Uzucapiune. Sentința nr. 1715/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1715/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 16476/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 1715/2013
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. V.
GREFIER M. O.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant N. I. C., reclamant B. I., reclamant B. I. și pe pârât M. C. PRIN PRIMAR, având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordine de pe listă la prima strigare se constată lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că expertul Spânescu S., a răspuns la solicitările instanței, după care,
Reluând cauza la a doua strigare la sfârșitul ședinței se prezintă av. C. E. pentru reclamanți, lipsă fiind părțile.
. își restrânge câtimea obiectului in sensul ca solicită constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului compus din teren in suprafața de 290,25 mp, situat in C., .. 6, județul D., cu dimensiunile și vecinătățile stabilite prin raportul de expertiza tehnica întocmit Spânescu S..
Instanța, ia act de precizarea reclamanților de la prezentul termen de judecată si constată că față de valoarea imobilului in litigiu, taxa de timbru este achitată de către aceștia conform chitanței aflată la dosarul cauzei si restituie apărătorului reclamantului chitanțele aflate la filele 43, 44, 45, ca reprezentând taxe de timbru ca nefolosite.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza in stare de judecată si acordă cuvântul pe fond.
. acțiunii așa cum a fost precizata, fără cheltuieli de judecată, după care, instanța păstrează cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 28.06.2012, sub nr._, reclamanții N. I. Constanta, B. I. si B. I., in contradictoriu cu pârâta P. M. C., au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate ca au devenit proprietarii imobilului situat in C., .. 6, compus din teren in suprafața de 300 mp si construcție in suprafața de 92 mp, proprietatea fiind dobândită pentru teren ca efect al uzucapiunii, iar pentru construcție ca efect al accesiunii imobiliare; să se constate deschisa succesiune de pe urma defuncților B. A. si B. E., că au rămas in calitate de moștenitori legali cu o cota de 1/3 din masa succesorală si că masa succesorală se compune din imobilul descris mai sus, asupra căruia au un drept de proprietate in indiviziune.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că la data de 22.11.1961, defuncții acestora au cumpărat un teren in suprafața de 300 mp si o alee de acces de 2 m, in ., actualmente M. C., .. 6, iar pe acest teren au edificat o construcție - casa de locuit formată din 3 camere si anexe, acoperită cu țiglă, fără autorizație de construire, având o suprafață de 92 mp.
Reclamanții au mai susținut ca din evidentele Direcției de Impozite si Taxe din cadrul Primăriei C., rezulta ca terenul si clădirea figurează înscrise in anii 1960 cu titular B. A., taxele si impozitele fiind achitate de către părinții acestora.
De asemenea, reclamanții au mai precizat, că prin adresa nr._ emisa in data de 30.03.2012 de Biroul Relații cu Consiliul Local, Evidente, Documente si Arhiva din cadrul Primăriei M. C., precum si din copiile certificate de pe Registrele Agricole ale Comunei Cernele, județul D., din perioada anilor 1964 – 1990, rezultă ca titularul B. A. si membrii familiei sale (B. E. – soție, B. I., B. I. si B. Constanta, in calitate de fii), figurează înscriși in Registrele Agricole cu suprafața de 300 mp, categoria Curți si Clădiri.
In drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 930, art. 954, art. 577 si urm. Noul Cod Civil.
Acțiunea a fost legal timbrată.
Reclamanții au depus la dosarul cauzei, in scop probator, următoarele înscrisuri: adresa nr._/30.03.2012, acte de stare civilă, certificat de atestare fiscală nr._/02.03.2012, chitanțe sub semnătura privată, extras registrul agricol, adresa nr. 1547/26.01.2012 emisa de P. M. C., certificat de divorț nr. 1658/02.03.2012, decizie nr. 237/13.03.2001.
La termenul de judecata din data de 20.09.2012, reclamantul B. I., a depus la dosarul cauzei, precizare prin care evaluează provizoriu terenul in litigiu, la suma de_ lei si construcția la suma de 2000 lei, certificat emis de P. C. si chitanțele nr._-261-0165/17.09.2012,_-261-0161/17.09.2012,_-261-0164/17.09.2012,_-261-.0163/17.09.2012,_-261-0162/17.09.2012, privind achitarea taxei de timbru.
La termenul de judecată din data de 04.10.2012, apărătorul reclamanților C. E., a depus la dosar, împuternicire avocațiala . nr._/11.09.2012, precizări la acțiunea introductiva prin a solicitat introducerea in cauza a M. C. Prin Primar, in calitate de pârât si înțelege să își restrângă acțiunea in sensul ca solicita instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate ca reclamanții, au devenit proprietari ai imobilului situat in M. C., ., nr. 6, jud. D., compus din teren ca efet al uzucapiunii, iar pentru construcție ca efect al accesiunii imobiliare.
Prin încheierea de ședința din data de 04.10.2012, instanța, având in vedere disp. art. 132 C.pr.civ raportat la disp. Legii 215/2011, a admis cererea apărătorului reclamanților in sensul că s-a conceptat si citat in cauza M. C. prin Primar, in calitate de pârât, cu mențiunea de a depune întâmpinare cu 5 zile înaintea termenului de judecată, cu o copie a precizărilor depuse la acest termen de judecată si a cererii introductive, dispunând scoaterea din cauza a Primăriei M. C..
Legal citat, pârâtul M. C. Prin Primar, nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
Prin încheierea de ședința din data de 25.10.2012, instanța, in temeiul art. 167 alin. 1 C.pr.civ, a încuviințat reclamanților proba cu înscrisuri, proba testimoniala in cadrul căreia au fost audiați martorii G. M. si G. A., conform declarațiilor consemnate si atașate la dosarul cauzei, si proba cu expertiza specialitatea topografie, cu obiectivele stabilite la termenul de judecată mai sus menționat, fiind desemnat prin tragerea la sorti din listele generate de programul ecris, potrivit disp. art. 202 C.pr.civ, expertul Spânescu S., pentru a întocmi raportul de expertiza, care a fost depus la dosarul cauzei in data de 14.01.2013.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că acțiunea precizată formulată și precizată de reclamanți este întemeiată și o va admite ca atare.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că din coroborarea declarațiilor martorilor audiați in cauza G. M. și G. A., cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei si raportul de expertiza tehnica specialitatea topografie întocmit de expertul Spânescu S., a rezultat că imobilul compus din teren intravilan în suprafață de 290,25 m.p ( astfel cum a rezultat din măsurătorile efectuate de expertul tehnic specialitatea topografie Spânescu S.), situat în C., Alee IV Brestei nr. 6, pe care este construită și o casă de locuit in suprafața de 55,60 mp, a fost stăpânit în fapt de autorii reclamanților, B. A. și B. E., iar după decesul acestora, stăpânirea imobilului a fost continuată de către reclamanți.
Din declarația martorilor audiați în cauză a rezultat ca autorii reclamanților B. A. și B. E., in anul 1960 au cumpărat imobilul compus din teren intravilan în suprafață de 290,25 m.p situat în C., Alee IV Brestei nr. 6, jud D. și casa de locuit in suprafața de 55,60 mp, și de atunci aceștia și ulterior reclamanții, au exercitat o posesie publică, netulburată și sub nume de proprietar, fiind cunoscuți ca proprietari al imobilului.
In același sens converg si celelalte probe administrate in cauza, respectiv certificatul fiscal ce atestă înscrierea autorilor reclamanților în evidențele fiscale ale Primăriei mun. C., ca plătitori de taxe și impozite locale.
Din raportul de expertiza tehnica specialitatea topografie întocmit de expertul Spânescu S., rezultă că terenul aflat in posesia reclamanților are o suprafața de 290,25 m.p, identificat prin dimensiuni si vecinătăți prin același raport.
Potrivit aceluiași raport de expertiza tehnica specialitatea topografie, efectuat in cauză, pe terenul in suprafața de 290,25 m.p, situat în C., Alee IV Brestei nr. 6 jud. D., este edificată casa de locuit in suprafața de 55,60 mp.
F. de toate aspectele in fapt mai sus reținute, in temeiul art. 1890, 1847, 1859 și 1860 C. Civil, instanța, constatând ca reclamanții, a exercitat asupra imobilului, o posesie utila, publică, netulburată și sub nume de proprietar timp de peste 30 ani, prin joncțiunea posesiilor, va admite in parte acțiunea si va constata ca aceștia au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului compus din teren în suprafață de 290,25 m.p, situat în C., Alee IV Brestei nr. 6 jud. D., astfel cum este identificat potrivit raportului de expertiză specialitatea topografie ce va fi omologat în cauză.
De asemenea, constatând că în cauză, potrivit probatoriilor administrate reclamanții a făcut dovada existenței pe terenul său a construcției edificate în regie proprie, văzând și dispozițiile art. 492 Cod civil, potrivit cărora „orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și ca sunt ale lui, până ce se dovedește din contra, instanța va constata că reclamanta au dobândit prin accesiune imobiliară artificială, respectiv prin edificare, dreptul de proprietate asupra acesteia.
In temeiul art. 274 alin. 1 c.pr.civ va lua act ca reclamanții nu solicita cheltuieli de judecată.
Instanța având in vedere dispozițiile legilor nr. 287 /2009 R și 71/2011, a făcut aplicarea normelor juridice aplicabile in speța dedusă judecații.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea precizată formulată de reclamanții N. I. C., B. I. și B. I., toți cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat E. C., cu sediul in București, .. 38, sector 1, in contradictoriu cu pârâtul M. C. PRIN PRIMAR, cu sediul in C., județul D..
Omologhează raportul de expertiza tehnica întocmit Spânescu S..
Constata ca reclamanții au dobândit prin uzucapiune, prin joncțiunea posesiilor, dreptul de proprietate asupra imobilului compus din teren in suprafața de 290,25 mp, situat in C., .. 6, județul D., cu dimensiunile și vecinătățile stabilite prin raportul de expertiza tehnica întocmit Spânescu S..
Constată ca reclamanții au dobândit prin accesiune imobiliara artificiala, dreptul de proprietate asupra construcției cu destinația de locuință in suprafață de 55,60 m.p., situată in C., .. 6, județul D..
Ia act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată in ședința publică azi 31.01.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
vv.mo, 6 ex, 07.02.2013,
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 3781/2013. Judecătoria... → |
---|