Plângere contravenţională. Sentința nr. 6301/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 6301/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 32589/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 6301/2013

Ședința publică de la 16 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE Aurelian-Gabriel Bădulescu

Grefier L.-C. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul C. F. T. V. și pe intimatul I.P.J. D., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform dispozițiilor art 242 C.Pr.Civ. și că s-a înaintat de către I.P.J. O. copia cazierului judiciar al petentului, după care,

Nemaifiind cereri noi de formulat sau excepții de invocat, instanța, în temeiul art. 150 Cpciv, declară închise faza probatorie și dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fata constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petentul C. F. T. V. în contradictoriu cu intimatul IPJ D., a solicitat anularea procesului verbal . nr._ încheiat la data de 28.11.2012 și exonerarea de la plata amenzii contravenționale.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 28.11.2012 orele 16,00 circula cu autoturismul marca L. cu nr. de înmatriculare_ pe Calea București, a efectuat un viraj la dreapta, având intenția de a se deplasa la domiciliu. La trecerea de pietoni se afla o persoană pe trotuar, dar nu avea intenția de a traversa. Imediat după ce a trecut de trecerea de pietoni, a fost oprit de un echipaj de poliție, care i-a solicitat actele la control, după care a fost sancționat contravențional pe motiv că nu a acordat prioritate la trecerea de pietoni.

În drept, a invocat dispozițiile art. 105 OUG 195/2002.

În dovedire, petentul a depus la dosar procesul - verbal contestat, copia cărții de identitate.

Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 15 lit. I si art. 15 lit. p din Legea nr.146/1997 raportat la art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobata cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu completările si modificările ulterioare, si de plata timbrului judiciar, conform art. 1 din OG nr. 32/1995, aprobata prin Legea nr. 106/1995.

La data de 04.01.2013, intimatul IPJ D. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că procesul-verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG nr .2/2001.

În ceea ce privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal de contravenție, intimatul a arătat că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, întrucât instanța nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate. Altfel spus, a susținut intimatul, printr-o probă indirectă a fost înlăturată o probă directă,ceea ce este inadmisibil și că deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art 34 a acestui act normativ, rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept, bucurându-se de prezumția de legalitate și temeinicie.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile Codului de procedură civilă și ale OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare.

În scop probatoriu petentul a solicitat și instanța a încuviințat pentru acesta proba cu înscrisuri.

Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit de Biroul Rutier C. în data de 28.11.2012 a fost sancționat petentul în temeiul art.100 alin.3 lit.b din OUG nr.195/2002 cu amendă contravențională în cuantum de 280 de lei și s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile. S-a reținut în sarcina sa că în data de 28.11.2012 orele 16:00 a condus autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ și la efectuarea virajului la dreapta pe Calea București nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea străzii prin loc special amenajat.

Petentul a semnat procesul verbal de contravenție cu mențiunea că nu recunoaște fapta reținută în sarcina sa.

Având în vedere că petentul nu a administrat niciun fel de probă prin care să înlăture prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, constatând că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale și nu există nici un motiv de nulitate, instanța va respinge plângerea contravențională

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul C. F. T. V., domiciliat în Corabia, . Tell, nr. 9 C, județul O., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 28.11.2012 de intimatul I.P.J. D..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Aprilie 2013.

Președinte,Grefier,

A. G. B. L. C. A.

Red. A.G.B.,

teh. L.C.A.

4 ex/ 20.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6301/2013. Judecătoria CRAIOVA