltuielile de întreținere aferente perioadei mai 2011 – mai 2013, în cuantum de 2164,25 lei.

În conformitate dispozițiile art. 46 din Legea 230/2007 - “toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietar”. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice așa cum prevede art. 49 alin. 2 din Legea 230/2007.

Art. 50 alin. 1 din Legea 230/2007Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”.

Așa cum rezultă din situația de fapt mai sus expusă, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 46 din Legea 230/2007, neachitând în perioada mai 2011 – mai 2013 cota de contribuție ce îi revenea la cheltuielile asociației de proprietari.

Având în vedere că au trecut mai mult de 90 de zile de neplată a cotelor de contribuție, asociația de proprietari reclamantă avea dreptul să acționeze în justiție pârâtul.

Conform dispozițiilor art. 25 alin. 3 din HG nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari “dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor”.

Întrucât pârâtul nu a achitat cheltuielile de întreținere in termenul prevăzut de dispozițiile legale mai sus menționate, acesta datorează și penalități de întârziere în cuantum de 727,08 lei.

Față de aceste dispoziții legale, instanța, constatând neexecutarea de către pârât a obligației de plată a cheltuielilor de întreținere aferente perioadei mai 2011 - mai 2013 în cuantum de 2164,25 lei și a penalităților de întârziere în cuantum de 727,08 lei, urmează sa admită acțiunea si sa oblige pârâtul la plata către reclamanta a acestor cheltuieli.

În temeiul art. 453 NCPC va fi obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 350 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 45 Craiovița Nouă, cu sediul în C., . d, .. D., în contradictoriu cu pârâtul Mîrșanu M., cu domiciliul în C., . 1, ., jud. D..

Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de 2891,33 lei, reprezentând: suma de 2164,25 lei contravaloare cheltuieli de întreținere neachitate pe perioada mai 2011 - mai 2013 și suma de 727,08 lei penalități de întârziere aferente.

Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de 350 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 27.11.2013.

Președinte Grefier

Anișoara G. V. G.

RED.AG

TEHNORED. V.G. - 4 Ex. /08.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 27/2013. Judecătoria CRAIOVA