Pretenţii. Sentința nr. 3051/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3051/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 16885/215/2012
DOSAR NR._ Pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3051
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 26.02.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. M. B. - judecător
GREFIER: A. S.
Pe rol soluționarea acțiunii formulată de reclamanta Asociația de Locatari nr. 5 Valea Roșie, în contradictoriu cu pârâtul S. MARUT, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâtul personal, lipsind reclamanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța a declarat, potrivit art. 150 C.p.c., închise dezbaterile și a acordat cuvântul pe fond.
Pârâtul a arătat că lasă soluția la aprecierea instanței.
După strigarea cauzei se prezintă avocat C. L., pentru reclamantă, care solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată și obligarea pârâtului la plata sumei de 6.902,51 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei septembrie 2009 – martie 2012 și a sumei de 3.465,69 lei reprezentând penalități de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocat.
INSTANȚA
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.07.2012 sub nr._, reclamanta Asociația de Locatari nr. 5 Valea Roșie a chemat în judecată pe pârâtul S. Marut, solicitând instanței ca prin hotărârea pronunțată să oblige pârâtul la plata sumei totale de 11.281,07 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități pentru perioada mai 2009 – martie 2012.
În motivarea în fapt a acțiunii reclamanta a arătat că pârâtul, în calitate de proprietar al imobilului situat în C., ., ., ., nu și-a respectat obligația de plată a cheltuielilor de întreținere a imobilului menționat începând cu luna mai a anului 2009 și până în martie 2012, acumulând astfel un debit în cuantum de 11.281,07 lei.
Reclamanta a mai precizat că pârâtul a fost somat în repetate rânduri în vederea achitării debitului restant.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1073 C.civ. și prevederile Legii 230/2007.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru.
La data de 20.09.2012 reclamanta a depus la dosar precizare la acțiune prin care a arătat că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 11.281,07 lei, formată din suma de 8.015,85 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante și suma de 3.265,22 lei reprezentând penalități.
Din totalul sumei, pârâtul a mai achitat după introducerea acțiunii suma de 350 lei, rămânându-i astfel un debit total de plată în cuantum de 10.931,07 lei.
Reclamanta a mai menționat că penalitățile percepute de asociație sunt în sistem propriu calculate conform Legii 230/2007 (art. 49) și H.G. 1588/2007 (art. 25).
În susținerea precizării au fost depuse la dosar copii de pe extras de cont, listele de plată afișate pentru perioada aferentă debitului, chitanțe de plată.
În ședința publică din data de 06.11.2012 pârâtul a depus la dosar copii de pe chitanțele nr._/27.12.2011 în cuantum de 316,01 lei, nr._/18.01.2012 în cuantum de 142,39 lei, nr._/20.02.2012 în cuantum de 180,73 lei, nr._/19.04.2012 în cuantum de 164,81 lei și nr._/17.10.2012 în cuantum de 300 lei.
În raport de chitanțele depuse la dosar de către pârât, în temeiul rolului activ în materie probatorie, reglementat de art. 129, alin. 5 C.p.civ., instanța a dispus emiterea unei adrese către reclamantă cu mențiunea de a depune la dosar înscrisuri în dovedirea cererii privind obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere, respectiv Hotărârea Adunării Generale a Asociației de proprietari prin care s-a stabilit cuantumul penalităților de întârziere, cu mențiunea ca, având în vedere că în precizarea la acțiune depusă la dosar la fila 7 sunt efectuate niște tăieturi cu pixul, respectiv este tăiat un întreg paragraf, fără că această tăietură să poarte semnătura reprezentantului reclamantului, să menționeze dacă acest paragraf a fost tăiat de reprezentantul reclamantei iar în caz afirmativ să semneze pentru conformitate în acest sens, precum și cu mențiunea de a preciza modul în care s-a făcut imputația plății sumelor achitate de către pârât prin chitanțele depuse la dosar, respectiv ce obligații au fost stinse prin achitarea acestor sume.
La data de 15.01.2013 reclamanta a depus la dosar precizare la acțiune prin care a arătat că tăieturile cu pixul de pe precizarea depusă la dosarul cauzei au fost efectuate pentru a îndrepta eroarea materială strecurată în cuprinsul respectivei precizări.
De asemenea, sumele achitate de către pârât prin chitanțele nr._/18.07.2012 în valoare de 150 lei, nr._/22.08.2012 în valoare de 200 lei și nr._/17.10.2012 în valoare de 300 lei achită cheltuieli la întreținere respectiv pentru perioada mai 2009 – august 2009. În consecință, reclamanta înțelege să își precizeze acțiunea formulată sub aspectul cuantumului sumelor solicitate, în sensul că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 6.902,51 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere și a sumei de 3.465,69 lei reprezentând penalități de întârziere.
În susținerea precizării reclamanta depune la dosar proces-verbal încheiat cu ocazia ședinței de comitet, proces-verbal încheiat cu ocazia adunării generale.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că pârâtul, deși membru al asociației reclamante, nu a mai achitat cotele de întreținere din septembrie 2009, cuantumul acestora ridicându-se la suma de 6.902,51 lei pentru perioada septembrie 2009 – martie 2012.
În drept, potrivit art. 46 din Legea 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari iar art. 50 din aceeași lege stabilește că asociația are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. Din actele depuse la dosar, reiese cuantumul sumei datorate cu titlu de cheltuieli de întreținere, respectiv suma de 6.902,51 lei.
Conform dispozițiilor art. 25 alin. 3 din HG nr. 1588/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari “dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor”, astfel instanța constată că în mod just reclamanta a calculat în sarcina pârâtului penalități de întârziere având în vedere perioada mare de timp în care nu și-a respectat obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere.
Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la starea de fapt reținută, instanța apreciază acțiunea întemeiată, urmând să o admită, cu consecința obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 6.902,51 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei septembrie 2009 - martie 2012 și a sumei de 3465,69 lei penalități de întârziere, aferente aceleiași perioade.
De asemenea, în temeiul art. 274 C.p.civ., va dispune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea precizată formulată de reclamanta Asociația de Locatari nr. 5 Valea Roșie, cu sediul în C., ., Cămin 6 Vechi, parter, jud. D., în contradictoriu cu pârâtul S. MARUT, cu domiciliul în C., ., ., ..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 6.902,51 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei septembrie 2009 - martie 2012 și a sumei de 3465,69 lei penalități de întârziere, aferente aceleiași perioade.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 600 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. S.M.B./Tehnored. A.S.
4 ex. /08.03. 2013
← Partaj judiciar. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA | Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|